Taepyeongso

de Anca Barba

Din seria instrumentelor tradiţionale coreene iese în evidenţă acela denumit taepyeongso (denumit de asemenea şi hojok,hojeok,nallari sau saenap), deoarece generează un sunet unicat, menit să sensibilizeze urechile ascultătorilor. Particularitatea instrumentului este că generează un sunet ”metalic”, diferit faţa de restul instrumentelor coreene de suflat, ce sunt, în general, realizate din bambus.

Supranumit ”instrumentul de suflat al marii păci”, el face parte din familia oboiurilor şi se trage probabil din zurna persană şi este înrudit cu suona chinezească. Are un corp conic realizat din lemn de lămâi, jujube sau dud galben,fiindu-i ataşat o bucăţică de metal, pe unde utilizatorii lui suflă, şi o cupă de metal. Acesta “a venit” din China în Coreea în timpul perioadei Goryeo(918-1392), părând să nu facă parte din seria de instrumente dăruite de împăratul Huizong de Song regelui Yejeong, deşi era similar cu instrumentele menţionate în izvoarele istorice.

Pe vremuri, când un oficial al guvernului era numit magistrat local, îşi făcea intrarea în oraş urmărit de o formaţie ai cărei membrii cântau la instrumente de suflat şi percuţie. în sensul asta, există chiar şi un proverb, tradus ”Poţi sufla la nabal datorită unui magistrat local”. Dar din moment ce nabalul şi nagakul (instrumente de suflat,similare cu trompeta) pot produce doar un singur sunet, melodia ar fi devenit monotonă. Aici a intrat în scenă taepyeongsoul, fiind adiţionat la categoria de instrumente folosite cu scopul de a “întâmpina” sau anunţa regalitatea.

De-a lungul timpurilor, ilustrul instrument a captat atenţia unor scriitori, ce au capturat caracteristici ale taepyeongsoului în diverse lucrări, ba chiar, numeroşi interpreţi la taepyeonso lăsând posterităţii consemnări nepreţuite.Printre operele produse de Naţional Center for the Tradiţional Korean Performing Arts , ce implică fragmente referitoare la taepyeongso şi sunt destinate îmbunătăţirii cunostiintelor vesticilor cu privire la cultura coreeană,reamintim următoarele: “Pungmul” de Nathan Hesselink, “Korean Musical Instruments: “Practical Guide” de Keith Howard, “Buddhist Music of Korea” de Lee Byong-Won, “Hanyang Gut “ de Maria Seo, “Shaman Ritual Music in Korea” de Lee Yong-Shik, “Bands, Songs and Shamanistic Rituals” de Keith Howard, “Korean Musical Instruments” de Song Kyong-Rin.

abordarea de către formatia Seo Taiji and Boys,in cadrul unei melodii moderne, a taepyeongsouli
Cadrul în care acest instrument este utilizat este limitat de volumul mare pe care îl generează. Prin urmare, este rar folosit alături de voce sau alt instrument melodic, dar frecvent cu tobele, fiind aproape întotdeauna folosit în afară. Datorită unor anumite considerente, putem distinge mai multe stiluri şi contexte în care se cântă la acest instrument.
În general, repertoriul este descris făcând referire la trei stiluri regionale: neunggye sau gyeongtori (Regiunea Centrală), sinwari(Regiunea Sud-Vestică) şi menari (Regiunea Estică). Deşi pe vremuri aceste stiluri se limitau, probabil, la regiunile de care aparţineau, în zilele noastre cântăreţii sunt familiarizaţi cu stilul fiecărei regiuni, combinându-le după placul inimii.

Descrierea acestor stiluri în funcţie de teoria muzicală este problematică, deoarece acordurile şi caracteristicile formale diferă de la un cântăreţ la altul. Spre deosebire de arta muzicală europeană, repertoriul taepyeongsoului a fost transmis din generaţie în generaţie, fără ajutorul unor partituri scrise, rezultând interpretări variate ale formelor melodice.

Neunggye/Gyeongtori

Termenul “neunggye” nu are o însemnătate sau o origine clară. Este folosit exclusiv pentru a face referire la melodiile cântate la taepyeongso din Regiunea Centrală şi este asociat cu pungmul(tradiţie a muzicii folk coreene). Termenul ”gyeongtori” este o construcţie modernă ce se constituie dintr-o denumire regională(“gyeong”, ce se referă la provincia Gyeonggi) şi un termen muzical modern(“-tori”, ce este un procedeu regional). Termenul “neunggye” este oarecum vag, şi se poate referi fie la o melodie specifică, fie la un stil general, în timp ce “gyeongtori” se referă strict la un stil regional, dar este destinat în mare parte folosirii academice. Comparativ cu alte stiluri regionale, stilul gyeongtori are o varietate mai mare de melodii individuale, dar se bazează mai mult pe caracteristicile formale.Mai jos puteţi regăsi o listă cu cele mai cunoscute melodii “gyeongtori” la taepyeongso.

Neunggye Gutgeori- este folosit de obicei ca piesă de început pentru noii cântăreţi; stilul acesta este derivat din cântecul folk Taepyeongga şi din cântecul gyeonggi şaman Changbutaryeong. Are o formă fixă, constituită din trei secţiuni principale, deşi uneori aceasta este variată.

Neunggye Jajinmori- deţine câteva din caracteristicile importante ale Neunggye Gutgeori,precum linia melodică descendentă, o vibraţie consistentă, o frază de început puternică. Spre deosebire de Neunggye Gutgeori, nu are o formă fixă-un ciclu melodic poate dura de la unu la unsprezece cicluri ritmice.

Giltaryeong/Cheonsubara- Glitaryeong, sau “melodia de drum”, are o formă fixă şi este compusă din 16 timpi.Cheonsubara este binecunoscută deoarece se foloseşte la acompanierea dansurilor ceremoniale budiste.

Heoteuntaryeong- heoteun semnifica împrăștiat sau dispersat, prin urmare heoteuntaryeong înseamnă “melodie imprastiata”. Această melodie este distinctă față de celelalte melodii la taepyeongso din regiunea Gyeonggi, fiind un mijloc popular pentru improvizația relativ liberă.

Gutgeori- această melodie are o formă fixă și este constituită, ca și Neunggye Gutgeori, din trei secțiuni principale,aici însă, fiecare secțiune având câte două cicluri ritmice. Melodia este asociată cu ritualurile şamane, și este acompaniată de un ansamblu de suflători denumit samhyeonyukgak.

Yeombul/Heoncheonsu-Yeombul sau Yeombultaryeong, este la prima vedere asociată cu muzică din ritualurile budiste și este interpretată uneori de ssang hojeok (doi interpreți la taepyeongso ce cântă la unison).

Daechwita

-Daechwita era folosit să acompanieze procesiunile de stat în timpul dinastiei Joseon. Este frecvent efectuat de ssang hojeok, are o formă fixă, și spre deosebire de restul melodiilor la taepyeongso nu se abate de la contextul original.

Sinawi
Comparativ cu Neunggye Gutgeori sau cu celelalte melodii gyeong-tori, sinawi este caracterizat de o formă mai liberă şi de improvizaţie, în termeni de stare tinde să fie asociat cu tristeţea. Potrivit lui Lee Bohyeong termenul de sinawi este derivat de la sanoe sau sanae, muzică folk religioasă din timpul dinastiei Shilla. El le diferenţiază punctând mai multe forme de sinawi:”sinawiul original, care acompania dansurile şi cântările șamane; sinawiul non-ritual, ce era cântat solo sau în cadrul unui ansamblu; sinawiul de tranziţie, care îşi menţinea statul de improvizaţie,acesta schimbandu-se ulterior în sanjo prin influenţa genului narativ vocal p’ansori; şi nu în ultimul rând sinawiul fix, care avea o structura melodică fixă şi ritmicitate formal”.

Sinawiul interpretat la taepyeongso pare să fie ceva între cel de-al doilea şi ultimul dintre aceste tipuri- o formă unica, non-rituală ce urmăreşte o progresie ritmică. Melodiile bazate pe sinawi sunt de multe ori folosite să acompanieze ansambluri de pungmul.

Menari

Menari-tori este cel mai puţin interpretat dintre stilurile de taeoyeongso. La fel ca în cazul neunggye, există melodii menari-tori derivate din cântece folk- notabilă în acest caz fiind Baetnorae- care pot fi cântate la taepyeongso dar,ca şi sinawi, menari este folosit în mod obişnuit ca o rampa melodică de lansare pentru forme libere ale improvizaţiei.

Surse:Wikipedia.com