Kim Junsu sau Xiah (numele său de scenă), cântăreţ, compozitor şi câteodată actor, s-a născut pe 15 decembrie 1986 în Gyeonggi-do, Coreea de Sud (însă a fost înregistrat pe data de 1 ianuarie 1987). Este cunoscut ca membru al formaţiei TVXQ pe care a părăsit-o formând o nouă formaţie, numită JYJ (formată din Kim Hero Jae-joong, Micky Yoochun, Kim Jun-soo)
Xiah are un frate geamăn (care este mai mare decât el cu câteva minute) pe nume Junho, cunoscut sub numele de Zuno, care este şi el cântăreţ, fiind unul dintre membrii trupei 2PM. Xiah Junsu şi-a dorit să devină atlet, a jucat baseball şi fotbal, dar, după ce a văzut la televizor trupa H.O.T., visul său a fost să “cânte pe scenă”.
În 2002, Xiah a participat la ediţia cu numărul 6 a concursului Annual Starlight Casting System, ţinut de către SM Entertainment pentru a alcătui formaţia TVXQ.
El fiind primul membru al formaţiei TVXQ. Xiah s-a dus la audiţia organizată de către S&M Entertainment împreună cu un coleg din şcoala generală, Eunhyuk, care a devenit membru al formaţiei Super Junior. Xiah s-a alăturat agenţiei SM Entertainment la vârsta de unusprezece ani. Primul lui contract semnat cu această agenţie a fost pe 12 februarie 2000. Xiah a debutat ca membru al formaţiei TVXQ în timpul unui mini-concert susţinut de către BoA şi Britney Spears, pe data de 26 decembrie 2003. A explicat de unde vine numele său de scenă, Xiah, fiind o prescurtare de la cuvântul “Asia” (a scos o lieră “a” din “Asia”).“Xiah” reprezintă dorinţa lui de a fi cunoscut nu doar în Coreea, ci şi în întreaga Asie.
Xiah a apărut în două emisiuni televizate împreună cu ceilalţi membri TVXQ, Banjun Theater şi Vacation. A avut de asemenea şi o scurtă apariţie în Family Outing şi în <em.Scent of a Woman, unde şi-a interpretat propriul personaj, adică starul Junsu.
În luna ianuarie 2010, Xiah a început să cânte în musicaluri, primul fiind „Mozart”, unde a interpretat rolul principal.
Tot în anul 2010 a anunţat că se retrage din TVXQ pentru o carieră solo, iar în luna mai a compus şi lansat melodia Intoxication. De asemenea single-ul Xiah din 2010 s-a vândut în 118.510 exemplare, încă din prima zi de lansare.
În luna octombrie 2010, împreună cu Sylvester Levay a organizat şi susţinut un concert la Arena Olimpică de Gimnastică din Seul, concertul numindu-se “Kim Junsu Musical Concert, Levay with Friends”. Chiar dacă acest concert a ţinut 4 zile, bilete s-au vândut din prima zi, în 20 de minute.
În februarie 2011, Xiah joacă în musicalul Tears of Heaven, unde îl interpretează pe Jun, un soldat coreean din timpul războiului din Vietnam, care se îndrăgosteşte de o cântăreaţă vietnameză. Pentru acest rol Junsu a câstigat premiul pentru „Cel mai popular actor”, acordat în cadrul ediţiei cu numărul 17 a Korean Musical Awards, care a avut loc pe 14 noiembrie 2011, câştigând astfel 2 ani consecutiv, acest premiu. În anul 2010 a câştigat acelaşi premiu pentru roul din musicalul Mozart.
Iată ce a declarat la ceremonia de decernare a premiilor de anul acesta: “Vă mulţumesc pentru că mi-aţi dăruit un astfel de premiu preţios. Forţa din spatele acestor musicaluri vine din pasiunea şi eforturile depuse de fiecare membru al staff-ului. Şi energia care pulesază şi dă viaţă acestui spectacol vine de la publicul care priveşte şi ascultă. Cred că asta este ceea ce face ca musicalurile să fie atât de atractive “.
Junsu a mai spus că acest premiu înseamnă foarte mult pentru el – mai ales experienţelor recente avute când a fost ignorat şi tratat nedrept datorită procesului avut cu fosta agenţie de manageriat – şi a mulţumit tuturor celor care au venit să-i vadă prestaţia. A mulţumit, de asemenea, şi colegilor şi staff-ului tehnic care au râs şi au plâns împreună cu el pe toată durata pregătirii acestui musical.
Nume de scenă: Xiah
Numele real: Kim Junsu
Poziţie: Vocal (Baritenor)
Data naşterii: 15 decembrie 1986
Locul naşterii: Kyung Gi Do
Semn zodiacal: Săgetător
Înălţime: 178 cm
Greutate: 60 kg
Grupa sanguină: B
Hobby-uri: jocuri playstation, să cânte, pianul şi fotbalul
Unul dintre visele sale este să-şi poată publica poeziile compuse de el, într-o carte. Una dintre motivaţiile sale în cariera sa muzicală este visul nerealizat de mama sa, care şi-a dorit să fie un star, mama lui fiind o fostă Miss Coreea, fanii înţelegând de unde a luat această frumuseţe şi delicateţe – lol-.
Iată şi un scurt chestionar realizat pe baza întrebărilor trimise de fanii săi
1.) Nume: Kim Junsu
2.) Data naşterii: 15.12.1986
3.) Nickname: Borisu, Puişor…etc…
4) Ticuri: Mă ciupesc foarte tare de obraz .
5) Religie:Creştin
6) Citatul favorit: Dă-mi toate lucrurile de care îmi place să mă ocup.
7) Grupă sanguină: B
8) Înălţime / Greutate / Dimensiuni pantofi:. 170 cm, 49 kg, 265 mm.
9) Familie: Tată, mamă, Hyung (fratele geamăn) şi eu
10) Şcoală: Neung Gok MS.
11) Hobby-uri: pian, canto, dans … etc ..
12) Specialităţi:. Canto, să mă contrazic cu (Eunhyuk) Hyukjae (prietenul său din Super Junior).
13) Obiceiuri de dormit: Utilizarea braţul ca o pernă.
14) Ceva calităţi: Totul, sunt aşa de perfect (râde).
15) Ceea ce cred despre mine: Perfecţiunea întruchipată (râde).
16) Numărul preferat: 2
17) Anotimpul preferat: Toamna
18) Mâncarea preferată: Aproape totul.
19) Alimente mai puţin preferate: Cam tot ce-i place lui Hyukjae să mănânce
20) Cântăreţi / Staruri preferate: Kangta, N’SYNC
21) Sporturi preferate: Toate, în special fotbal.(Însă cei mici nu mă lasă să mă joc cu ei.)
22) Floarea preferată: florile de dovleac
23) Culoarea preferată: Albastru, Roşul purpuriu.
24) Lucruri pe care le fac pentru a-mi omorî timpul: jocuri pe calculator.
25) Salariul visat: 100000000000000000000000000000000000 won.
26) Ce-mi iese cel mai bine când gătesc : Ramen
27) Cântec preferat: Polaris-Kangta.
28) Ce preferi: cafea, lapte, băuturi carbogazoase?: nu-mi place niciunul din ce ai înşirat, dar din această listă: băuturile carbogazoase .
29) Cele mai important din viaţa mea: Eu însumi.
30) Persoana care-mi displace cel mai tare: Hyukjae
31) În cazul în care aş putea să renasc aş vrea să fiu: Femeie.
32) Când vreau să mă căsătoresc: Când voi fi pregătit şi toate lucrurile vor fi bine puse la punct.
33) Filmul care te-a impresionat: Titanic, Armagedon
Musicaluri:
2010 – Mozart – în rolul lui Wolfgang Amadeus Mozart – musical ţinut de 15 ori în Seul şi de 5 ori în Daegu
2011 – Tears of Heaven – în rolul lui Jun-Hyung- musical ţinut în mai multe ţări din Asia inclusive Japonia şi Hong Kong, iar ultimul va fi susţinut pe scena de pe Broadway
2012 – Elisabeth- în rolul Tod “Death”- musical va începe din 9 februarie şi va ţine până în 13 mai 2012., biletele s-au pus în vânzare din data de 22 noiembrie 2011 şi va ţine timp de 3 luni
Premii obţinute:
În anul 2010:
- ediţia numărul 4 a The Musical Awards: Best New Actor, Most Popular Actor pentru rolul din musicalul Mozart
- ediţia numărul 16 a Korea Musical Awards Best New Actor, Most Popular Actor pentru rolul din musicalul Mozart
În anul 2011:
- ediţia numărul 5 a The Musical Awards: Most Popular Actor pentru rolul din musicalul Tears of Heaven
- ediţia numărul 16 a Korea Musical Awards: Most Popular Actor pentru rolul din musicalul Tears of Heaven
Este compozitor şi textier pentru 11 albume, dintre care cele mai recente sunt The Beginning, In Heaven. De asemenea a realizat “Beautiful Thing”, single inclus pe coloana sonoră a dramei din 2006 Vacation, “You Are So Beautiful”, ost-ul dramei Scent of a Woman (2011).
Membrii trupei JYJ au devenit primi artişti care au concertat în Europa. Pe data de 29 octombrie anul acesta, JYJ (Jae Joong, Yoo Cheon, Junsu) au susţinut un concert în Spania . La acest concert au venit 3.000 de fani din toată Europa din ţări Spania, Italia, Franţa, dar şi din statele nordice cum ar fi Finlanda. Cu toţii au scandau ” JYJ, Te quiero”. Au reuşit să ridice sala în picioare smulgând ropote de aplauze. Yoo Cheon a spus publicului prezent “Este uimitor, deşi este primul nostru concert susţinut în Spania, simt că ne cunoştem de mult timp ca şi cum ne-am fi întâlnit în fiecare an.” Junsu a adăugat şi el câteva cuvinte “După ce vom termina acest concert din Spania şi celălalt concert din Germania, vom lua o pauză până la sfârşitul anului. Sunt foarte fericit că ultimul nostru concert din acest an a fost susţinut în faţa fanilor din Europa “, Jae Joong a încheiat spunând “Sunt foarte fericit că am putut să ne ţinem promisiunea făcută fanilor noştri din Europa şi vă promitem că vom reveni în Europa pentru a ne întâlni din nou”.
Referitor la ultimul lor concert susţinut în Germania JYJ au declarat “Am ajuns în sfârşit şi în Germania, un loc pe crea am vrut să-l vizităm de mult şi suntem foarte fericiţi că ne-am întâlnit şi fanii. Mâncarea a fost delicioasă iar concertul a ieşit bine”
Junsu, a declarat “Sunt foarte fericit că am vizitat ţara lui Mozart şi a lui Sylvester Levay, care sunt ca nişte părinţi pentru mine. Iar toată energia care le-am primit de la fanii noştri, ne va face să devenim o trupă JYJ mai puternică pentru anul viitor. “
Reprezentantul C-Jes, Baek Chang Joo a declarat că “K-POP mania este de curând apărută în Europa dar cu toate acestea, prin JYJ, cred că noi am reuşit să organizăm un concert oficial aici, chiar dacă a fost mic. Sunt recunoscător fanilor europeni care ne-au arătat atât de multă dragoste, încât am fost peste măsură de emoţionaţi. Promitem să ne întoarcem anul viitor, cu un turneu mondial .”
Tot anul acesta, pe data de 23 noiembrie, Junsu alături de colegii săi din JYJ au făcut o donaţie generoasă organizaţiei World Vision, pentru ajutorarea victimelor inundaţiilor din Thailanda.
World Vision a anunţat că donaţia ar fi de 200 milioane won (172.600 dolari), donaţie a fost. Organizaţia de ajutorare a declarat că această contribuţie a JYJ va merge spre “bunuri de maximă urgenţă pentru victime şi pentru reconstrucţia aşezărilor”. Modeşti din fire, băieţii au declarat că “am vrut să facem ceva pentru a răsplăti dragostea cu care ne-au înconjurat şi ne-au primit de a lungul anilor, fanii noştri thailandezi”.
La începutul acestui an, JYJ a făcut de asemenea o donaţie de 600 de milioane de won pentru victimele tsunami-ului din Japonia.
Noi fanii din România îi urăm La mulţi ani! Şi bineînţeles îl aşteptăm să vină şi prin partea aceasta a Europei pentru un concert alături de ceilalţi doi membri ai JYJ
Surse: mtvk.com, bestuff.com, Wikipedia, english.kbs.co.kr, koreajoongangdaily.joinsmsn.com
15/12/2011 la 9:15 am
eeeeee, cand l-am vazut in Scent of Woman nu stiam prea multe despre el, apoi mi-a starnit curiozitatea si pot spune ca l-am descoperit… acum tu mi-ai oferit o imagine completa a lui.
multumesc
La multi ani si o cariera stralucita!
15/12/2011 la 11:05 am
La Multi Ani!!! Ii doresc cat mai multe realizari si multa sanatate.
Ah! Cum sa nu te gandesti la el ca la barbatul ideal!!!
Multumesc pt. aceasta recenzie… a primit toata atentia care i se cuvine. :)
15/12/2011 la 11:06 am
P.S : Te astept in Romania!!! :X
15/12/2011 la 11:28 am
Nu-l ştiu :P Dar La mulţi ani şi mult succes! :)
15/12/2011 la 6:32 pm
:))
nici eu nu-l stiam, dar are succes in musicaluri, asa l-am descoperit ;
ma bucur, pt ca altfel ar fi ramas pt mine un alt nume legat doar de k-pop.
imi place ca are anvergura si ca nu se teme sa incerce alte genuri…
La multi ani, Kim Junsu!
15/12/2011 la 1:19 pm
La Multi Ani si mult succes in cariera!
15/12/2011 la 2:33 pm
la multi ani xiah….:X…imi pare tare rau fiindca trupa tvxq s-a despartit…sunt un mare fan…succes si sper sa ai salariul pe care il vrei:))
15/12/2011 la 6:12 pm
건강하시기 바랍니다 !!
15/12/2011 la 6:34 pm
multumesc mult, ramona, pt recenzie!
18/12/2011 la 11:36 pm
Fratele său geamăn nu face parte și nici nu a făcut parte din trupa 2PM. ^^
Junsu nu suportă băuturile carbogazoase, spune că îi fac rău la voce. xDD
Sunt vechi întrebările pe care le-a răspuns și poate de aceea s-au mai schimbat de-a lungul timpului.
Sper să căutați mai multe informații despre el. Are cea mai bună voce din Coreea, și nu o spun doar fiindcă sunt fana lui/a trupei DBSK/JYJ ci fiindcă așa spun și topuri de acolo.^^
20/12/2011 la 8:27 pm
La multi ani cu intarziere. Nu il stiam pe acest artist pana acum, dar as vrea sa vad musicalurile in care a jucat.
25/12/2011 la 4:18 pm
La multi ani cu ceva intarziere! ^^ am auzit de el si chiar am ascultat ceva melodii, sunt destul de dragute! :D
a, si fratele lui nu e Junho de la 2PM! :)
02/01/2012 la 12:09 am
Si eu as vrea sa fiu baiat daca ar mai fi sa ma nasc o data . He he ! As putea sa joc fotbal in voie … :)
07/02/2012 la 9:57 pm
Eu sunt superfan DBSK(5) si il ador pe JUNSU, dar eu asa stiam ca Junho de la 2PM nu este fratele sau.
07/02/2012 la 10:01 pm
A fost de curand si ziua lui Jaejoong(26 ian/4 feb) si ziua lui Yunho(6 feb).Urmeaza ziua lui Changmin pe 18 feb. LA MULTI ANI frumosilor!!!!!!!!!!!!!!!:*:*:*
15/12/2012 la 11:00 am
Happy Birthday,Junsu!
15/12/2012 la 11:43 am
La mulţi ani!!
15/12/2012 la 2:22 pm
La multi ani ambilor fratiori! Desi am vazut parfum de femeie nu -mi aduc aminte cine era!
15/12/2012 la 6:36 pm
este cel care i-a cantat pe scena si apoi a luat cina cu ea in restaurant
16/12/2012 la 9:16 am
in ep 5