koreafilm

Dr. Jin (닥터진)

Written by koreafilm. Posted in K-drama, Noutati, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii

Tagged: , , , ,

Untitled 1

Published on iunie 25, 2012 with 39 comentarii

de Ana-Maria Ruse şi Claudia B.

Anul 2012 este anul în care drama coreeană a suferit o drastică schimbare, surprinzătoare dar şi atractivă, şi anume genul time-travel, adică seriale în care personajele principale se trezesc, pe neaşteptate, că ajung într-o lume total necunoscută lor. Prima dramă de acest gen a fost Rooftop Prince (Sbs), în care 4 personaje din dinastia Joseon, fac o călătorie de 300 de ani în timp şi ajung în lumea modernă. Apoi a urmat drama Queen Inhyun’s Man (tvN) în care de asemenea are loc o călătorie spre anul 2012, iar călătorul este un învăţat confucianist, susţinător al reginei Inhyun, care se îndrăgosteşte de o tânără actriţă foarte populară.

Dr. Jin însă vine şi ne propune o călătorie în sens invers, din anul 2012, doctorul Jin Hyuk ajungând în anul 1860, în timpul dinastiei Joseon unde se confruntă cu mari dificultăţi de ordin medical, în încercările lui de a salva câţi mai mulţi bolnavi. Călătoria lui înapoi în timp se petrece în urma unor evenimente ciudate, la spitalul unde lucrează el ajunge un bărbat în stare gravă, care trebuie operat de urgenţă pe creier, întrucât i se descoperă o tumoare. Dar tumoarea se dovedeşte a fi un fetus, iar din acest moment se întâmplă şi mai multe lucruri ciudate. Doctorul Jin începe să se simtă foarte rău, iubita lui, Mi Na îi reproşează faptul că acesta nu doreşte să opereze un alt bărbat, pe motiv că acesta oricum nu mai are nicio şansă de supravieţuire, după care imediat are şi ea un accident grav de maşină şi este operată pe creier chiar de Jin Hyuk. Apoi, doctorul îl vede pe bărbatul pe care îl operase cu ceva timp în urmă, şi încearcă să-l oprească pe acesta să fugă cu specimentul de fetus, iar în lupta lor, Jin se aruncă de pe clădire ca să prindă embrionul, şi se trezeşte în Joseon.

Serialul a debutat pe postul MBC în data de 26 mai, şi este programat pentru un număr de 24 de episoade. Pe lângă faptul că tema serialului este foarte interesantă, nici distribuţia nu dezamăgeşte, şi aliniază la start actori îndrăgiţi.

În rolul călătorului Dr. Jin Hyuk joacă actorul Song Seung Hun (East of Eden, My Princess), despre care aţi putut citi un articol recent, aici. Acesta este un medic chirurgic de excepţie, iar după ce călătoreşte 150 de ani înapoi în timp, se vede nevoit să adapteze absolut tot ce cunoaşte despre medicină, la această lume în care îi lipsesc atât echipamentele moderne cât şi medicamentele necesare. Cazurile extrem de grave nu lipsesc să apară, dar Jin face faţă cu brio provocărilor de ordin medical. Mai mult, trebuie să aibă grijă să nu ridice şi mai multe suspiciuni cu privire la persoana sa. Deşi este un medic competent, pe de altă parte, este o persoană foarte insensibilă, care nu ştie să accepte greşelile sau eşecurile altora, dar întâmplarea ciudată îl face să realizeze cât de greşite erau concepţiile sale.

Iubita doctorului Jin din lumea modernă este Yoo Mi Na, interpretată de îndrăgita Park Min Young (Sungkyunghwan Scandal, City Hunter), care este la rândul ei medic, îşi iubeşte meseria şi îi ajută pe cei în nevoie, practicând muncă de voluntariat. Dar Park Min Young interpretează dublu rol în acest serial, ea fiind şi Hong Young Rae, din anul 1860, fiica unei familii de nobili care ajunge ruinată. Dr. Jin este surprins să o întâlnească pe Mi Na în persoana lui Young Rae, care seamănă leit cu iubita lui, dar aceasta nu îl recunoaşte. După ce tatăl ei moare, ea, fratele ei şi mama lor rămân într-o situaţie destul de dificilă, şi sunt de multe ori batjocoriţi. Young Rae ajunge să-l asiste pe Jin de fiecare dată când acesta salvează vieţi omeneşti. Deşi este logodnica unui alt bărbat, Young Rae se simte atrasă de Jin Hyuk într-un mod pe care nu şi-l poate explica.

Lee Ha Eung, în rolul căruia joacă actorul Lee Beom Soo (Giant, History of Salaryman) este de fapt o figură istorică reală, mai exact Heungseon Daewongun, regent al Joseon-ului în timpul domniei regelui Gojong, fiul său, pe perioada în care acesta era prea tânăr ca să conducă ţara. Cunoscut şi ca prinţul Heung Su, membru al familiei regale, acesta a trăit ca un cerşetor pentru a putea supravieţui sub dominaţia clanului Andong Kim, înainte ca fiul său să devină rege. El este cel care îi salvează viaţa lui Jin, când acesta ajunge fără voia lui în trecut, şi cei doi încep să devină tot mai apropiaţi.

Kim Kyung Tak este interpretat de Kim Jae Joong, membru al trupei JYJ şi actor în serialul Protect the Boss. El este un ofiţer care excelează în artele marţiale, şi are sentimente pentru Hong Young Rae, cu care doreşte să se căsătorească. Kyung Tak este fiul ilegitim al ministrului Kim Byung Hee. Young Rae devine logodnica lui din dorinţa mamei sale, dar nu pare să-i împărtăşească sentimentele. Este un tânăr orgolios, cu spirit competitiv foarte bine dezvoltat, dar în acelaşi timp o fire romantică atunci când se află lângă femeia pe care o iubeşte de când era copil. El şi Jin Hyuk sunt adversari.

Iar ultima, dar nu cea din urmă, Chun Hong, interpretată de actriţa Lee So Yeon (Temptation of an Angel, Dong Yi) este cea mai cunoscută kisaeng din acea perioadă, şi deţine puterea de a citi viitorul. Încă de când îl vede pe Jin Hyuk, simte că ceva este în neregulă cu el, şi încearcă să afle mai multe despre el, ajutându-l de asemenea în situaţiile grele. Deşi este cea mai adorată curtezană, Chun Hong se simte singură, şi şi-ar dori să aibă pe cineva alături în momentele dificile.

Alte personaje: Hong Young Wae (Jin Lee Han) este fratele lui Young Rae, prieten din copilărie cu Kim Kyung Tak, un tânăr care aparent eşuează de fiecare dată la examenele naţionale, dar pe ascuns este liderul unei bande care fură de la nobili. Kim Hye Ok joacă rolul mamei celor doi fraţi, iar Kim Eung Soo este Kim Byung Hee, nobil extrem de influent la curtea regală, tatăl lui Kyung Tak.

Dr. JIN Poster Making (full ver)

Recent, serialul Dr. Jin, difuzat de postul de televiziune MBC, a primit un feedback pozitiv din partea telespectatorilor datorită poveștii interesante şi scenelor spectaculoase. Actorii distribuiți în rolurile principale prezintă un atașament special pentru scenariu.

La data de 12 iunie a.c, au fost dezvăluite câteva momente filmate din spatele scenei. Se poate observa entuziasmul cu care actorii interpretează personajele lor, aceștia fiind complet absorbiți de momentele în care se filmează, fără să lase scenariul din mână.

Deoarece nu a fost exprimată nicio urmă de îndoială cu privire la lipsa competenţei actorilor, Dr.Jin a devenit, în scurt timp, foarte popular. Aceștia au atras atenția telespectatorilor din prima clipă pentru că toți au fost/s-au văzut absorbiți de rolurile lor, în totalitate.

Un membru al echipei de producţie a mărturisit: “Pe platoul de filmare, puteţi observa cu uşurinţă actorii care studiază în mod constant personajele lor, fiecare dintre ei ținând scenariul în mână. Înainte şi în timpul filmărilor, aceştia comunică, studiază cu atenție şi dau tot ceea ce este mai bun.”

Despre OST

Însuși Kim Jae Joong, membrul al trupei JYJ a scris versurile pentru tema principală a serialului pe care o și cântă. Titlul ost-ului este “Living like a dream” și exprimă dragostea dureroasă și plină de încercari dintre Yoo Mi Na și doctorul Jin Hyuk.

Cea de a doua melodie care va face parte din coloana sonoră a serialului Dr. Jin va fi tot o baladă intitulată sugestiv “The Road of Tears”, iar aceasta va fi interpretatată de membrii trupei 2AM, Lee Chang Min şi respectiv Seulong Lim.

The Road of Tears va avea aceeaşi notă tristă, care va emoționa și mai mult datorită vocilor. Piesa a fost produsă Tae Kwon Eun, directorul muzical al emisiunii The Voice of Korea, în timp ce versurile au fost scrise de către Choi Jae Woo, cel care ar fi scris şi versurile piesei Bad Man aparţinând OST-ului Secret Garden. Piesa a fost lansată pe 22 iunie.

A treia melodie se numeşte “Will you come?” şi este interpretată de Jia.

Surse: www.imbc.com/broad/tv/drama/drjin/, squidoo.com, allkpop.com, en.korea.com, Asianwiki.com, facebook.com/OfficialSSH, enewsworld.mnet.com.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

39 comentarii

There are currently 39 comentarii on Dr. Jin (닥터진). Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Prima si aici!

  2. Am auzit multe despre aceasta drama..dar pana acum nu am avut ocazia sa aflu mai multe despre ea…pare foarte interesanta..chiar vreau sa vad cum se va descurca dr jin in trecut si in mod deosebit vreau sa-l urmaresc pe jaejoong, mi-a starnit curiozitatea prin tweeturile lui. Multumim pentru prezentare!

    • Ambii se descurca ft bine :) Cu toate ca Jae Joong imi e antipatic :P

  3. Minunat film,din care deja am vazut doua episoade,merita vazut! Dar tema calatoriei in timp nu este noua am regasit-o si in Mii de ani de iubire un film de prin 2008!

    • N-am vazut serialul, dar te cred…oricum, noi ne refeream la faptul ca tema asta e frecvent utilizata acum de regizori.

  4. Ana multumesc pentru amanunte,m-ai cam ametit cu atatea nume ,dar ma descurc eu!

  5. Chestia cu fetusul este bizara ,am intalnit aceasta informatie ,care uneori poate fi reala ,dar in corpul bebelusilor! Oare nenea ala care a fost operat si a furat borcanul cu compot ,sa fie venit din trecut?

    • Hmmm, nu m-am interesat sa vad daca chiar se poate asa ceva, si in realitate…a fost cel putin bizara scena oricum.

  6. Din putinul pe care-l stiu,se vede o transformare radicala a Dr. Jin,din meseriasul dar arogantul medic,se transforma intr-un medic adevarat,cu suflet si compasiune pentru semeni! Iar practicarea meseriei cu ustensile empirice devine o adevarata provocare pentru el!

  7. este un serial care trebuie neaparat vazut numai cand citesti care este distributia… si subiectul e frumos, desi incepe sa ma enerveze ca toate serialele cu tenta istorica de anul asta adopta intoarcearea in timp, de parca le-a pierit inspiratia regizorilor si scenaristilor

    • Si Queen Inhyun’s Man e bun…da, parca se cam intrec acum toti pe baza acestei teme…

  8. Ei asta cam asa este ,doar sant la concurs si in goana dupa audienta,dar cel mai bun castiga !

  9. Un serial cu un subiect interesant… a inceput the dou!

  10. Foarte frumoasa prezentare, Ana si Claudia! Cred ca va recunosteam stilul si daca nu stiam ca e prezentarea voastra. :)
    Intr-adevar distributia e exceptionala si asta face va Dr. Jin sa avanseze pe lista mea de asteptare cu filme. Este undeva printre primele acum si abia astept sa ma uit. Ma pasioneaza medicina si filmul pare o buna ocazie sa compare cele doua stiluri de a trata oameni: cel oriental si cel occidental.

  11. Rooftop prince a fost cu adevarat un “masterpiece”. Serialul mleu favorit! Consider ca este cel mai bun serial in 2012!De fapt ce zic eu aici? Pt mine este cel mai bun serial coreean. De doua luni ma chinuiesc sa gasesc unul macar la fel de bun dar acum toate mi se par plictisitoare si le abandonez dupa 2-3 ep vizualizate. Trist, stiu…..

    • Ehh, chiar asa? Sunt o multime de alte seriale interesante…

  12. Eu sunt la zi cu DR JIN l-am inceput saptamana trecuta si nu m-am putut opri….este pur si simplu..ARTA, GENIAL, MASTERPIECE :X Actorul principal e absolut suberb, mai ales ca am ocazia sa-l vaz cu parul lung….oooh… :X :X :X Pe Park Min o ador, este una din actritele 20+ favorite, este al treilea serial in care o urmaresc!!!
    - imi plac mult toate personajele, atat fratele lui Young Rae cat si printul mostenitor, care acum e deposedat de orice titlu nobiliar. e f amuzant dar si inteligent. Pentru toti cei care doriti un sfat- APUCATI VA DE SERIAL. :P

    • abia astept si subtitrarile in romana, ca sa pot urmari serialul cu mama, care este asistenta medicala :P :X

      • nu uitati de SUNGKYUNGWAN SCANDAL, azi, la 16.00 :P cu actrita din Dr Jin in rolul principal alaturi de Micky Yoonchun din Rooftop Prince :P!!! Merita, merita, meritaaaaa!!!

        • Da… Toate trei merita. Si o sa iti urmez sfatul: o sa ma uit la toate cat de curand: Rooftop prince, Sungkyungwan scandal, Dr, Jin si mai e si Deep Rooted Tree :). Astea sunt in topul meu de “must see”.

          • pe primele doua le-am vazut, la Deep jumatate si o sa ma apuc si de Dr Jin :)

        • Un rol bun are si in JaMyungGo!Va recomand si Gaksital sa urmariti, e pe primul loc la audienta in Korea!absolut bestial!

          • Am citit recezia despre Gaksital. Cred ca e un film bun.
            @carina: Stiu ca esti printre cei de aici care au vazut cele mai multe filme :) eu sunt cu mult in urma ta.

    • Eu nu sunt chiar la zi, am vazut pana la ep 8…si imi place tare mult :)
      Atentie, Heung Su nu e print mostenitor, este tatal viitorului rege Gojong, si a fost regent.

      • aaaa, ok ok :D dar tot i ar trebui un rang nobiliar mai mare si sa fie mai repectat.

  13. Mandro,eu te-am lasat la lectii si tu umli bramburaprin palat,ti s-o fi facut rau de la caldura de ai venit la Dr.Jin! Ori ai boala Ursului Polar?

    • O cam am… ca nu prea imi place caldura… Apoi ma ascund si eu pe unde pot prin palat. Dar si invat cu spor :).
      약속 (Promit).

  14. Ce ma bucur ca ma pt lauda cu aceste filme vazute inproportie de 75%!

    • Stiu ca esti mare privitoare de filme :)). Eu cred ca nu am vazut nici jumatate :(. Ce sa fac… am si de invatat, si de umblat prin palat…

  15. Cine-l urmareste peteava ,mai are de asteptat ca baiatul care-l traduce foloseste sub in spaniola ,iar acelea cica, inca nu au aparut!

  16. pare o poveste foarte interesanta desi pana acum nu am vazut niciun serial coreean cu tema calatoriei in timp, dar sper sa-l pot urmari cat mai curand. momentan ma multumesc cu serialele de la tv, iar scandalul m-a captivat deja dupa primul episod la fel ca si warrior baek dong soo( ca o paranteza fighting yeo woon!) Multumesc mult pt. prezentare si spor la vizionat tuturor! :D

  17. Pot sa spun ca tema favorita a serialelor koreene,de anul acesta,a fost calatoria in timp.Imbinand temele istorice,care intotdeauna au asigurat succesul serialelor koreene,cu teme moderne,de actualitate,producatorii koreeni au gasit calea de a mai revigora interesul fanilor kdramas.
    La sfarsitul lunii august,SBS,va lansa un nou serial “Faith”,care ne va duce tocmai in timpurile Goryeo,in vremea regelui Gongmin,a ocupatiei mongole.Fireste ca vom avea o poveste de dragoste,de asta data dintre un razboinic din garda regelui si o doctorita din vremurile moderne.Razboinicul,Choi Yeong,este interpretat de Lee Min ho.Pentru Lee,acest nou serial Faith,reprezinta o adevarata provocare,fiind primul serial istoric in care el joaca.
    Intreaga echipa de la City Hunter s-a reunit la productia acestui nou serial,multe scene vor fi completate,ajutate cu grafica pe computer;producatorii estimeaza ca pana la sfarsit costurile serialului se vor duce undeva pe la 10 mld.woni
    Pana in august..nu ne mai ramane acum decat sa asteptam si sa ne delectam cu Slip time Dr.Jin.Asta fireste,daca ati vazut pana acum Rooftop prince si Queen Inhyon’man..

    • Choi Yeong a fost un general in timpul regelui Gongmin al Goryeo, despre care am si scris, atat despre rege cat si despre general, despre serialul si filmul care il prezinta pe Gongmin, si pe Choi Yeong, intr-o varianta mai in varsta. De data asta Choi Yeong va fi un razboinic tanar :) In persoana lui LMH. Sunt curioasa cum va fi acest serial cu aceeasi tema a calatoriei in timp, cred ca am sa-l urmaresc. Acum ma uit la Dr Jin, am vazut si Queen Inhyun’s Man, doar Rooftop Prince nu am urmarit, si n-am in plan momentan sa o fac. Poate altadata :)

  18. Ana si Claudia,abia astept,primul vostru salt mortal,stiu eu sigur ca va fi un mare succes,v-am vazut eu cand exersati! Bafta cu noul proiect!

    • Haha, multumim!!!! Te referi la DRT, nu?

  19. DAAAAAAAAAA!

  20. “Dr.Jin”,este unul dintre cele mai bune seriale istorice din acest an. (^ . ^) Merită vizionat!

  21. Mi-ar placea sa vad si acest serial, mai ales ca Kim Jae Joong are un rol intr-o astfel de drama.Sa speram ca se va difuza si la noi!!!

Lasă un răspuns către mihaela E