Ana-Maria Ruse [KF]

History of Salaryman

Written by Ana-Maria Ruse [KF]. Posted in K-drama, Noutati, Recenzii Koreafilm

Tagged: , , , , ,

salaryman 2

Published on februarie 13, 2012 with 19 comentarii

History of Salaryman OST – Bravo, Super Junior’s Leeteuk and Shinee’s Key

.

History of Salaryman (샐러리맨 초한지) – SBS, este o kdrama de 20 de episoade, din genul comedie, bazată pe viaţa oamenilor din corporaţia farmaceutică Chun-ha, condusă de magnatul Jin Shi Hwang (Lee Deok Hwa). Acesta e un om aparent dur şi necruţător cu oamenii, dar de fapt el pune mare preţ pe oamenii valoroşi. Îşi doreşte ca Yeo Chi, nepoata sa, să fie capabilă să preia compania după ce el nu va mai putea să o conducă.

Serialul descrie totodată drumul spre succes al salariaţilor companiei, singurătatea, izolarea, luptele şi speranţele acestor oameni într-o manieră cât mai realistă. Serialul a debutat pe 2 ianuarie, după ce A Thousand Day’s Promise s-a încheiat, şi a ajuns deja la episodul 13, având cifre de rating satisfăcătoare.

Personajele principale:

Oh Yoo Bang, interpretat de actorul Lee Beom Soo (Giant)

Yoo Bang este un bărbat de condiţie umilă, absolvent al unei universităţi din ţară, al cărui tată îşi doreşte ca fiul său să reuşească să se angajeze într-o companie de succes. Fără bani sau vreo relaţie sus-pusă, Yoo Bang reuşeşte cu greu să intre în compania Chun-ha, unde luptă împotriva celor corupţi şi bogaţi. El are un puternic simţ al justiţiei, şi îi compătimeşte pe cei ca el. Intră uşor în bucluc, dar este un caracter plăcut şi cu un ridicat simţ al umorului. Principalul său oponent este Choi Hang Woo.

Choi Hang Woo, interpretat de Jung Gyu Woon (Romance Town, Loving You a Thousand Times).

Hang Woo este un tânăr promiţător, absolvent al unei universităţii de top din străinătate, cu o slujbă bine plătită. Scopul său principal este să intre în compania Chun-ha, pentru a se răzbuna pe Jin Shi Hwang. Tatăl său a lucrat în această companie, şi s-a sinucis din cauza preşedintelui Jin. Reuşeşte să câştige încrederea acestuia, şi intră în companie, pe postul de director. Este un tip arogant, iar Yoo Bang este principalul său oponent. O place pe Cha Woo Hee şi o urăşte pe Yeo Chi, chiar dacă se vede nevoit să o pregătească pentru preluarea companiei, de la bunicul ei.

Baek Yeo Chi, interpretată de actriţa Jung Ryeo Won (Never Ending Story, Princess Ja Myung).

Yeo Chi este nepoata preşedintelui companiei Chun-ha, o tânără plină de bani, ifose şi cu un vocabular colorat. Nu este interesată de compania bunicului său, dar când acesta îi taie finanţele, Yeo Chi se vede nevoită să lucreze. Devine prietenă cu Yoo Bang, şi chiar îl place pe acesta. Datorită lui începe treptat să se schimbe, şi este o adevărată forţă a naturii când îşi pune ceva în minte, mai exact obţinerea postului de vice-preşedinte, în defavoarea lui Hang Woo. Până la urmă tot lui îi revine postul râvnit, iar ea va trebui să-l suporte întrucât bunicul ei îl roagă să o pregătească în domeniul afacerilor.

Cha Woo Hee, interpretată de Hong Soo Hyun (The Princess’s Man, Temptation of An Angel).

Woo Hee lucrează pe un post de chimistă în cadrul companiei. Este inteligentă şi frumoasă, dar nu prea are noroc. Oscilează între Yoo Bang şi Hang Woo, pentru că îi place pe amândoi. La servici este hărţuită fie de şef, fie de colege care îi pun beţe-n roate. Yeo Chi o invidiază pentru faptul că Yoo Bang o place. La un moment dat devine secretara personală a lui Hang Woo.

Alte personaje:

- Jang Ryang (Kim Il Woo), angajat de top al companiei, capabil de orice pentru a-şi menţine poziţia, şi pentru a câştiga încrederea preşedintelui;
- Park Beom Jung (Lee Gi Yeong), duşmanul cel mai mare al lui Jang Ryang, se aliază cu Hang Woo în planul său de răzbunare;
- Mo Ga Bi (Kim Seo Hyung), secretara preşedintelui Jin, are la rândul ei intenţii ascunse, visând să fie ea cea care să preia compania după retragerea preşedintelui.

Ca şi curiozitate, este interesant de ştiut că Salaryman e mai mult o parodie, iar personajele se bazează pe figuri istorice din China, mai exact din legenda „The Romance of The Three Kingdoms”.

Dacă doriţi să vă distraţi copios, nu rataţi History of Salaryman, are de toate, iar actorii sunt foarte simpatici în rolurile lor.

Trailere:

Surse: AsianMediaWiki, AsianDrama.org, DramaFever, Dramabeans, Couch Kimchi.

Despre Ana-Maria Ruse [KF]

Ana-Maria Ruse [KF]

Browse Archived Articles by Ana-Maria Ruse [KF]

19 comentarii

There are currently 19 comentarii on History of Salaryman. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Me first! :)) mamaaa fratilor, in sfarsit mai sunt si eu prima la comentarii!

  2. Ce frumusicaaaaaaaaaaaaaaa :O :O este actrita din Princess Man…imi place mult de ea… Pe cea din Ja Myung, mai sa nu o recunosc, asa roscata :P Promitator serial, pare simpatic!

    • Chiar e simpatic, ma distrez de minune :)) Am vazut primele 12 episoade. Cei 4 sunt de vis =))

  3. pare un serial simpatic, cu multi actori cunoscuti…
    daca o sa am timp, poate reusesc sa-l vad

  4. Desi personajul interpretat de Jung Ryeo Won, Baek Yeo Chi, e atat de nesuferita si rea la inceput, se schimba treptat. Mie insa mi-a placut de la inceput :))

  5. He he ,ce de fete cunoscute! Pare interesant de vazut.Dar fara traducere mai greu!

  6. Suna bine !!! speram sa avem acces si la sub in rom cat de curand
    multumim de prezentare

  7. Explosiv, dinamic, sfasietor pe alocuri si cu un vocabular multicolor gratie lui Yeo Chi, cel mai mult mi-a placut faptul ca nu poti incadra personajele intr-o categorie anume, sunt pe rand si eroi si raufacatori, poate mai putin Yoo Bang, pe care la inceputul serialului il tintuisem la “aoleu mama ce…” dar mai bine descris de un alt personaj nici extraordinar dar nici ordinar!

    • Daa, Yeo Chi e cea mai tare :)) Imi place! Si ii sta ft bine roscata actritei :)

  8. yei ^^ Hong Soo Hyang si Jung Ryu Won… doua actrite minunate. HSH incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult, dupa ce am vazut-o in Princess Man si Temptation of Angel :) Jung Ryu Won arata foarte diferit roscata, dar este o schimbare in bine :) filmul pare interesant, mai ales ca e productie SBS. am tendinta sa cred ca kdramele SBS sunt cu mult deasupra altora, asta e parerea mea, dupa ce 3 sin cele 4 dintre kdramele mele preferate sunt produse de SBS, probabil tine de scenaristi sau producatori, dar este doar o parere :) multumim mult, Ana:)

  9. asi fi curioasa sa o vad pe Jung Ryu Won o tipa plina de ifose :)) sper sa pot vedea serialul :)

  10. Dupa trailere se anunta un film savuros si care destinde. Printesa din Princess Man arata foarte bine in rol de secretara.

  11. Din cate am inteles eu serialul e satisfacator. Totusi sunt prea, dar prea multe k-drame pe care as vrea sa le urmaresc. Ah! Vreau sa vina vara… cu timp liber pt. seriale.

    • Da, e satisfacator, si devine din ce in ce mai bun, aseara am urmarit episodul 13 si am ras cu lacrimi. Sunt multe, asa e, si eu imi doresc sa vad atatea…am terminat recent Padam,Padam care a fost senzational, acum urmaresc Salaryman si Moon Embracing The Sun, ambele ft bune. Am vazut ieri si primul episod din God of War. Astept luna martie cu infrigurare (poate stiti de ce).

      • Ah! Eu stau slab cu lista …. ma uit doar la “The moon embrace the sun” si cele de pe Euforia. Trebuie sa incep un serial nou, sau cel putin sa le termin pe cele 5 pe care le-am inceput mai de mult si nu m-am mai indurat sa le urmaresc.
        Ce se prevede in Martie?

        • Noul serial al lui Ha Ji Won :)

    • si eu :) nu mai las vara sa treaca asa usor.. :))

  12. au inceput sa posteze episoadele in limba romana pe PeTeava.ro

    • Chiar?? Ma mir….dar e bine :)

Leave a Comment