Interviu cu doamna Valentina Marinescu, Conferenţiar Universitar Doctor la Universitatea din Bucureşti, autoarea articolului “Impactul Hallyu în România”.
Care a fost impactul cu cultura coreeana si cu Coreea, in conditiile in care cunosteati deja multe despre aceasta tara?
Nu stiam decat “informatie de mana a doua”, din carti, de pe internet sau de la alte persoane, deci practic nu “stiam” ceva clar, ci doar reconstructii ale unei tari prin literatura sau povesti personale. Din pacate am stat prea putin pentru a intelege multe aspecte dar recomand contactul direct cu o societate pentru a o intelege. Pe rand la intrebarea dvs:
- Contactul cu cultura coreeana “acasa” la ea. Pentru mine a fost foarte important sa pot sa vad cum se construieste in interior un “brand” de tara (e un proces complex care are si o componenta interna nu doar externa), astfel incat ceea ce fac coreeni in aceasta privinta este demn de a fi dat ca exemplu. Apoi, cultura coreeana este foarte diversa. La noi au patruns filmele, serialele, muzica si gastronomia :). Si dintre ele mai vizibile sunt serialele (istorice sau actuale-mai ales “comediile romantice”) si K-Pop. Mai putin am fost expusi, de exemplu, la literatura lor care este extrem de deosebita in contextul asiatic-ma gandesc la faptul ca sunt putine traduceri din scriitorii contemporani coreeni la noi. Scriitorii coreeni exceleaza in ceea ce noi numim “proza scurta” (nuvele) si intalnirea cu literatura de acest tip este o experienta deosebita, indeosebi in cazul scriitoarelor (Gong Ji-young, Park Wan-suh, Ch’oe Yun, Park Kyong-ni sunt cateva scriitoare din acest “val” coreean). Si mai putin stim despre arta populara- cantece, dansuri si semnificatiile lor specifice in constructia identitatii nationale a coreenilor. De exemplu, in iulie cand am fost la un spectacol de la Seoul Nori Madang am vazut un dans realizat de doua persoane costumate asemeni yangbanilor dar nu stiam nimic despre acest dans. Abia mult mai tarziu, la Busan/Pusan am vazut (la Muzeul National din Busan/Pusan) ca acel dans este una dintre “Comorile nationale” ale Coreei, si anume Intangible Cultural Property No. 3 – Dongnae Crane Dance.
.
Si nici acum nu stiu foarte multe despre el (decat ce se poate gasi pe net, prin carti) dat fiind ca este plin de semnificatii ascunse unui european care sta numai cateva luni in tara in cauza. Cred ca oricui i-ar placea sa stie mai multe despre aceste aspecte culturale necunoscute inca la noi, eu am dat numai doua exemple. – Cred ca muzeele de istorie din Coreea sunt printre cele mai bune din intreaga lume. Sunt foarte “didactice” si foarte bine organizate, asa cum in Europa sau in America nu prea gasesti. In general se presupune ca vizitatorul vine la muzeu nu numai sa “admire” exponatele ci, mai ales, sa invete. Astfel incat in Coreea astfel de spatii sunt mari, extrem de mari (Muzeul National din Seoul poate fi vizitat doar in doua zile “in fuga”) iar obiectele prezentate sunt insotite de explicatii in patru limbi –coreeana, chineza, japoneza si engleza. Mai mult, exista numeroase locuri in muzeu – in sectiunile lui – unde sunt prezentate filme (desene animate) cu evenimentele istorice acoperite de expozitia in sine. Chiar daca sunt facute pentru copii (care sunt foarte prezenti in muzee, fie impreuna cu scoala, fie impreuna cu parintii) ele pot fi vizionate si de adulti – mai ales de straini, care inteleg astfel mai usor ce este expus ca atare in acel lor. Apoi ai numeroase diorame cu scene de viata din perioada x sau, asa cum se intampla la Korean Folk Village sau muzeul “Hur Jun” din Seoul, cu evenimente fie din existenta oamenilor obisnuiti in variate anotimpuri (cazul prim) fie din viata medicului Hur Jun. Alaturi de aceasta ai si spectacole “ilustrative” pentru unele muzee. Este cazul lui Korean Folk Village (pe care l-am vazut de trei ori) unde in bilet ai inclus si patru spectacole diferite: dansuri populare, spectacol de calarie, mersul pe sarma si nunta traditionala. Sau, asa cum se intampla in Gyongju, ai sectiuni intregi dedicate doar unei tematici singulare – cazul buddhismului acolo – care fac ca intreaga sectiune sa fie ca un fel de muzeu in muzeu. O mentiune speciala merita facuta pentru tempele si locurile speciale dedicate buddhismului si shamanismului din Coreea. Sunt locuri absolut deosebite, cu o atmosfera unica, fie ca te duci la Bulguksa, la Beomeosa sau vizitezi templul dedicat lui Dangun de pe muntele Namsan in Seoul.
- Contactul cu “Coreea acasa la ea” a fost din nou diferit de ceea ce se poate crede. In primul rand este vorba de o tara diferita in interiorul ei. Eu nu am vazut decat Seoulul, Pusanul/Busanul, Gyeongju si Jeonju, deci nu am, din nou, o imagine completa asupra ei. La ea ma refer mai jos.
Cum este Seoulul fata de imprejurimi? Imaginea promovata de coreeni prin toate canalele de comunicare s-a suprapus peste constatarile dvs.?
- Trebuie spus ca Seoulul nu se suprapune Coreei de Sud. In Seoul traieste jumatate din populatia Coreei (Seoulul plus imprejurimile – zona metropolitana Seoul- cuprinde 20 miloane de oameni) in restul tarii traiesc inca 20 de miloane de oameni. De aici marile diferente intre Seoul si restul tarii-este ca si cum am mari Bucurestiul de cateva ori si am aduna populatia Romaniei toata in el si am mai aduce inca 1 sau 2 milioane de undeva pentru a avea 20 de milioane (nu suntem 20 de milioane acum in Romania :)). Asa cum se spune despre Bucuresti ca nu este Romania la fel as putea presupune (si partial am vazut asta) ca Seoulul nu este Coreea. Vorbim de a doua mare aglomerare urbana a lumii. Apoi vorbim de un oras care s-a dezvoltat si modernizat in ultima jumate de secol printr-un efort absolut remarcabil al tuturor locuitorilor tarii (care au devenit, unii, locuitorii lui) – de exemplu, o infrastructura excelenta care sa satisfaca nevoile unei densitati umane ridicate pe metrul patrat. Pentru a intelege de unde s-a plecat si unde s-a ajuns este interesant de mers la Muzeul de Istorie al Seoulului unde exista un traiect foarte “educativ” al evolutiei pe decade a urbanizarii si modernizarii orasului in sine dupa razboiul coreean. O fotografie chiar remarcabila este cea a unei femei care merge pe strada in anii 70 in minijupa si toti cei care o “depasesc” sau merg in sens invers fata de ea se intorc sa o priveasca. Eu cred ca e o imagine – cheie pentru modernizarea orasului in sine. Spun asta pentru ca dincolo de imagine, de oras ceea ce este important in Seoul si, de fapt, in Coreea, sunt oamenii. Asa ca daca la nivel de constatare urbanistica sau de imagine poti sa ai sau nu o corespondenta important este sa intelegi oamenii de acolo, ei “fac” peisajul. :)
Cum se comporta coreeni fata de straini? Sunt expansivi/reticenti? Stiu engleza, cat sa poata face comert (dvs. cum v-ati inteles cu ei, la magazin, la librarie etc.?)
-Raspunsul depinde de multi factori. Depinde de cine si cum merge acolo. Asta se intampla mereu cand pleci din tara. Intr-un fel vad eu Italia cand merg la o conferinta si altfel o vede o “badanta” venita din Romania sa munceasca acolo. Eu stau putin – cum am stat si la Seoul – ea munceste acolo. Eu sunt turist, ea este asemeni mie in Romania (“om al muncii”). Interactiunile mele sunt minimale cu locuitorii, ale ei sunt cotidiene (la fel cum se intampla si cu noi in Romania sau in Bucuresti). Deci este greu de dat un raspuns definitiv – eu am fost intr-o anumita pozitie, “turistica” de fapt. Daca stateam acolo cel putin un an si munceam acolo in timpul acesta vedeam alfel lucrurile.
Ce parere au despre Hallyu?
E un fel de “mandrie nationala”. De fapt, ei se mandresc cu asa ceva iar coreeni au si de ce – spun mai jos despre asta.
Ce considerati ca ar putea fi preluat si adaptat in societatea romaneasca?
Asta e intrebarea-cheie. :) Multe, foarte multe. Sa incerc sa trec in revista numai cinci si vorbesc numai putin legat de ele:
a. Respectarea regulei, a legii, a normei sociale;
b. Munca-tot ce este legat de ea (de la timpul cat se munceste pana la cat de corect se face orice activitate);
c. Planificarea actiunilor;
d. Dragostea de tara / Cat de mult isi iubesc tara
e. Sentimentul si mandria apartenentei la un grup special-poporul coreean
• Respectul fata de regula este, cred, baza societatii coreene. Si nu este vorba de legea data ieri sau acum 40 de ani-legile statului-ci de regula in sensul ei cel mai profund. Inainte de a fi buddhisti, atei sau crestini coreeni sunt confucianisti iar confucianismul le ordoneaza si acum existenta si organizarea sociala. Deci este vorba de o societate extrem de ierarhizata, cu reguli stricte de comportament, de manifestare a respectului, a diferentei sociale, foarte ordonata si planificata. Asta se vede de la modul in care se circula pe autostrazi in week-end pana la modalitatea de adresare cotidiana in conversatii intamplatoare. Daca credem ca in Bucuresti sau in tara se creeaza aglomeratie pe sosele in week-end e bine sa vedem ce se intampla in Seoul si imprejurimi in timpul unei sarbatori cum este Chuseok-ul cand milioane de oameni pleaca simultan cu masina personala in afara orasului. Sau in week-endurile din Seoul. Cu toate acestea nimeni nu claxoneaza si nu cauta sa il depaseasca pe cel din fata lui in mod neregulamentar. Ce s-ar intampla daca in loc de 20 de insi care ar claxona ar fi 10.000 de insi care claxoneaza la unison si s-ar imbulzi sa “treaca in fata”, asa cum este la noi? Cati ar muri fizic intr-un astfel de eveniment? La fel cand circuli cu metroul sau autobuzul si stai la coada ordonat sa te urci in masina respectiva numai si numai prin fata, pe la sofer, nu pe unde apuci si pe unde vrei fara a-ti valida calatoria (pe principiul: “Daca ei ma fura le-o fac si eu lor asa”)? Ce ar fi ca in loc de 20 de persoane sa se imbulezeasca 60 sa intre in metrou in acelasi timp pe o unica usa, asa cum e la noi? Deci se respecta unele reguli nescrise si ele ordoneaza o societate in mod definitiv si clar. Tot legat de respectarea legii o forma a ei este respectul ierarhic. Cu alte cuvinte, respectul pe care il arata coreenii celor superiori in cadrul variatelor ierarhii: de varsta (tineri vs persoane de varsta a treia), educationale (persoane cu liceul vs persoane cu educatie superioara), ocupationale (muncitori vs profesori). Si asta incepe de la primele momente in care intri in vorba cu un coreean. Astfel incat de la inceput esti supus unei “baterii de intrebari” (care este paradoxala pentru europeni si americani): Cati ani (caci se vede daca esti femeie sau barbat)? Ce educatiei ai? Esti casatorit(a) sau nu? Ce meserie ai? Scopul “interogatoriului” este unul simplu – sa stie unde te plasezi in cadrul ierarhiei sociale – iar el (interlocutorul coreean) sa stie cum sa ti se adreseze. De aceea am spus ca eu am fost intr-o pozitie speciala in tot acest timp fie si pentru ca venind din mediul universitar si avand o varsta toate conversatiile erau diferite in cazul meu. Adugati la aceasta raspunsul la intrebarea ce caut eu acolo – am venit la institutia academica si ma ocup cu cultura coreeana si influenta ei in tara mea – si veti avea imaginea diferentei in cadrul interactiunilor cotidiene. De aceea mi-e greu sa dau un raspuns total, definitiv la intrebarea cum sunt ei, pentru ca ei fata de mine s-au comportat adecvandu-se statutului meu social, fiind foarte diferiti in adresare si comportament, ceea ce nu am intalnit in alte parti de lume, sincer. :)
• Munca cred ca este cheia la ei, ca si la altii la care ne uitam mereu cu “disimulata” invidie. Pentru ca in Coreea se munceste de la 7 ani pana la pensie, sau, pana la moarte. Si se munceste constant, zilnic si se munceste mult, foarte mult ca perioada de timp intr-o zi (se afla pe primul loc ca numar de ore lucrate zilnic pe plan mondial). Se munceste din prima zi de scoala pentru a putea intra la facultate peste 12 ani – nu 4ore la scoala si vreo 2 ore acasa sau in cel mai bun caz inca 4 acasa – ci inca 10 ore la hagwon dupa scoala. Si asta zi de zi, constant, fara ca cineva sa considere ca un copil de 10 ani care munceste incontinuu este “supraincarcat” si are prea multe teme pentru acasa si sa ceara “usurarea” programei scolare. Daca, prin absurd, programa scolara ar fi “scurtata” si elevilor nu li s-ar mai cere la fel de mult la scoala, parintii ar fi cei care si-ar obliga copii sa munceasca suplimentar in timpul ramas, i-ar da la ore suplimentare (si ar plati sume consistente pentru aceste ore suplimentare) si i-ar supraveghea sa nu aiba timp decat pentru invatat. Deprinderile acestea, de la 7 ani incolo, se acumuleaza astfel incat chiar dupa ce termina scoala formala ei muncesc la fel de mult. Cam cum este la noi legat de acest aspect al educatiei primare (pentru a nu spune nimic legat de munca si valoarea ei)? :) Un aspect foarte important legat de munca este responsabilitatea fata de ceea ce faci si aici am sa dau doua exemple. Primul se refera la toaletele publice din Seoul. In Seoul exista in fiecare parc, complex comercial sau – mai ales – statie de metrou toaleta/toalete publica/publice foarte curate si foarte moderne. Fiecare dintre aceste locuri are propria sa femeie de serviciu care raspunde de el si are fotografia cu numele si datele de contact pe perete, langa lavoar. Ea este responsabila de ceea ce este acolo, faptul ca este curat sau murdar in acel loc este asociat direct cu o persoana astfel incat munca este foarte personalizata (mai mult, asumata chiar in acel caz). Al doilea exemplu este legat de instalatori. Cat am stat in campus mi s-a intamplat sa am o defectiune la baie si a trebuit sa chem instalatorul de acolo. Am avut o perioada de cumplita ingrijorare legata de interactiunea cu instalatorul-de obicei la noi instalatorii sunt unele dintre persoanele cele mai enervante, sparg, darama, lasa murdarie in urma si mai te si “cearta” ca nu ai fost atent in actiunile tale care, uite, au avut consecinte dezastruoase. Si, in plus, instalatorul este o persoana care vine imbracat cu haine ponosite (doar lucreaza cu ele si nu “se merita”sa la strice pe cele bune) si e insotit de o geanta-sacosa-geanta-sacosa din care se itesc ustensilele de lucru, care zdrangane in timp ce el merge. Cam asta e imaginea pe care o ai legat de instalatorul de la noi-cel putin eu o am. De aceea cand la usa camerei a aparut o persoana imbracata impecabil in uniforma, cu ochelari si camasa curata, cu manusi in maini si numai cu un singur instrument de lucru in mana am crezut ca a gresit camera si ca este o persoana de la verificarea instalatiei electrice si nu instalatorul care venea sa repare ceva. Iar modul in care si-a facut treaba – in 2 minute si nu in jumatate de ora – a fost la fel de neasteptat pentru mine, care imi planificasem o jumatate de zi pierduta din cauza defectiunii :)
• Planificarea si ordonarea actiunilor. Pentru cine vine din Romania asa ceva nu este evident dar ceea ce nu e vizibil, din nou, este fundamental. Cred ca exemplul cel mai la indemana pentru a intelege de ce este importanta planificarea ar fi sa va intrebati fiecare daca aveti sau nu aveti agenda in care sa notati ce faceti cotidian si ce aveti de facut in urmatoarele zile. Daca aveti o astfel de agenda anuala sunteti clar un om hiperordonat in Romania actuala. Dar ce ati zice de agende pentru trei ani de zile? Aveti asa ceva? Ei bine, eu am acum si un fel de “Jurnal” personal pe trei ani de zile si o agenda normala pentru trei ani de zile si, in plus, un caietel cum la noi nu exista – “Study planner” si le am pe toate de la Seoul. Trebuie sa spun ca am agende personale de peste 20 de ani (le schimb anual) deci am incercat tot ce se poate gasi pe piata atat in Europa cat si in America dar asemenea lucruri inca nu am avut :)
• Dragostea de tara/Cat de mult isi iubesc tara. – iar este un lucru ciudat pentru noi care suntem foarte “suparati” pe tara noastra. Cred ca un coreean nu ar pricepe in veci celebra expresie romaneasca “Avem o tara minunata, pacat ca este locuita”. Adica, pacat chiar si de tine, cel care vorbesti (asta doar in cazul in care nu ai fi deja cetatean al altei tari), pentru ca fraza inseamna ca esti suparat si pe tine, pe ceea ce nu faci si ceea ce faci-asa ar gandi un coreean mediu. De exemplu, pe domnul Park (care este profesor de matematica pensionar la ora actuala) eu l-am cunoscut dupa ce am fost la un spectacol de muzica si dansuri coreene (am spus anterior de el, la Seoul Nori Madang) iar el a venit la mine si a inceput sa vorbeasca cu un strain pentru ca a vazut “ca sunt interesata de cultura nationala a Coreei”. Iar o intrebare: Daca vedeti un strain care fotografiaza case vechi din Bucuresti intrati in vorba cu el plecand de la ideea ca el se arata interesat de cultura si istoria Romaniei? Spun asta pentru ca discutia de dupa (invitatia la o cafea facuta de dl Park) s-a purtat in jurul culturii si istoriei din Romania si Coreea iar nu in jurul problemelor pe care el le are sau a politicienilor si a situatiei negative generale din Coreea :)
• Sentimentul si mandria apartenentei la un grup special-poporul coreean. Iar asa ceva e diferit de ceea ce e la noi pentru ca daca coreenii isi iubesc tara implicit ei se simt mandri ca sunt coreeni si afirma asta. De aici legatura speciala pe care o au cu promovarea culturii lor (care este o “carte de vizita”) si, de aici, importanta Hallyu pentru ei. Cat am fost in Seoul au fost organizate numeroase conferinte si congrese legate de Hallyu, au aparut carti pe tema asta (http://www.amazon.com/Hallyu-Influence-Korean-Popular-Culture/dp/8952112016/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1320343330&sr=8-1) e clar ca Hallyu este o problema “arzatoare” mai ales a factorilor de decizie si asta se vede chiar in conversatiile cotidiene cu oameni obisnuiti care, inevitabil amintesc de Hallyu si succesul lui in exterior (mie mi s-a intamplat ca persoane obisnuite sa vorbeasca despre asa ceva chiar daca am discutat numai 15 minute sau o jumatate de ora). Ideea de baza este ca astfel are loc promovarea unei culturi unice si a unui popor (istorie, spiritualitate, limba) unic in intreaga lume. La noi cum este cand vorbim despre Romania si despre poporul roman intre noi sau cu un strain? Ce spunem? :)
Exista ceva care nu v-a placut in Coreea? Daca da, ce anume?
Mancarea. In casa nu gatesc picant sau gras astfel incat mancarea iute este ultimul lucru pe care l-am apreciat – tine de “obiceiuri gastronomice” personale. In timp insa m-am obisnuit cu mancarea si, uneori, mai ales acum, cand este mancare de regim in casa, din nou, as manca ceva foarte iute :)
Ce intrebare v-ar fi placut sa va fi adresat, la care sa fi dorit sa raspundeti si nu am facut-o? Care este raspunsul?
Nu stiu. Mai degraba v-as intreba: Ce ati vrea sa stiti in plus despre Coreea? Ce subiect v-ar place mai mult sa discutati-chiar cu cineva care stie lucrurile “la suprafata”.
Notă: Interviul a fost realizat de Laura T. în decembrie 2011.
Doamna Valentina Marinescu: sociolog, doctor şi lector la Universitatea din Bucureşti,
Studii: ©Licenţiat, Facultatea de Filosofie- Istorie, Universitatea Bucureşti, 1990; ©Doctorat în sociologie, Universitatea Bucureşti, 2000, cu teza “Transformări structural-funcţionale ale relaţiei media – societate in România după 1990”. Activitate didactică: Cursuri: ©Introducere în teoria comunicării; ©Industriile culturale; ©Metode şi tehnici de analiză a comunicării. Programe de cercetare internaţionale ©Rolul televiziunii în democratizarea ţărilor din estul Europei -între 1996-1998; ©Program coordonat de Oklahoma University, SUA., cu participarea unor cercetători din 10 ţări. Domenii de specializare generale ©Sociologia comunicării; ©Sociologia mass media. Distincţii ©Premiul Academiei Române pentru volumul Construcţia simbolică a câmpului electoral (coautor), 2000. Lucrări ştiinţifice: ©Construcţia simbolică a câmpului electoral (coautor), 1998; ©Rolul mediilor de comunicare in alegerile prezidentiale din 1996 (coautor), 1998. |
04/05/2012 la 11:08 am
Sant coplesita de tot si de toate! Ce de titluri, ce de studii are doamna sociolog! Dar cel mai tare din parcare este ,faza cu agendele ! O chestie de genul ,am intalnit la mine la serviciu,un maistru avea un milion de agende si o agenda la agende,de care noi faceam mare bascalie,dar acuma vad ca de fapt este o treaba foarte serioasa! sa moara Bibi daca dupa acest articol ,i-mi mai vine sa scriu sau sa comentez ceva ,ma simt atat de nestiutoare si plapumar sef,incat cred ca am sa ma limitez numai la citit . Am un sentiment de jena ,foarte vizibil,bine ca sant singura acasa!
04/05/2012 la 11:24 am
Da, ft tari mi s-au parut si mie agendele :) Am si eu o agenda anuala, nu pe 3 ani, in care imi notez diverse lucruri importante, dar uneori si mai putin importante :P Ft ft interesant interviul, mi-a facut placere sa-l citesc, si sa descopar parerea unui academician despre Coreea :)
04/05/2012 la 11:52 am
chiar ca agendele sunt super… o sa-mi caut si eu :)
04/05/2012 la 11:16 am
Dupa citirea acestui articol,plin de esente tari,constat ca nu stiu mai nimic despre Corea,doar cateva lucruri banale zic eu! Dar oare toate aceste mici cunostinte pe care le-am dobandit cu totii din filme, din recenzii ,articole,fotografii,despre o multitudine de aspecte,adunate ,cred ca fac un bagajel destul de consistent! Asta ca sa mai dreg busuiocul!
04/05/2012 la 1:54 pm
Uimitor! Sunt constienta ca nu stiu multe despre ei! Cautarea pe net sau alte surse iti creaza o imagine dar “experienta” este adevarata invatatura! Am cautat sa vad in filme si “dincolo de imaginea oferita de cineasti” – adica sa observ ce a scapat despre felul de a trai si a fi a lor! Este ceea ce imi doresc sa stiu – despre oameni ca mine cum traiesc si ce gandesc!
Cat despre agende – am avut cand lucram la o societate si eram foarte constiincioasa si meticuloasa in a-mi face treaba buna (mai ales ca domeniul era nou atunci IT iar majoritatea angajjatilor erau peste o “varsta”), dar stiti care a fost “apreciarea” sefului meu? ” Trebuia sa te nasti in Asia (Japonia) acolo unde exista cultul muncii nu aici”! Nu va vine sa credeti? Este adevarat si m-a durut foarte tare… asa ca speranta este in genratiile care vin sa schimbe ceva si in Romania despre cum sa muncesti si responsabilitatea pentru ce ai facut si nu sa uitam de “lasa ca merge si asa”!
Sunt mandra ca sunt romanca, ca m-am nascut in acest loc plin de frumusete (a vazut aproape toata tara) si-mi doresc foarte mult sa le pot arata strainilor minunata noastra tara – fiindca am ce sa le arat si mai ales povesti….dar nu am putut schimba “metehnele” care ne trag inapoi…
04/05/2012 la 4:14 pm
Vai Eleonora cat de optimista esti! speranta in generatiile viitoare? La varsta ta mai crezi in basme? Daca nu se iau masuri imediate pentru educatia copiilor si acordarea unor facilitati tinerilor care urmeaza a iesi de pe bancile scolilor,o sa avem un mare nimic! Majoritatea care sant scoliti si destepti ,parasesc tara in secunda unu!sant constienti de oportunitatile de aici se de aiurea in lume!
04/05/2012 la 6:07 pm
Sunt constienta! Si fiul meu doreste sa plece! Dar …sunt romanca si …romantica…si visatoare…si …mai sper…. ca poti castiga in viata si muncind nu “mintind si furand” Probabil de aceea “m-am indragostit de coreeni”. Sensibili, romantici, frumosi, muncitori si responsabili…Dar, oare cand te indragostesti stii de ce?
04/05/2012 la 4:28 pm
Multumesc pentru acest interviu foarte frumos si amplu! Multumesc doamnei doctor Valentina Marinescu ca ne-a aratat cate ceva despre Coreea contemporana si mai ales despre oameni, putem sa invatam multe de la ei! E adevarat ca ei muncesc de la varsta de 7 ani, am citit intr-o statistica, ca anul scolar este cel mai lung in Coreea de Sud (daca imi amintesc bine, 290 zile) si au cea mai scurta vacanta. Si copii sunt constienti ca treaba lor este de a invata cat mai bine, de aceea castig atat de multi elevi coreeni la olimpiadele internationale. La ei invatatul mai are valoare! (de-ar fi asa si la noi…)
04/05/2012 la 11:45 pm
Am apreciat foarte mult interviul cu doamna Valentina Marinescu, mai ales pentru ca ne prezinta un aspect despre care speram sa auzim mult mai des si anume experienta palpabila, traita daca pot sa spun asa.
Ce mai pot sa spun, esentialul a fost prins deja si sunt de acord, si eu incerc sa vad dincolo de imaginea creata de cineasti si cateodata ma simt coplesita si intimidata. Dar asta nu face decat sa-mi starneasca si mai mult curiozitatea si sa-mi doresc sa citesc mai mult si intr-un final sa ajung si eu acolo, sa suprapun imaginea ce am creat-o din diversitatea de informatii peste realitatea de acolo.
Eu as fi curioasa sa citesc o recenzie care sa cuprinda comparatii, stiu ca suna putin ciudat, dar ar fi interesant sa aflam pareri ale celor care au fost deja in Coreea si pot sa compare informatiile primite/culese de noi cu realitatea de acolo, am mai invata ceva.
05/05/2012 la 9:04 am
Frumos interviu, frumoase răspunsuri :) Dar mai mult decât decât răspunsuri, teme de gândire.
Regăsesc o temă care mi-a atras atenţia de la prima dramă coreeană pe care am văzut-o, Dae Jang Geum, şi anume cultul pentru muncă. Fetiţa aceea de 7-8 anişori ştia deja că după o furtună de nisip apa trebuie fiartă atât pentru gătit cât şi pentru spălatul vaselor. Cu fiecare dramă pe care o văd îmi pun întrebarea cât pot munci acei oameni şi când mai dorm?
Cred că putem învăţa multe de la ei şi depinde numai de noi să o facem. Primul lucru ar fi să învăţăm să muncim responsabil şi mai ales să ne învăţăm copiii să facă la fel. Aud aproape zilnic “cum să pun o fetiţă de 8 ani să-şi spele farfuria, cum să cer unui băiat de 13-14 ani să dea cu aspiratorul, sunt doar nişte copii, le distrug copilăria, au timp toată viaţa să le facă şi pe astea”. Eu cred în felul ăsta nu-i pregătim pentru viaţă ci le-o distrugem. Le lăsăm prea mult timp liber pe care să şi-l ocupe cu nimicuri.
Mulţumesc pentru postare şi aştept cu interes noutăţi de peste mări şi ţări.
07/05/2012 la 5:58 pm
Eu am citit articolul mai demult, dar mi-am dat seama acuma ca nu am spus nimic. Doamna conferentiar are dreptate, nu poti cunoaste un popor pana nu lucrezi in campul muncii de acolo si iti dai seama cum stau lucrurile si vezi si natura umana.
Oricum pe mine ma sperie faptul ca tin liceeni in frau si aia dupa ce ies de pe bancile liceului care ajung la facultate se imbata rau de tot si ma sperie si operatiile estetice si faptul ca se imbraca atat de subtire pe timp de iarna, adica in haine de vara. Ma sperie si rata sinuciderilor si violenta din liceu, e ciudata lumea infractorilor si a mitei si a politicii, dar uite ca sunt oameni destepti si iti prezinta lucrurile frumoase si interesante, nu intra in lucruri urate.
Cat despre agende, eu fiind o fana a agendelor si a papetariei in general, sunt minunate. Dar am gasit un defect la ele, din cate am vazut pe poza, spatiu de a scrie e prea mic si prea putin.
Cat costa o agenda de acel tip?
25/09/2012 la 12:28 pm
Formidabil articolul si ideea de a intervieva o persoana asa de bine scolita si profesionista in sociologie si stiintele comunicarii . fericiti studdentii saii la IUNiv Bucuresti . ACUM INTELEG de ce Univ Buc Fac d e sociologie a organizat Cursul anuntat sapt trecuta pentru perioada sept-dec 2012 , cu reprezentantul Koreeii la UE , privind pozitionarea culturala, politica si istorica a Koreeii in Asia de Est . Felicitari Danei prof V. Marinescu si reporterului pentru intrebari si acuratetea raspunsurilor precise si pertinente . Mi-a facut o reala bucurie si mi-am consolidat propriile pareri culese din nenumarate emisiuni pe care le urmaresc zilnic in limba engleza pe postul KBS World pe care il prind la Bucuresti pe can 712 la UPC.
Relativ la Agendele de planificare personala si de studiu , le-am recunoscut pe cele c ele-am vazut la ofamilie de nemti , intelectuali in domeniul educatie si tehnic si desi au vrut sa imi faca cadou una am refuzat caci COMPLEXITATEA EI mi s-a parut ridicola pentru mine care nu stiu c evoi face miiine sau saptamina viitoare daramite sa imi planific cu o luna inainte o activitate profesionala , un interviu, un concediu, o vizita la parintii de la tara sau redactarea unor referate etc .
Mi-au aratat cum se INVATA PLANIFICAREA PE ACESTE AGENDE si site- AMERICAN de la care PLANIFICAREA a devenit o stiinta de la 7 ani pina la zborurile cosmice sau santierul unei centrale nucleare sau al unui zgirie nori in Dubai . Cautati pe WWW. MINDJET.COM Si asta se invata din America pina in Japonia si Koreea , in China si in Australia si Africa d eSud . Cred ca si in Romania dar nu stim noi in ce madii d eafaceri sau de companii straine mult hulite de “meltenismul balcanic ”
As vrea sa spun ceva privind si dragostea d etara si de faptul ca sintem romani : Cind eram la Cernavoda seful meu canadian era uimit ca dupa c ene cunostea noi spuneam -eu sint dobrogean, eu sint baimarean, eu sint craiovean , eu sint maghiar , eu sint evreu, eu sint musulman, eu sint crestin , eu sint iudeu, eu sint armean, eu sint tatar de Medgidia si ea este turcoaica d e Babdag . Seful candian spune dar ROMAN nu este niciunul si NOI cei 4-5 d ela discutie i-am raspuns : Ai grija sa nu te iei d enoi si sa critici pe romani, mincarea , murdaria , tigania din Constanta, lentoarea d eexecutie si smecheria noastra ca TE HALIM TOTI INTR_O SECUNDA -DEVENIM TOTI ROMANI DACA NE CALCI PE COADA . A inteles in cei 14 ani cit am lucrat impreuna cu cei 40-50 d ecolaboratori romani de toate etniile si regiunile tarii, toate religiile si tifnele nationaliste si NE_A PRETUI SI IUBIT si si-a luat si o NORA ROMANICA IN FINAL – din Cernavoda iar fiul cel mare a vorbit romana perfect si a facut si Conservatorul pian si dirijorat al Bucuresti . Asta inseamna Roman si Romania -ceva adinc in carne si suflet pe care nu il poti scuipa afara niciodata , pina la a 3-a generatie d ecopii nascuti si traiti in strainatate din parinti emigtrati. Dana Marinescu , Sociolog d eprofesie , cu studii aprofundate in univ din liume poate sa confirme asta desi cu tristete si neputinta a comparat realitatea coreeana vazuta cu ochi d eturist cu cea romanesca. Si eu am facut adesea in lume asa si d easta imi place sa fiu turist in Maroc, in Egipt, Turcia, Grecia si Israel. Imi plinge sufletul mai putin la comparatii si idei de a schimba ceva : NU SE POATE IN GENERATA NOASTRA ci numai individual si cu tenacitate invatind cite putin d ela altii!!!
Nimeni NU ESTE IISUS deci salvati-va individual si copiati agendele coreene d epe net sau procurati-le din Europa .