Carina T. [KF]

Jurnal coreean – O minune de metrou

Written by Carina T. [KF]. Posted in Ce trebuie sa eviti, Coreea azi, Informatii utile, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii, Travel tips

Tagged: , , ,

metrou5

Published on iunie 29, 2012 with 208 comentarii

- partea a doua –

Vineri, 11 mai – Incheon:
Image and video hosting by TinyPic

Cred că era ora 18.00 când, după toată efervescenţa din aeroport, ne-am îndreptat către metrou. Pentru noi era cel mai convenabil pentru că hotelul este foarte aproape de o staţie de metrou. Nikky era puţin dezamăgită că nu vom merge pe la suprafaţă, să putem admira Seulul… doar ne dorisem atât de mult să ajungem aici… Dar am mers şi pe la suprafaţa cât am traversat marea pe podul Yeongjong.

Plecasem din Bucureşti de atâtea ore, dar nu simţeam deloc oboseala… La ceas nu-mi schimbasem ora, a rămas tot cea din ţară, doar telefonul era setat pe ora Seulului. Parcă voiam să văd cât rezist şi dacă mă va afecta schimbarea de fus orar. Pot să spun că a fost totul atât de natural şi mă simţeam atât de bine… probabil din cauza emoţiilor.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Cu cardul KoreaPass în mână, mă simţeam tare mândră că sunt în Coreea. Dar, în acelaşi timp, mi se părea şi firesc. Deşi când am ajuns în staţia de metrou, am rămas impresionată de cum arăta, mă simţeam cumva ca acasă… Cei care au trăit senzaţia de deja-vu ştiu despre ce vorbesc. Căram bagajul de parcă mă întorceam dintr-o călătorie acasă, nu de parcă ajungeam acolo pentru prima dată.
Oricum, am verificat încă o dată harta metroului pe care o primisem în aeroport să vedem la a câta staţie trebuie să coborâm. N-am avut timp să ne dezmeticim bine că a şi sosit metroul.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

S-a deschis „zidul”, apoi uşile de la metrou… şi am păşit înăuntru. Am spus „zid” pentru că de-a lungul liniilor de metrou, în staţii sunt ca nişte ziduri de sticlă, prevăzute cu uşi glisante. Acestea se deschid şi se închid în acelaşi timp cu uşile metroului. Deci, sinucigaşii trebuie să găsească altă metodă  Sumbru, nu? Dar ştiţi că se mai întâmplă şi aşa ceva.
Am aflat că din 2008, toate staţiile operate de metrou au fost dotate cu uşi glisante la peron, dar numai în Seul şi cu excepţia staţiilor operate de Korail.

Image and video hosting by TinyPic

Sper să nu vă plictisesc prea mult cu informaţii despre metrou, dar cred că m-a impresionat cel mai mult din Seul.

Metroul Metropolitan din Seul este unul dintre cele mai intens folosite sisteme de tranzit rapid din lume, care oferă serviciile pentru 7 milioane de pasageri zilnic. Şi aici vorbim strict de sistemul metropolitan, dar însumând toate cele 16 linii, numărul zilnic de călători care folosesc metroul depăşeşte 8 milioane.

Image and video hosting by TinyPic
Harta metroului
Image and video hosting by TinyPic
Linia 9
Image and video hosting by TinyPic

Metroul are 9 linii principale şi 6 secundare, la care se adaugă linia AREX a Aeroportului Incheon. Lungimea totală a liniilor de metrou din Seul este de 732,2 km, distribuite astfel: liniile principale au 316, 3 km (operate de Seoul Metropolitan Subway) şi 78,2 km (Korail), iar liniile secundare însumează 337,7 km. Când am citit aceste informaţii nu mi-a venit să cred.
Însă asta nu e tot… există planuri de extindere a metroului până în 2022, ceea ce înseamnă noi linii şi alte staţii construite.

Image and video hosting by TinyPic
Linia 2 – Staţia Seongsu
Image and video hosting by TinyPic
Linia 1 – Staţia Sungkyunkwan University

Lucrările la metroul din capitala Coreei de Sud au început în 1974, iar astăzi acesta se numară printre cele mai mari din lume. Liniile 2, 3 şi 4 au fost adăugate la sfârşitul anilor `70 şi în `80. Între timp, au apărut mai multe companii care operează pe anumite linii de metrou. Ultima a luat fiinţă în 2011 şi asigură transportul pe una din liniile secundare, Sin Bundang.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Linia 4 – Staţia Chongmuro

Dacă vă spun şi că fiecare staţie are între 10 şi 22 de ieşiri, vă veţi da seama mai bine de dimensiunile acestuia. Cele mai multe dintre staţii sunt de tranzit şi fac legătura cu una sau două linii. Metroul se află la adâncime destul de mare, fiind necesar să coborâţi şi apoi să urcaţi în jur de 50 de trepte, asta dacă nu sunteţi nevoiţi să schimbaţi metroul pentru a ajunge la destinaţie, pentru că atunci numărul treptelor se dublează. În unele puncte cred că metroul este construit pe trei nivele. Zilnic am urcat şi coborât sute de trepte şi am parcurs kilometrii numai la metrou.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Linia 2 şi 5 – Staţia Wangsimni

Accesul la metrou şi între linii se face pe scări, cu scările rulante sau cu liftul. Cel din urmă este folosit de persoanele în vârstă şi de cei cu disabilităţi. Recent, la scări s-a adăugat o şină pentru a uşura efortul celor care iau cu ei biciclete în metrou, pentru a le folosi apoi în alte zone.

Image and video hosting by TinyPic

Unele staţii sunt foarte intinse, având un număr mare de ieşiri (între 10 şi 22), ceea ce solicită atenţia nu numai a turiştilor, ci chiar a celorlalţi călători, care trebuie să ştie unde doresc să iasă la suprafaţă!
De exemplu, staţia Jongno 3(sam)-ga (unde stăteam noi) era un punct nodal de trei linii şi ca să faci schimbul de la o linie la alta dura cam 20 de minute, nemaipunând la socoteală distanţa. Jongno 3(sam)-ga are 22 de ieşiri.

Image and video hosting by TinyPic
Linia 6 – staţia Digital Media City

Nu trebuie să vă speriaţi văzând care este dimensiunea metroului din Seul. Este foarte uşor să vă descurcaţi dacă ştiţi unde vreţi să ajungeţi şi sunteţi atenţi.
Fiecare linie de metrou are o anumită culoare, fiecărei staţii fiindu-i corespunzător un nume şi un număr. În fotografia următoare vedeţi că numele staţiei este Jongno 3(sam)-ga, dar reprezintă şi staţia cu nr. 130 de pe linia 1, 329 de pe linia 3 şi 534 de pe linia 5.

Image and video hosting by TinyPic

Toate indicatoarele de direcţie de la metrou sunt scrise atât în coreeană, cât şi în engleză. Atât în staţii, cât şi în tren sunt anunţuri vocale pre-înregistrate care anunţă numele staţiei ce urmează, posibila linie de transfer şi partea pe care se coboară din tren. Anunţurile sunt în coreeană, apoi în limba engleză, şi, în unele cazuri, japoneză, apoi chineză. În multe trenuri sunt şi afişaje electronice care oferă aceste informaţii în coreeană şi engleză, însoţite de indicarea părţii pe care se deschid uşile.
În afară de hărţi ale metroului, pe uşile glisante sunt trecute numele staţiei în care vă aflaţi, cea anterioară (din care vine metroul) şi cea următoare.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

În unele staţii sunt afişaje care arată şi unde se află trenul, cum înaintează şi în cât timp soseşte.

Image and video hosting by TinyPic

Toţi oamenii aşteaptă sosirea trenului aşezaţi frumos pe două rânduri, în fata uşii. La oprirea metroului, aşteaptă cu răbdare să se coboare, apoi se urcă. Indiferent cât este de aglomerat, nu există îmbulzeală ca la noi. Frecvenţa trenurilor este, în general, de 5-6 minute. Metroul circulă între ora 5.30 şi 0.00, plus/minus câteva minute. În pliante scrie exact care este ora primului şi ultimului tren, în fiecare staţie. La câteva minute după ultimul metrou, staţiile se închid printr-un grilaj care coboară. Aşadar, noaptea nu sunt vagabonzi care să doarmă pe acolo .

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Pentru transfer sau pentru ieşiri există indicatoare foarte clare. Dacă vreţi să ajungeţi la un obiectiv turistic trebuie să ştiţi exact la ce ieşire trebuie să mergeţi, pentru un acces mai uşor la destinaţie. Aceste informaţii le găsiţi în toate pliantele.
În plus, în toate staţiile există harta zonei înconjurătoare, ca să vă puteţi orienta mai uşor. Trebuie doar să fiţi atenţi şi să următiţi indicaţiile şi astfel nu aveţi cum să vă rătăciţi.

Să nu vă miraţi dacă pe culoarele de transfer sau de ieşire veţi vedea oamenii mergând foarte ordonat, în sensul că se respectă direcţia de mers: pe partea dreaptă se merge într-o direcţie, pe partea stângă în cealaltă. Sunt şi staţii unde culoarele de deplasare sunt separate. În felul acesta se evită aglomeraţia, iar cei grăbiţi pot să meargă mai repede fără să fie nevoiţi să spună mere: „Pardon, pardon! Îmi daţi voie?”.
La fel e şi la scări, iar la cele rulante, toţi sunt aşezaţi pe trepte pe partea dreaptă, cea stângă fiind lăsată liiberă pentru persoanele mai grăbite.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Linia 3 – Staţia Gyeongbokgung

În staţiile de metrou se găsesc mici magazine şi chioşcuri cu mâncare, ziare, dar şi cu produse cosmetice, îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Unele staţii sunt adevărate expoziţii de artă, iar în altele pereţii sunt tapetaţi cu panouri ce promovează diferite obiective turistice sau comori naţionale.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Am stat în cumpănă dacă să vă prezint toate aceste imagini pentru că sunt foarte multe, dar apoi mi-am zis că în felul acesta vă puteţi face o imagine mai bună despre ceea ce reprezintă metroul seulit.

Image and video hosting by TinyPic

Mai trebuie spus că, metroul joacă şi rol de adăpost. În staţii sunt dulapuri cu măşti şi instrucţiuni de folosire, precum şi alte materiale ce sunt utile în caz de dezastre sau război.

Image and video hosting by TinyPic

Cred că nu e cazul să vă mai vorbesc despre curăţenia din staţii şi de la toalete.  Am spus-o şi o repet, eu am rămas profund impresionată. În afară de vreo două drumuri cu autobuzul şi câteva cu maşina mică, am mers numai cu metroul. Chiar dacă nu vedeam traseul străbătut la exterior, a fost cel mai comod, practic, rapid şi uşor de folosit mijloc de transport din Seul. Oricum, pentru vizitarea oraşului trebuie să mergi pe jos. De altfel, aşa se şi spune că Seulul îl poţi descoperi doar mergând pe jos.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Pentru a putea folosi metroul trebuie să vă cumpăraţi cartele de călătorie sau card de transport. Când se intră la metrou, se trece de nişte porţi de securitate care înregistrează ora şi punctul de intrare. La ieşire, trebuie să folosiţi din nou cardul pentru a înregistra staţia de ieşire şi abia atunci se retrag propriu-zis banii de pe card. De ce acest procedeu? Pentru că o călătorie de 10 km lungime costă, începând de la 25 februarie 2012, 1.150 woni (puţin mai mult de 1 dolar), iar la fiecare 5 km în plus se mai adaugă câte 100 woni. Dacă aveţi card de transport, un drum costă cu 100 de woni mai puţin. Deci, când intraţi în staţie vi se opresc 1050 woni, iar la ieşire se ia diferenţa de plată, dacă mai este nevoie. Preţul diferă pentru linia AREX, unde nu există nicio reducere. Şi e nevoie de bilet separat. Sau folosiţi cardul de transport.
Tarifele pentru Uijeongbu LRT şi Sin Bundang Line încep însă de la 1300 woni şi, respectiv, 1750 woni. Copiii plătesc la jumătate, iar persoanele cu dizabilităţi circulă gratuit.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

În Coreea, pentru a utiliza mijloacele de transport e nevoie să vă cumpăraţi fie cartele cu un anumit nr. de călătorii, fie carduri de călătorie. Eu de cartele am aflat abia mult mai târziu când am citit nişte broşuri… oricum, nu mă interesau pentru că aveam card.

Image and video hosting by TinyPic

În staţiile de metrou există aparate de unde se cumpără bilete unice de călătorie şi unde se pot reîncărca toate cardurile de transport. Acestea sunt uşor de utilizat deoarece sunt în coreeană, engleză, japoneză şi chineză. Carduri unice de călătorie pot fi utilizate numai pentru metrou.

Image and video hosting by TinyPic

De asemenea, există dispozitive de rambursare a banilor. După ce aţi efectuat călătoria, la destinaţie, de la un asemenea dispozitiv primiţi înapoi suma rămasă neutilizată. Introduceţi biletul în dispozitiv şi luaţi banii rămaşi.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Alternativa o constituie cardurile T-money, Seoul Citypass, M-Pass şi KoreaPass care sunt reîncărcabile şi pot fi folosite pentru numeroase călătorii. Din punct de vedere economic, acestea sunt mai convenabile şi sunt mai practice. Acestea vă oferă şi o reducere de 100 won la fiecare călătorie! Cardurile de transport reîncărcabile pot fi utilizate pentru călătoriile cu metroul, autobuze şi taxiuri.

Image and video hosting by TinyPic

Cardul de transport, reîncărcabil, numit T-money, se cumpără la automatele din metrou sau la magazinele de cartier de tip 7-Eleven, Family Mart, Buy the Way, GS 25, şi costă 2.500 won. Suma rămasă necheltuită se poate recupera tot la automate din metrou. El poate fi reîncărcat cu sume variind de la 1.000 la 90.000 de woni.

Image and video hosting by TinyPic

Metropolitan Pass sau M-Pass este un card de transport care oferă plimbări limitate (până la 20 de curse pe zi) cu metroul, în zona oraşului metropolitană Seul, liniile de metrou 1-9, Incheon Metro şi Airport Metro Commuter (cu excepţia AREX).
Cardurile M-Pass sunt de cinci tipuri: de o zi (10.000 woni), două (18.000 woni), trei (25.500 woni), cinci (42.500 woni) şi şapte zile (59.500 woni). Ele sunt valabile pentru o perioadă de timp desemnată, şi expiră la miezul nopţii în ultima zi de valabilitate. În rest, sunt identice cu T-money.

Image and video hosting by TinyPic

Aşa cum v-am spus şi în prima parte a jurnalului, noi am cumpărat din aeroport carduri KoreaPass. Este un card nou, lansat în cadrul amplului program de atragere a turiştilor străini.

Image and video hosting by TinyPic

Sper că nu v-am plictisit cu atâtea informaţii despre metrou, dar credeţi-mă că dacă ajungeţi acolo, e important să cunoaşteţi aceste detalii. Deci, să revenim…

Odată urcată în metrou împreună cu Nikky, am mers cam o jumătate de oră (5 staţii) până la Aeroportul Gimpo, unde trebuia să schimbăm şi să mergem pe linia 5. Puteam să continuăm drumul până la Seoul Station şi de acolo să schimbăm, dar ne-am gândit că va fi mai aglomerat metroul. Oricum, nu am întâmpinat nicio dificultate. Totul a mers ca pe roate. 

Image and video hosting by TinyPic

De acolo, mai aveam de parcurs încă opt staţii. După un total de o oră şi 10 minute şi 58 de km parcurşi, am ajuns la destinaţie: Jongno 3(sam)-ga. Drumul a costat doar 4.800 de woni.
Până aici a fost totul bine, mai greu a fost după ce am coborât din metrou şi am ieşit la suprafaţă. Pe direcţia noastră nu erau scări rulante. Deci, vă imaginaţi cum e să urci şi să cobori nişte bagaje grele mai mult de 100 de trepte? Aveam impresia că nu mai reuşim. Am găsit ieşirea 3 şi, în cele din urmă, am ieşit la lumină. Acum puteam spune în sfârşit, Hello Seul!

- va urma –

Despre Carina T. [KF]

Carina T. [KF]

Pentru mine Coreea este o lume aparte, o lume misterioasă care îşi dezvăluie treptat secretele... dar acestea par nesfârşite. În fiecare zi mai descopăr câte ceva care mă face să-mi doresc şi mai mult să ajung acolo şi să pipăi, să miros, să gust şi să mă desfăt cu savoarea Coreei.

Browse Archived Articles by Carina T. [KF]

208 comentarii

There are currently 208 comentarii on Jurnal coreean – O minune de metrou. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. :( n-a venit nimeni in vizita :(

  2. Gata am vinit,la mine in statie metroul a avut intarziere deh,ca la noi in Romanica,citesc orarul si vad cu care linie merg!

  3. Acum am sosit, Carina :) Dar mai intai calatoresc un pic, si dupa aceea mai scriu, bine?

  4. drum bun, doamnelor!

  5. sa-mi psuneti in ce statie va opriti :)

  6. Carina,felicitari.Desi nu am putut vedea fotografiile ,recenzia a fost super.
    Ai trait niste momente unice,minunate.
    Daca ai posibilitatea sa pui fotografiile pe facebook ar fi minunat.

    • de ce nu poti vedea fotografiile?

      • Nu cred ca am programul pt.formatul TinyPic.Eu le vad de la serviciu si nu am acces la toate progr.

        • le vezi cand ajungi acasa :)
          desi n-ar trebui sa fie o problema pt ca Tinypic nu e un program ce trebuie instalat

  7. Inca nu m-am hotarat,mai studiez problema! Impresionant ! Nu inteleg cum poti sa minti poporul cu …metroul,adica te-ai simtit familiarizata ,nu? Atunci unde este mizeria ,gunoiera si umana dela metroul nostru,unde sant picturile rupestre ale M bucurestean! Cred ca nu ai vazut bine,! din ce vad eu in poze ,nu as avea curajul sa umblu cu o fusta mai scurta pe acolo,nu de alta dar cu ea sau fara ar fi acelasi lucru,toata lumea ar avea o viziune asupra biKinilor mei ,rupti in genunchi!

    • cred ca m-am nascut acolo, de aiai ma simteam ca acasa :))

    • si unde ai vazut tu fuste scurte? ca inca n-am aratat pozele alea… hihihi

  8. ce pacat ca azi trebuie sa iau o pauza nu foarte mare de la plimbarea virtuala,trebuie sa ma plimb cu autobuzul autohton pana la dintar!Dr pana la 14 mai este vreme!

    • offf.. nu-mi aduce aminte ca si eu trebuie sa ajung pe acolo, dar nu mi-am facut curaj inca :))

  9. Esti sigura ca aia este o harta a retelei de M? nu este cumva un labirint secret care face legatura cu Romanica si Corea?

    • ce bine ar fi… dar ar trebui sa fie mai lunga… asa de vreo 10.000 km :D

  10. Ah ,ce bafta pe voi ! Dar acele 100 de trepte mi-au sugerat o noua afacere,cred eu profitabila! Hamal in gara,banu in port,nici acolo ,am gasit la metrou!

    • ar trebui sa fie niste tipi cam solizi, ca daca toti turistii sunt ca noi… trebuie si ei sa se adapteze la gabaritele europene si americane :))

  11. Am intrat si am iesit atat de repede ,cred ca am uitat ceva,am sa ma intorc la studiu!

  12. Ce idee geniala cu benzile de rulare pentru biciclete! Trenul verde fara cai,este ultra curat elegant si luuuuuung cat o zi de post!

    • acolo e intr-o statie de suprafata… totul e atat de curat desi nu au foarte multe cosuri de gunoi :))

  13. Statuia ecvestra ce reprezinta? in spate inteleg are coada,dar in fata ? Sau este o statuie cu doua sensuri?

    • este o replica a comorii nationale din 91, o sculptura a unui cal cu calaret din periada Silla, sec 5-6

  14. Ce de magazinele,de unde poti face shopingareala de ultima ora! Cred ca gasesti de toate! da domle ,ordine si deciuplina,egzact ca la noi,hi hi hi! Noaptea fara bagabonzi si aurolaci,nu are farmec!

  15. asta am intuit eu dar cu coada din fata ce este?

    • nu stiu sa-ti spun exact… ideea e ca avea un rol cu puternice conotatii religioase… era o figura de teracota… cred ca a fost asociata unui mormant… o sa studiez mai profund si te anunt

      • Sa sti ca nu ma gandesc la prostii!

  16. I-mi place foarte mult coloana care sustine ceasul,este atat de eleganta!

  17. Sincer ,i-mi pare rau ca tre sa plec,fac un dus si la dentist,cand revin promit sa nu mai plec!

    • ok… te astept… curaj!

  18. Wow, imi amintesc cand am fost eu prima oara cu metroul in Bucuresti mi s-a parut super, extra fenomenal de frumos pe acolo, desi tragea un curent de-ti tiuiau urechile :)) Dar la Seul e fenomenal, aproape pare a fi fictiune, dintr-un viitor super indepartat..e tehnologie moderna frate, ce mai, si multa civilizatie pe acolo, nu ca la noi…multumim de incursiune, a fost lung si probabil obositor, dar la final s-a ajung unde trebuia, la suprafata Seulului :)

    • spre ca n-a fost prea lunga si obositoare “plimbarea”:)

      • Eu ziceam ca pt tine si Nikky a fost probabil obositor, pt noi nu :P

  19. Am venit şi eu aici în metrou. Sunt superbe metrourile alea, nu ca la noi, nu am mers niciodată cu metroul, dar am văzut la tv şi nu sunt atât de curate ca la Coreeni, deh astai România. Mulţumim Carina de informaţii :)

  20. Iar am ramas speechless…Totul este impresionant..Coreenii sunt atat de organizati si minutiosi..Harta metroului este impresionanta..m-as pierde acolo(asta nu m-ar deranja, desigur).Stau si ma gandesc…cred ca daca cineva nu cumpara harta este un om mort in maretul Seul.Vaiii si bazoreliefurile alea de la metrou si toate elementele arhitecturale…super!Multumim mult, Carina!Asteptam urmatoarele destinatii

    • in primul rand, hartile nu se cumparat, s eprimesc gratuit… apoi… peste tot sunt panouri cu harti si sunt atatea indicatoare incat nu ai nicio sansa sa te ratacesti :)

  21. Multumim din nou Carina!Mai vrem! :)) Nu ati dat peste nici o “filmare” prin metrou? Nu de alta dar era posibil sa va treziti cu un Lee Min Ho sau altul pe langa voi si atunci chiar era ceva!
    Of….sunt atat de invidioasa pe voi! Totusi cum de ati decis sa mergeti acolo? Va pup si astept cu inima la gura urmatorul articol! Uhm….o data de publicare macar aproximativa oferiti? :D

    • o sa incerc sa vad daca reusesc sa scriu pana duminica, dar nu promit

  22. Deci , nu mai am cuvinte…. E o alta lume….
    Carina,multumim pentru tot!:X

    • buna, Dory. ai primit emailul meu? m-ai uitat cu suburile :(

      • L-am primit. Nu am uitat. Vreau sa astept sa vorbesc si cu doryasha si sa il rog sa imi dea si suburile lui. Ii cer prima data voie pentru ca asa este corect.Sper ca nu te superi.

        • Acum ti le voi trimite pe ale mele si ale lui Gaby. Ok?:D

          • Gata.:D

  23. Mulţumesc, Carina…l-am citit şi am rămas fără cuvinte…..vreau şi eu o ţară ca la ei….este superb, îmi imaginez ce entuziasmate aţi fost voi…..

  24. mi se pare corect
    multumesc mult

  25. Cu multa placere.:D

    • serialul ai reusit sa-l iei?

      • Nu…

  26. Ah,ce-mi place zidul acela,parca vad cu ochii mintii,un sinucigas care vine cu viteza si incearca sa se arunce peste linii! Impactul cred ca ar fi naucitor!

    • Livia, esti mai bine?

    • :)) ce imaginatie bogata ai :))

  27. Cea care face frectii pe spinarea pustiului cu Angel Aqua este Nicoleta?

    • da :)

  28. Ma doare dar de ,baba la frumusete rabda!

  29. Livia, te-a chinuit mult dintarul?

    • Am facut 3obturari de canal azi! Am ciocnita amortita cu tot cu nas,bine ca nu trebuie sa vorbesc!

      • nasol

  30. Nu inteleg de ce sant asa de masivi turnichetii,lanoi este altceva ,ori si la ei se face blatul ?

    • nu sunt mai mari decat la noi… poate asa par in poza

  31. Eu cred ca mi-as prinde urechile cu atatea ATM-uri si cu atatea carduri!

    • e suficient sa ai unul si bun.
      cel pe care il aveam era si pt transport si pt cumparaturi

      • Unul si bun ,ar insemna unul foarte gras si plin de colesterol!hi hi hi!

  32. Daca esti neavizat,si cine stie prin ce metoda te trezesti teleportat acolo,ai senzatia ca esti pe alta planeta,ca visezi ! basoreliefuri,coloane care sustin ornice,felinare,sau numai asa de kiki ,ca sa dea bine in peisaj,flori,asezate in jardiniere cochete si elegante,care coloreaza plimbarea,sectoare SF cu ATM-uri ,panouri publicitare,te ia ameteala numai cand le enumeri,darminte sa le si vezi!

  33. Dupa atata plimbare merge o pauzica,la umbra unui copac,umbros si stufos,!

  34. WOW!!! Multumim mult pentru toate aceste lucruri inedite, Carina! Extrem, extrem de interesant! Mi-a placut totul, ce sa mai zic… mi se confirma inca o data cat de departe suntem de lumea civilizata, o mare diferenta.

    • Impresionant, Carina,totul mi se pare ireal, parcă esti într-un S.F !Nu m-aș descurca într-o asemenea realitate halucinantă , de aceea te felicit încă o dată că te-ai înscris în peisaj, cum se spune cu atîta naturalețe, într-o altă viață cu siguranță ai bîntuit pe-acolo,bravo de mii de ori!

      • multumesc tare mult
        eu sunt convinsa ca oricare dintre noi se descurca acolo, chiar daca pare putin ametitor :)

  35. Ceea ce mi-a placut mai putin este lipsa scarilor rulante de la destinatia ta, si nu numai, din cate am inteles… Adica la asemenea nivel la care sunt ei, oare de ce nu au avut grija si de acest aspect? ca doar nu toti pot urca atatea scari, mai ales cu bagaje…

    • Poate au ales din greseala iesirea pentru sportivi!

      • haha, foarte tare, nu e exclus sa aibe si asa ceva =))

        • =)). Ce glumeata esti. Desi vad ca te supara Zana Maseluta :(.

    • am aflat ulteior ca era scara rulanta la iesirea de peste strada de noi :))

      • Ai vazut ca deja stiam?

        • :) vezi? deci sigur te vei descurca acolo :)

          • =))). Eram sigura ca e ceva de genul asta… Nu avea cum sa ramana ei fara scari cand au avut grija de atatea aspecte :).

  36. In Asia civilizatia si curatenia este la ea acasa! Cum s-o fi ratacit India pe acolo,nustiu dar nici nu ma intereseaza!

    • pai trebuie sa fie si ceva pe acolo care face exceptie :)

      • Apoi India e in peninsula aia imensa si e mai izolata si si mai sper vestul Asiei… Mai spre Europa… Ca nici in Orientul Apropiat (Iran, Irac, Arabia Saudita, Israel Turcia, Yemen, etc) nu e curat… Numai Asia aia de departe, Orientul Indepartat… Prea indepartat din pacate (numai geografic pentru ca din punct de vedere cultural il simt aproape).

        • Poate din acest punct de vedere, Coreea si Japonia, si nu numai, sunt mai avantajate pentru ca sunt mai departe de Europa si America, unde e mult mai multa mizerie si depravare, si s-au pastrat mai intacti si si/au conservat mai bine identitatea
          De altfel, zeci de ani, Joseonul a avut granitele inchise pentru Occident. Cu putin timp inainte de ocupatia japoneza s-a deschis si aceasta a fost una din cauzele razboiului

  37. Cu adevarat impresionant, fara cuvinte, ireal as spune….. Mi-au placut si curatenia si felinarele si satatuile… nu cred ca ar fi sot ceva din ce ai prezentat aici sa-i fi gasit vreun defect. M-as pierde sigur pe acolo dar cu informatiile pe care ni le-ai dat sigur nu ar fi prea greu sa te descurrci adik sa nu te ratacesti “prea tare” :))

    • sigur nu… poate te fura peisajul si nu mai esti atent, dar cu atatea indicatoare revii pe calea cea buna :))

  38. deci… bine ati venit in vizita… am pregatit niste limonada rece si am luat si ceva bere cu lamaie :)
    la ce caldura e aici, sunt numai potrivite

    • si daca-mi pregatesti si un ceai de lamaie… deja este festin :))

  39. Eu am facut inghetata cu fructe de padure vanilie si nes,tarta cu visine si caise! iar de baut suc ,bere!

    • eu ma abonez la tarta ta cu visine… yammy yammy…..

      • deja imi lasa gura apa

    • ce bunatati… pacat ca nu avem musafiri :(

  40. De luni iau mata de coada!Gata cu hoinareala prin tari straine!

    • dar pana atunci mai poti sa-ti faci de cap…

  41. OOO ce frumos a iesit! Doamnelor un metrou desavrsit din toate punctele de vedere : curat, cu aer conditionat in statie si metrou, reclame curate si fara graffiti peste ele personal voluntar care sa te indrume spre iesirea dorita etc.
    Si mai sunt niste statii de metrou care te lasa cu gura cascata!
    Si inca ceva interesant: fiecare linie din cele 9 principale au in medie cam 50 de statii. Impresionant nu?

    • Nicoleta,ai alinat junghiurile pustanului ,de l-ai frecat pe spate?

      • sa ne faca noua in ciuda…. nu ma mai joc… imi iau jucariile si plec… :))…

      • cred ca voia sa-i fure crema :))

        • Ma abtin cu greu de la replica!

          • sfioasa tare mai esti tu Livie draga :)… sa stii ca atrecut postul poti sa spui…. :))

          • chiar asa? de ce nu spui? nu vezi ca Nikky nu mai spune nimic? :))

          • Vai… Sa mor de ciuda cand am vazut poza… Oare eu cand ajung pe acolo? :P

    • bine ai venit, Nikky… hai, mai ajuta-ma si tu cu informatii ca poate am uitat cate ceva :)

  42. Replici ale comorilor ,la tot pasul,chiar si o expozitie de pictura,reclame la obiective turistice,trasee,o gramada de informatii,numai sa sti exact unde vrei sa ajungi ,ca altfel e de jale ,risti sa te blochezi cu privirea in nus-ce reclama colorata si cand te dezmeticesti,hai inapoi acasa!

  43. da, dragul de el a mai luat un premiu ieri…

    • ce premiu, ca nu stiu?

  44. am descoperit blogul unui fotograf profesionist de am ramas cu ochii lipiti de monitor… cand vad locurile pe unde am fost si cum a reusit sa surprinda totul!!!!!
    ma intreb, oare vreodata o sa pot sa fac si eu asemenea poze?

    iata o mostra http://blog.paran.com/imck/44825619

    • maiimi trebuie un obiectiv care costa cam 1000 de euro si ceva lectii de fotografie :))

    • Vai ce poze, lasand ,acuratetea imaginii deoparte,spectacolul in sine este grandios,mai ca-ti vine sa zici uite si casa poporului coreean!

      • offff… ma las de meserie…

        • Carina, pozele lui sunt cu adevarat artistice, dar si ale tale sunt foarte reusite si nu se compara pentru ca locatia lui e prin definite mai spectaculoasa.
          Eu zic ca daca am reusit sa raman cu gura cascata la pozele tale, sunt foarte bine realizate si sugestive. Exact ce trebuie pentru un reporter :).

          • esti o draguta :)
            sper intr-o zi sa fac si poze mai artistice de genul acelora
            am mai avut eu tentative, dar nu la acel nivel :))

  45. Nu renunta!

    • nu renunt… ce-as vrea sa fac si eu asemenea poze… ar trebui sa ma mut acolo si sa castig din asta :))

  46. Pai muta-te si ne vinzi noua pozele,faci bani nu gluma!

  47. Presupun ca ati fost si voi in vizita la palatul acela! Care in mintea mea este sinonim cu palatul K film!Exact asa il am eu in imaginatie!

    • sigur ca am fost… veti vedea de acolo si schimbarea garzii :))

      • Wow! Tot mai arunci cate o momeala de-asta… Pe cand ziceam ca e clar in mare cam ce mai vad mai aflu cate un amanunt si iar ard de nerabdare…

        • :)) am atatea sa va arat!
          asta a fost asa de incalzire… sa va familiarizati cu situatia generala :))

  48. cred ca toata lumea s-a retras… astazi nu sunteti de cursa lunga :(

  49. cum spuneam aseara s-au decernat premile MNET 20′s Choice.

    • super… si el a luat premiu pt rolul din Moon?

  50. si a castigat la drama male actor. spectacoulul a fost in seul pe malul de unde am luat vaporasul

Lasă un răspuns către Petra