koreafilm

AIRC – retrospectiva 2011

Written by koreafilm. Posted in Despre KoreaFilm, Despre noi, Evenimente & Proiecte, Noutati KF

Tagged: , , , , ,

AIRC

Published on martie 11, 2012 with 79 comentarii

Dragii noştri,
Iată că a venit şi momentul să trecem în revistă momentele principale ale activităţilor derulate de Asociaţia Interculturală Româno-Coreeană (AIRC) în 2011, cu oarecare întârziere. Ne propunem ca şi în 2012 să oferim momente cel puţin la fel de frumoase şi surprize pentru fanii culturii coreene din România.
Dar, să începem cu începutul:

Retrospectivă 2011
Proiecte AIRC şi Koreafilm
Ianuarie 2011 – Echipa redacţională se întăreşte
Echipa editorială a Koreafilm s-a mărit cu noi membri selectaţi dintre utilizatori.

Martie 2011 – Relansarea blogului Koreafilm
Un nou concept, un nou design, noi sectiuni, o redacţie, o echipă administrativă, o echipă de evenimente şi workshop-uri şi, desigur, noi concursuri pentru fani!
Au fost introduse noi secţiuni pe blog: literatură, Coreea mea, România mea, Hangeul, Hanshik, modă, etc.

Aprilie 2011
– Înregistrarea oficială a Asociaţiei Interculturale Româno-Coreene

- KF implementează un nou proiect online, pentru promovarea gastronomiei coreene, intitulat “Savoare din Jeonju”, în colaborare cu restaurantul „Korea House” din Bucureşti

- La Bucureşti încep primele cursuri de limbă coreeană adresate in special fanilor serialelor si muzicii coreene.

Mai 2011
- KF lansează proiectul Korea Fan Club România (KFCR)

Prin noul proiect, comunicat sub denumirea Korea Fan Club România, Asociatia Intercultura Romano-Coreeana (AIRC) va susţine astfel toate fan cluburile din România care doresc să promoveze Coreea în toată diversitatea de domenii.

- KF publică o serie de studii despre influenta Hallyu in Romania: „Analiza impactului produselor culturii “Hallyu” în România”

Iunie 2011 – KF realizează un amplu interviu cu Consilierul şi Consulul General al Ambasadei Coreei de Sud la Bucureşti, dl Lee Yong-Il.

- KF realizează un interviu despre Hallyu, cu Sean Lee, expert social media, despre influenta pe care mediul online o are in promovarea Hallyu la nivel global.

Iunie 2011 – Asociaţia Interculturală Româno-Coreeană (AIRC/RKIA) devine Ambasador Seoul Drama Awards


Acord încheiat între SDA şi AIRC

Pentru prima dată presa centrală din Coreea de Sud acordă atenţie României şi fanilor culturii coreene din România…

Septembrie 2011
– AIRC organizează a doua întâlnire a fanilor K-Pop din Romania

Pe data de 3 septembrie, fanii culturii şi muzicii pop coreene din toată România s-au reunit în Bucureşti pentru a participa la a-II-a editie a K- Fanmeeting-ului, organizata de Asociatia Interculturala Romano-Coreeana / Hamsamo, prin proiectul sau Korea Fan Clubs Romania (KFCR) .

http://www.facebook.com/photo.php?v=190342261034894&set=vb.124134087651268&type=2&theater

- KoreaFilm publică în exclusivitate un interviu cu ReBorn

Octombrie 2011 – Hangeul Day
8 Octombrie a fost o zi pe care iubitorii culturii coreene au marcat-o în calendarul pasiunii pentru frumos ca celebrarea naşterii alfabetului Hangeul.

Decembrie 2011:
În Decembrie apare ediţia româneasca a revistei K-Wave, Naţional TV şi Music Rooms, una din primele ediţii internaţionale ale acestei reviste, la doar câteva săptămâni după ediţia franceză!
Aceasta se datorează efortului necontenit a reprezentantului Asociaţiei Interculturale Româno-Coreene din Coreea de Sud, Daniela Preduţ, şi a redacţiei Koreafilm.
Aparitia revistei K-Wave România marchează doi ani de la lansarea proiectului KoreaFilm, cadoul oferit de echipa K-Wave şi AIRC de Crăciun, pentru toţi fanii români!

Statistici Koreafilm în 2011
300 000 vizitatori (UV)
Peste 3 milioane de vizualizări, majoritatea din România şi Republica Moldova, dar şi din Europa (Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Franţa), SUA şi Coreea de Sud.
2.000 de membri
4.200 articole
420. 000 comentarii
1780 fani pe Facebook (decembrie 2011).

Ce ne propunem pentru 2012?
Aşa cum anunţam la sfârşitul anului trecut, AIRC a lansat cluburile pe regiuni, iar primele întâlniri regionale deja au avut loc!
Acestea vor avea ca scop promovarea culturii coreene la nivel local, prin intermediul echipei de coordonatori din fiecare oraş!
Am trasat aşadar, cu ajutorul membrilor KoreaFilm din întreaga ţară harta Hallyu în România, pentru a ajunge cât mai aproape de toţi cei pasionaţi de Coreea:

Promisiunea este simplă: ne propunem pentru 2012 să comunicăm mai mult cu voi toţi şi, sperăm, mai bine. Ne dorim ca într-o zi să ajungem să ne cunoaştem şi de aceea primul pas este înfiinţarea acestor cluburi locale.
Primele cluburi au fost înfiinţate în oraşele Braşov, Craiova şi Deva, acolo unde coordonatori sunt câţiva dintre membrii echipei Koreafilm.
Va reamintim cu aceasta ocazie coordonatele membrilor echipei
Braşov – Coordonatori: Marinela Debu şi Ramona J.
airc.brasov@gmail.com

Întâlnirea regională de la Braşov

Craiova – Coordonator: Carina T.
airc.craiova@gmail.com

Primele emoţii la Craiova

Deva – Coordonator: Ana-Maria Ruse
airc.deva@gmail.com

Pentru 2012 de asemenea, ne propunem continuarea atelierelor tematice, a cursurilor de limba coreeană (începând din vară), a concursurilor tematice, a concursului tradiţional KoreaFilm.
Koreafilm.ro va continua să ofere articole relevante pentru toate gusturile, iar prin pagina de Facebook vă vom ţine la curent cu ultimele ştiri şi noutăţi despre Coreea.
În vederea publicării următoarei ediţii a K-Wave Romania, lucrăm la o formulă eficientă de distribuţie a revistei în alte oraşe decât Bucureşti, deoarece ştim că mulţi dintre voi au întâmpinat dificultăţi din acest punct de vedere.
În plus, 2012 ne dorim să fie anul în care vom creşte proiectele derulate în colaborare cu organizaţii din Coreea de Sud şi din Europa, care vor avea ca scop promovarea culturii coreene în diversitatea ei pe o scară mai largă decât până acum!
Vă vom ţine la curent pe masură ce acestea se concretizează!
Până atunci însă dorim să ştim ce v-aţi dori de la AIRC şi KoreaFilm pentru 2012. Vă rugăm să accesaţi linkul de mai jos, să răspundeţi întrebărilor, dar, mai ales, să adăugaţi sugestiile şi comentariile voastre, pe baza cărora vom încerca să extindem activăţile deja derulate.

http://www.surveymonkey.com/s/HFTSYW3

Dorim să mulţumim Ambasadei Coreei la Bucureşti, şi dlui consilier Lee Y.I, care ne-a oferit sprijul domniei sale de-a lungul întregii activităţi, echipei de consilieri coreeni, care ne-au indrumat, Ştefaniei Lee, care s-a implicat în evenimentele şi proiectele derulate de echipă, în măsura timpului disponibil, oferind sfaturi utile. Mulţumim comunităţii coreene care ne-a susţinut, mulţumim întregii echipe administrative AIRC şi echipei redacţionale KoreaFilm şi K-Wave România, cooordonatorilor regionali AIRC, coordonatorilor revistei K-Wave şi întregii echipe implicate în partea de distribuţie, contabilitate, tuturor celor implicaţi în revizuirea conţinutului editorial, şi, nu în ultimul rând, tuturor celor care ne citesc!
Mulţumim tuturor!
A fost un an cu multe, foarte multe activităţi, multe reuşite de care ne-am bucurat împreună, un an care a marcat evenimente şi colaborări importante pentru asociaţie!
Sperăm ca acesta să fie doar un început de drum şi să putem oferi mult mai mult pe parcursul anului 2012!

Cu drag şi multe mulţumiri,
Echipele AIRC, KoreaFilm, K-Wave România

PS: Vom continua cu prezentarea echipei redacţionale şi administrative!

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

79 comentarii

There are currently 79 comentarii on AIRC – retrospectiva 2011. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Parerea mea este ca s-a pus un accent mai mare pe pagina de Facebook “Koreafilm”,decat pe Blogul Koreafilm. Cel putin asta simt eu de ceva timp… Incetul cu incetul,proiectul acesta ia amploare,si probabil ca aveti multe lucruri de facut…
    Totusi…De ce credeti ca lumea nu mai frecveanteaza “palatul” atat de mult?

    Mult succes in continuare!

    Lovely.

    • Lovely, si eu am observat prea putina activitate pe site, si ma refer in special la rezumatele de la seriale. Oare de ce? Am inceput sa observ acest lucru la serialul “Hwang Jin Yi”. Serialul e superb, nu o spun doar pentru ca e imi place mie serialul. Ciudat.

      • pai iti dai seama ca nu pot aparea in fiecare zi rezumate pentru 4 sau 5 seriale cate se difuzeaza zilnic… e foarte greu sa faci u rezumat si sa reusesti sa tii pasul cu difuzarea lor zilnica

        • avem doua rezumate zilnice si unele saptamanale
          munca oricum este imensa

      • Am urmarit din Hwang Jin YI cateva episoade…si mi s-a parut magnific!OST-UL,ACTIUNEA,TOTUL!

      • E vina mea ca nu m-am exprimat corect: eu ma refer ca e prea putina activitate la rezumate, in ceea ce priveste comentariile din partea vizitatorilor, spre deoasebire de lunile de inceput ale blogului si comentarile de la seriale precum “Giuvaerul palatului”, “Furtuna la palat” sau Quenn SD”. La acesta “putina activitate” ma refeream. Si de aceea ziceam ca e pacat pentru ca sunt seriale bun in continuare si dadeam exemplu “Hwang Jin Yi”. Scuzati-ma ca nu am specificat mai concret.

    • de ce spui ca s-a pus accent mai mult pe pag de FB?
      pe blog apar zilnic noi articole cu informatii diverse… exista rezumate la serialele de la tv, desi aceastea s-au inmultit

      • Pai tocmai acest fapt nu mi se pare fair…Unde s-a pierdut acel sentiment de placere de altadata?….Asta vreau sa descopar!

        • tot nu inteleg ce nu e fair?
          placerea a ramas aceeasi din partea noastra a celor care scriem…

          • Ma refer la placerea celor care comenteaza…

          • si care de ce a disparut dupa parerea ta?

          • Am pus aceasta intrebare din dorinta de a afla motivul situatiei actuale!!!!! atat!

          • atentie ca tu ai facut o afirmatie, in niciun caz nu ai pus intrebare…
            inteleg ca si tu esti printre cei care nu mai are “sentimentul de placere” :)

          • Sentimentul de placere nu mi-a disparut,nu cred ca am spus chestia asta! Iar in legatura cu implicarea Koreafilm,nu sunt in masura sa comentez,ci doar sa specific faptul ca nu numai recenziile conteaza,ci faptul ca eu nu le simt prezenta pe blog! Inainte koreafilm comenta cot la cot,ca sa spun asa,cu noi!

          • pai noi cei care scriem facem parte din koreafilm… si suntem prezenti pe blog :))

          • eu nu o simt!

          • Lovely, noi cei din echipa KF, care scriem recenzii zi de zi, suntem Koreafilm. Faptul ca noi scriem pt voi si incercam sa si comentam alaturi de voi, nu conteaza? Trebuie sa scrie la nume Koreafilm pt ca voi sa fiti multumiti? Noi suntem Koreafilm….

  2. din pacate sunt unii care intra pe blog doar la o anumita sectiuni si in rest nici nu baga in seama noutatile
    oare chiar le considera neinteresante?

    • sunt foarte multi fani Kpop care nu frecventeaza site-ul… poate li se par neinteresante… eu stiu foarte multi oameni care sunt fie doar iubitori de kdrame, fie doar de kpop… dar nu prea vad oameni care sa iubeasca tot ce tine de Coreea, chiar daca sunt simple obiceiuri sau alte detalii

      • Daca nu comenteaza ,asta nu inseamna ca nu le citesc!

  3. Multumim mult KF pentru ca ne dati sansa sa spunem ce ne dorim si noi de la acest blog si pentru ca sunteti dispusi mereu sa primiti orice ajutor din partea oricarui utilizator care vrea sa devina membru KF :)

  4. de aceea exista un link cu un chestionar pe care ar fi bine sa-l completeze cat mai multi

  5. apropo, se mai stie ceva de reista K Wave? trebuia sa apara numarul 2 tocmai din februarie :(

    • nu neaparat… noi depindem de aparitia editiei straine a revistei care n-a aparut inca
      vom anunta cand ne apucam de treaba
      si noi suntem nerabdatori :)

      • ok… multumesc mult :D

  6. Eu una citesc unele recenzii…nu pe toate…pentru ca nu mai am timp…La majoritatea nu postez comentarii tot din acelasi motiv…
    Poate ca sunt multe seriale coreene la TV …si sincera sa fiu…nu ma uit la niciunul. De ce? Pentru ca am nevoie de o pauza…si ma simt asaltata de acestea..
    Ar fi fost mai bine daca Tvr ar fi fost singurul post de televizune care ar fi dat acest tip de seriale… plus ca unele dintre ele imi par de-a dreptul puerile!

    • care anume?
      daca nu le-ai vazut cum poti sa spui asta?

      • Carina,am vazut un episod din “Baby faced beauty”!

        • Oribil serial,parerea mea.

    • Prin ce spui demonstrezi ca si pasiunea/placerea ta a disparut, sau dispare treptat…eu asta inteleg :( Spui ca nu comentezi pt ca nu ai timp, presupun ca asta e unul din principalele motive pt care multi nu comenteaza…eu totusi sper totusi ca ce facem e pe gustul vostru…noi ne straduim mult sa aducem noutati si sa tratam subiecte despre care nu s-a vorbit…
      Intradevar cred si ca televiziunile ne-au cam asaltat cu serialele…poate daca ar fi fost 2,3 maxim, ar fi fost mai usor de urmarit si comentat.

  7. Iar in legatura cu fenomenul K-POP prefer sa nu comentez…..

  8. Claudia B. [KF]

    Referitor la comentariile celor “nemultumiti” sau celor care considera ca nu este “fair”:
    1. activitatea pe blog s-a mentinut in tot acest timp, cel putin din partea echipei redactionale care aduce cititorilor articole cat mai diversificate (incepand cu rezumatele serialelor, stiri despre actori/-e, noutati kdrama, filme, istorie, cultura, traditie, travel, kpop etc, etc)

    2. FB Koreafilm apartine tot AIRC si implicit Koreafilm , prin urmare este vorba despre una si aceeasi echipa. Mi se pare normal ca activitatea sa ia amploare, iar informatiile de pe blog sa fie share-uite (distribuite) pe canalele informative si site-uri de socializare gen Facebook, Twitter. Astfel procedeaza si Hancinema, KOCIS, KTO etc

    3. Echipa redactionala s-a largit, s-au rfacut recrutari de curand, iar calitatea articolelor, recenziilor prezentate pe site, pentru cine citeste, consider ca a crescut considerabil comparativ cu anii precedenti.

    Multumim celor care ne respecta munca, celor care citesc ceea ce prezentam, celor care sunt alaturi de noi zi de zi, dar si celor care ne critica aducand argumente de bun simt si care ne invata cum sa crestem calitatea site-ului, ceea ce indeamna spre progres.

  9. Desi K pop nu se afla printre preferintele mele ,tot mai las cate un mesaj,eu poate sant zaharisita dar adolescentii au oportunitatea de a intra in Corea pe alta usa decat noi! Filmele de actualitate sant bune dar parca putin cam fortate ,in rest e OK, Filmele si serialele istorice sant cireasa de pe tort! Daca as avea cum, as sta non stop sa vad filme istorice!

  10. Numarul din ce in ce mai mic de vizitatori se datoreaza numarului foarte mare de seriale care se desfasoara pe tot parcursul zilei si cum timpul fiecaruia indiferent de varsta este dramuit ,pentru lectii,pentru program administrativ,automat scade numarul de comentarii,si eu intru zilnic sa vad noutatile dar nu las mereu comm!

  11. Este adevarat ca avem echipa KF printre noi zilnic ,dar ne este dor de Koreuta pe care fiecare si-o inchipuie altfel.Acum nu mai pot concepe KF fara Carina ,Ana ,Oana ,Claudia si fara toate fetele care posteaza constant recenzii bune si foarte bune!Ele fac parte integrala din noi ,asa cum resimt lipsa Vivianei si de care i-mi este dor,asa simt lipsa Koreutei plina de mister,dar care se facea simtita la aproape orice subiect!

    • ASTA SIMT SI EU!

  12. Una peste alta daca stam si socotim si tragem linie ne iese un mare plus din care castigam cu totii! A fost un an plin de roade care a ghiftuit camara palatului cu provizii pentru iarna lunga si grea prin care inca trecem!

  13. Eu doresc intregii echipe multe succesuri in continuare,nu cred, ci stiu sigur ca in acest an o sa fie mai bine si mai mare productia la hectar decat anul trecut!

    • koreafilm

      hahaha… ai dreptate Livia, asta ne dorim si noi

  14. koreafilm

    koreuta e mereu prezenta aici si e cu gandul alaturi de voi :)

    • Imi cer scuze daca parerea mea v-a deranjat in vreun fel…dar am simtit ca trebuie sa o spun!

      • Nu cred ca ai gresit cu ceva ,parerea ta conteaza si este pertinenta,poate multi nu vor sa se implice prea mult in dialog sau nu stiu exact ce vor,desi simt oarece disconfort!

        • De mult vroiam sa va intreb ceva,Koreafilm! Stiti cumva unde se pot gasi negativele OSR-urilor?

          • OST*

      • koreafilm

        Multumim tuturor pentru ganduri: Livia, Lovely observatiile si sentimentele le intelegem….
        Multi din cei care au “crescut” alaturi de KoreaFilm resimt nostalgia inceputurilor, cand descopeream impreuna misterul Coreei, cand respiram impreuna la fiecare privire a lui Seok Deok, la gandurile lui BiDam, la afectiunea ofiterului Min fata de Janggum, si la cate si mai cate din suspinele asteptate cu sufletul la gura….

        Proiectul KoreaFilm continua si astazi cu aceaiasi daruire din partea echipei care este alaturi de fiecare prin articolele postate…
        Este adevarat, comentariile invaluite in mister nu au frecventa de inceput, garzile la palat au mai trebuit schimbate intre timp, sau au intrat si ele in asteptarea zorilor si ivirii unui nou mister de descoperit….

        Intre timp, televiziune au asaltat telespectatorul cu noi si noi productii, in dorinta de a prezenta tot mai multe aspecte ale Coreei…
        KoreaFilm doreste sa isi mentina “pazitorii palatului” in acest spatiu, prin continutul postat pe site, prin noutati prezentate atat pe site, dar si pe pagina de facebook (care are o natura mai dinamica), prin evenimentele derulate, prin noi proiecte, prin parteneriate..

        Intelegem extrem de bine nostalgia la care va referiti, si va simtim in fiecare zi aproape, desi, numarul comentariilor nu este cel de la inceputuri…
        Suntem alaturi de voi in continuare, deoarece spiritul KoreaFilm nu s a schimbat doar prioritatile de moment, si, faptul ca suntem limitati fizic, ca oameni :(

        Va iubim la fel de mult ca la inceput, si va multumim pentru ca sunteti alaturi de noi, chiar daca nu comentati ca pe vremurile de inceput ^^

        Cu mult drag si recunostinta, tuturor fanilor culturii coreene!~
        Koreutza ^^.
        (nici nu stiti ce inseamna acest cuvant pentru noi, este identitatea pe care voi ati creat o pentru acest blog, din adancul pasiunii si iubirii fiecaruia pentru Coreea!!!)
        Speram sa va puteti bucura si de noile activitati pe care le derulam.~

        • Koreafilm,va multumim pentru tot! Cuvintele sunt de prisos pentru a-mi arata tot ce simt..
          Poate ca am mai crescut si eu un pic si sunt mai acida in gandire…dar sufletul nu poate fi schimbat! Impactul cu realitatea e dureros ,iar departarea de ireal este tot mai evidenta in cazul meu….

          • *pentru a

    • koreafilm

      pentru noi e important sa aflam parerile voastre daca sunt sincere

  15. koreafilm

    va multumim ca sunteti in continuare prezenti pe blog si ne dorim sa stim ce va doriti si voi

  16. koreafilm

    avem proiecte ambitioase si ne bucuram sa stim ca sunteti in continuare alaturi de noi

    • Stiam eu ,stiam ,am intuit bine ,abia astept surprizele!

  17. Multi dintre noi am vazut filmele in avans ,iar caun fel de razbunare a subconstientului,care la vremea respectiva nu aveai cu cine schimba o vorba despre un film sau altul ,acum se refuza comentariile ,parerea mea,poate gresesc, dar nu prea cred!

  18. koreafilm

    sa stiti ca noi uneori nu comentam pentru a nu fi acuzati de subiectivism :)
    dar citim mereu ce scrieti si ne bucuram sa vadem cat mai multe comentarii la recenzii

  19. Nu cred ca as fi ridicat aceasta problema daca nu mi-ar fi pasat catusi de putin de blog… Este curios…e o lume virtuala ,dar cladita pe sentimente sincere. :D

    • Stiu Lov si eu simt exact la fel! Sant contaminata iremediabil de boala numita PALATita K,care este foarte contagioasa si fara leac ,am auzit ca medicii coreeni fac cercetari dar fara succesuri!hi hi hi!

      • Savuroasa ca intotdeauna!Multi pupici!

  20. Daca articolul e bun si prezinta interes sau incita spiritele intr-un fel sau altul ,comm-urile curg siroaie cu usurinta ,daca sant numai de complezanta ,pardon!

  21. koreafilm

    va dorim o seara frumoasa si ne reintalnim cat de curand :)

  22. NOAPTE BUNA!!!!

  23. Buna Koreafilm! Am completat chestionarul… Nu prea va urmaresc pe Facebook, imi place mai mult blogul. Citesc toate articolele, si incerc sa comentez la toate, din stima pentru munca depusa de autori si pentru placerea conversatiei cu alti fani. Dar in ultima vreme simt tot mai mult lipsa unor oameni valorosi si dragi mie, si imi pare foarte rau de disparitia lor. Stiu ca toti au probleme personale si nu vreau sa fortez pe nimeni, asta este ceea ce simt eu… Cum a spus Livia, avem cu toti o boala incurabila, si nu prezint inca semne de vindecare… Va doresc un an cu cat mai multe proiecte realizate cu succes!

  24. Despre ce chestionar vorbeti Lil?

    • In articol este un link, accesand ajungi la intrebari despre blog si munca AIRC

  25. Am ajuns si eu mai tarziu pe aici, dar am ajuns! Am citit cu interes parerile voastre. Cum sunt mai noua pe acest blog, nu pot face comparatii cu ce-a fost in trecut, imi pare rau ca nu v-am descoperit mai demult cand se pare ca se comenta intens la recenziile serialelor, ce-i drept nu era decat unul pe zi. Insa acum de cand au aparut atatea seriale, e chiar greu daca nu imposibil sa le vezi pe toate si pe deasupra sa mai si comentezi – personal urmaresc doar 2 seriale, cauza fiind bineinteles lipsa de timp. Acest site mi-a placut foarte mult de cum l-am descoperit si revin cu placere cat de des pot, citesc cu drag multe recenzii chiar daca nu reusesc mereu sa si comentez insa tin sa mentionez ca apreciez munca intregii echipe Koreafilm, se simte ca totul se face cu pasiune si bun simt; am gasit aici multe informatii interesante despre Coreea, lucruri care ne imbogatesc spiritual si ne fac viata mai placuta si bineinteles ocazia de a intra in contact cu altii care au aceeasi pasiune si revin aici zi de zi exact ca intr-o familie.
    Va multumesc si va doresc un an plin de realizari si sa ne incantati in continuare cu ceea ce faceti.

  26. Buna! Este pentru prima data cand scriu pe acest blog cu toate ca v-am descoperit acum ceva vreme . Chiar daca nu am comentat niciodata,vreau sa va asigur ca intru zilnic, de cateva ori pe site si citesc tot ceea ce este nou, nu conteaza domeniul, ma pasioneaza tot :) Rezumatele la seriale sunt deosebite si imi imaginez ca necesita multa munca, informatiile din k-pop de asemenea. Mie imi plac foarte mult si articolele referitoare la cultura coreeana . Eu, personal, sunt destul de multumita de activitatea pe care o realizati si va urez multa bafta in continuare si cat mai multe realizari!

  27. ANNYEONG cute K team & users! :D Spring is on! :D Multumim pentru activitatea depusa, pentru rezumate si articolele de calitate! :X :X :X

    Eu sunt mai mult decat fericita saptamana aceasta! Soarele este sus pe cer si maine il sarbatorim pe iubitul meu, KIM NAM GIL :X :X :X CAN T WAITTTTTT :X

    • o, atunci sa ii spunem la multi ani in avans :)

  28. Bună tuturor şi eu sunt ceva mai nouă pe acest site, dar mereu knd am timp intru pe site şi mai comentez. Personal sunt foarte mulţumită de articolele publicate şi sunt fericită k există acest site si avem unde comenta şi vorbi liber despre pasiune noastră comună: COREA. Vă doresc în continuare echipa Koreafilm mult succes în continuare, spor în tot ceea ce faceţi şi să ne bucuraţi şi de acum înainte cu tot atât de multe articole care mai de care mai interesante :)

  29. parerea mea este ca activitatea pe site va reveni la ceea ce era cand va incepe concursul traditional cu recenziile utilizatorilor :)

  30. Ana,eu chiar nu am timp… Da,am inteles ca voi sunteti Koreafilm,dar mi-a lipsit cum a spus si Livia,aerul acela misterios!
    Pasiunea nu mi-a disparut…doar ca nu voi intelege niociodata de ce lumea a plecat….si nu conteaza lipsa timpului sincera sa fiu In aceasta chestiune!

  31. Eu sunt una dintre persoanele care intra la anumite sectiuni ,din pacate…. nu ca nu ar fi interesante celelalte dar de cele mai multe ori intru la doar ce gasesc nou pe prima pagina cand deschid .Subiectele sunt diversificate si interesante indiferent din ce domeniu dar imi ia foarte mult timp sa le caut .Nu intru de obicei la rezumatele filmelor ,deoarece , ori le-am urmarit cu ceva vreme in urma si nu mai retin exact scenele despre care se discuta ori nu am vazut serialul si atunci nu pot comenta ,asta nu inseamna ca nu apreciez munca fetelor imi dau seama ca este greu. Cu toate acestea ,intru cu drag in palat unde , de foarte multe ori ,ma relaxez cu o recenzie de istorie ,gastronomie ,moda ,muzica (desi sunt si eu nitel zaharisita :))) imi place ).. etc si uneori cand raman in pauza de filme caut cu disperare recomandarile . In concluzie : multumesc tuturor celor care s-au implicat si se implica in postarea de recenzii alaturi de care ne petrecem ,mai mult sau mai putin timpul .
    Multumim Koreutza de calda primire de zi cu zi si cum zicea si Livia ,citez ….doresc.multe succesuri incontinuare si cu o mai mare productia la hectar decat anul trecut!

  32. As incepe cu un cuvant de lauda pentru tot acest proiect grandios inceput de cateva persoane si care acum a adunat atat de multi fani.Activitatea anului trecut pusa acum pe hartie ,arata cata munca a stat in spatele fiecarei idei pana la implementarea ei.
    Nimic nu e usor,nici sa fii voluntar dar nici coordonator al unui proiect , si as felicita pe toti cei care cu daruire si pasiune au dedicat timp pentru miile de cititori ,prin recenzii de calitate si unele chiar incitante,nu?In mod deosebit apreciez efortul fetelor care au postat recenzii atat de des in acest an…sa nu uitam ca e usor sa citesti si apoi sa treci la alte activitati ,cu indiferenta si fara a lasa un cuvant ,fie el si o critica…dar pana acele date au fost scrise in forma finala…a insemnat multe ore de documentare … Pe mine ca simplu privitor ,ma doare aceasta indiferenta ascunsa sub sloganul ”nu am timp”’,si am mai comentat acest lucru…Desigur orice activitate se poate imbunatati,dar sa nu cerem imposibilul,sa nu traim in trecutul acestui blog ,caci nici noi nu mai suntem cum am fost…totul e supus schimbarii ,iar firea omului ,si ea.Sa nu uitam ca nu putem schimba trecutul,dar putem schimba
    modul in care il privim.

  33. Gata,am gasit si am completat!

  34. Datorita acestor schimbari ,perpetue, apar tinere condeie mai stangace sau foarte talentoase ,trebuiesc incurajate prin declinarea unei pareri reale si decente,de ce este bine sau rau in scriere,fara remarci descurajante si rautacioase,ce Dumnezeu ,doar ROMANII AU TALENT,pe sistem, se stie!

  35. Trecutul nu va mai putea reinviat, atunci era mult entuziasm pentru ca aveam in fata ceva nou, serialele coreene abia incepusera sa fie difuzate, era primul nostru contact cu o noua lume, atat de fascinanta pentru noi. Si voiam sa impartasim totul cu altii, voiam sa cunoastem alte persoane care aveau aceeasi pasiune, voiam sa le aflam parerile, voiam sa strigam in gura mare ce fericiti suntem ca am descoperit ceva nou. Ca in orice experienta, inceputul e cel mi frumos, iar pe parcurs lucrurile se asaza, revenim intr-un fel cu picioarele pe pamant, judecam mai obiectiv. Insa daca am face toti la fel Koreafilm nu ar mai exista. De aceea trebuie sa le fim recunoscatori acelora care muncesc pentru ca acest site sa existe in continuare. Din cate a declarat Koreafilm pe unde am citit eu, numarul de vizitatori a crescut, ceea ce e un lucru pozitiv daca e adevarat. Chestionarul e o idee foarte buna, asa veti sti ce vor vizitatorii, de aceea ar fi bine sa fie completat de cat mai multi. Numai ca linkul nu e prea vizibil, poate ar fi trebuit postat undeva si pe facebook (imi cer scuze daca este, poate nu am vazut eu), cat mai la vedere.

  36. Korea, Dragostea mea!
    Da! M-am indragostit! Imi este inima plina de zambetele actorilor koreeni! De un an si ceva nu vad decat filme si seriale koreene si nu ascult decat muzica koreeana! Nu vreau sa ma laud dar am vazut …mult si la fel cu muzica (si acum ascult SG Wannabe).
    Mereu cred ca..ajunge dar ma trezesc ca “butonez” cautand alte filme koreene! Si nu pentru “ghiveci” ci pentru ca mereu caut “acel ceva ascuns in spatele cuvintelor sau a imaginii”.
    Mi-as dori sa stau pe o banca intr-o statie de autobuz de la ei si sa observ oamenii! Asta caut! Viata lor de fiecare zi! Ne-au facut sa-i indragim prin filme si muzica! Dar cum sunt ei? Scenaristii, rtegizorii si actorii sunt oameni sensibili (cred ca-i caracterizeaza pe koreeni) si in spatele povestii – care de multe ori este aceeasi “Marie cu alta palarie”, ei strecoara un pic din filozofia lor de viata si dogme morale!
    Doamne cat de mult va iubesc! Va iubesc limba! Cantecele voastre au un “ceva” care ma trimite pana la stele si dincolo de ele!
    Multumesc Korea film pentru ca mi-ati deschis niste ferestre care ma fac sa deschid altele!
    Multumesc Koreea film pentru tot ce am citit aici si m-a facut sa ma simt bine!
    Chiar daca nu am comentat pe blog sunt un fan ce “iubeste singur” si v-am citit mereu!
    Koreea, My love!

  37. Daca cineva pasionat de Corea intra pe acest site cu siguranta va reveni si a 2 oara si a 3 oara si tot asa,asa mi s-a intamplat si mie,nu trece o zi fara sa nu intru aici si sa citesc noile articole aparute.Cred ca faceti ceva froarte frimos,util si interesant.Va doresc mult succes in continuare.^^

  38. Buna dimineata si multumesc pentru toata multimea de articole , IN SPECIAL CELE DIN PRIMA FAZA A SITE PINA LA REORGANIUZARE care m-au facut sa parcurg arhiva de la pag 189 ( cind am intrat ) in sens invers pina la pag 1. Am citit toate articolele despre PODOABE de par sau de hanbok, Piepteni si pandantive, BRODERII de stergare, patrate de inpachetare,papuci de piele de caprioara si MOBILER de palat, draperii si exrane solare, evantaie d epene de corb ale sfatuitorilor, semnificatia culorii AUR si DRAGONII de pe gulerul si fruntea regilor , DENUMIRILE SI SEMNIFICATIA multor altor amanunte traditionale si istorice ,dar si intreaga istorie a zonei CHINA, COREEA SI JAPONIA si a razboaielor si colonizarii japoneze imperilale in primele doua .A TREBUIT SA SCRIU INTR_UN CAIET STUDENTESC REZUMATE pe majoritatea temelor , chiar si cel gastronomice ca sa imi fie ca un REMEMBER PESTE ANI cind memoria se va umbri dar DRAGOSTEA PROFUNDA SI SONORITATEA LIMBII, CULOAREA PEISAJELOR se vor mai estompa. NE_AM FOLOSIT TOTI DE MUNCA COLECTIVA A IUBITORILOR KOREEA FILM si cu cit ne inteleptim in virsta vom folosi idei , concepte , energie si profilul moral care ne-a fost dezvaluit . Serialele moderne sint o sfisiere a sufletului romantic cu care am visat (si visam inca de 2 ori pe sapt ) in serialele istorice , o lume ideala care a fost brutal rupta si in Koreea la invaziile japoneze , la razboiul din 1947-1953, la viata cumlit de grea si periculoasa politic in anii 80, si revigorarea actual , dupa 1988, dar CU O RUPERE ECONOMICA SI CULTURALA vizibila in serialele moderne care abordeaza Coreea d eazi, cea pe care am vedea-o intr-o excuriae sau acolo la munca : inegalitatea sociala, lupta femeilor si tinerilor pe piata muncii, studiile in SUA, mincarea si dormitul in casele clasei medii si a paturilor modeste, VIATA LA TARA , cu munca si obiceiuri traditionale impanata cu tehnica moderna si copii specialisti la oras , politicieni verosi si politie in conflict cu drogati, mafioti, prostitutie si gambling. EU VAD ASTA ZILNIC pe postul receptionat pe UPC Family la canal 712 – KBS WORLD _ si dimineat urmaresc seriale culturale , medicale , stiri si politica de la SEOUL dar care acopera toat ASIA si SUA si chiar AFRICA EUROPA unde KBS WORLD trimite operatori in tarile cu care Koreea coopereaza . Au chiar si cca 2 ore pe zi concerte KPOP ,in sale imensa d espectacoile a KBS si citeva seriale cu IDOLII KPOP in 2-3 zile in seriale amuzante LA TARA , IN CIRCUITE ISTORICE, IN INTRECERI SPORTIVE DE PUBLIC. sint o imensitate de subiecte din care putem FURA IDEI de aplicat in viata noastra acum si in viitor caci si noi ne-am maturizat si avem perspective si responsabilitati sau poate facem o revizuire a ideilor fixe ROMANESTIINOCULATE DE POSTURI TV SAU FILME DIFUZATE LOCO. Sper sa existe multa vreme acest site si fanii sai , Asociatia cu activitati culturale precum Asociatiile japoneze din Romania si cred ca in curind si cele chineze daca vor iesi absolventii d ela liceul di Giurgiu si fac din Constanta si Buc ( chineza ) . Sper ca multi tineri s evor orienta spre Fac limba coreeana la BUC, IASI SAU CLUJ CONSTANTA CRAIOVA si se va largi activitatea fanilor si comentatorilor . MULTUMESC CA EXISTATI SI BUCURATIVA POZITIV IMPARTASIND TOT CE AFLATI IN EXTERIOR DESPRE KOREEA ASA CUM INCERC SA FAC SI EU . PUPICI TUTUROR.

  39. Tind sa va dau dreptate, odata ce ti+a patruns in sange curiozitatea, afectiunea, admiratia pentru fiecare detaliu ce descrie Coreea, mai apoi fiecare zi vine cu ceva nou, sau cu ceva vechi cand iti e dor, cand vrei sa revezi, retraiesti sau sa aprofundezi anumite lucruri. Iar eu consider ca pe acest site gasesc si din cele noi si revad sau recitesc si din cele mai vechi (a se citi – noi toate noutatile prezentate, iar vechi tot ce s-a scris pana acum -) pentru ca in fiecare zi imi e dor de Coreea.

    Va multumesc inca odata pentru eforturile depuse Koreafikm si apreciez tot ceea ce faceti pentru noi.
    Imi pare nespus de rau ca timpul nu imi permite sa ma implic mai mult, dar daca va voi putea fi de folos atunci cand veti demara actiuni in Alba Iulia sau chiar daca sunteti doar in trecere, voi fi 100% disponibila.

    As avea o intrebare pentru Ana Maria Ruse, daca persoanele interesate din Alba se pot inscrie in clubul de la Deva?

  40. Pentru cei interesati, la Humanitas puteti gasi literatura coreeana tradusa in limba romana, se face de obicei comanda pentru cartile respective, desi cererea in acest sens este tot mai mare, dupa spusele doamnelor de acolo.

Leave a Comment