![Ramona J. [KF]](http://koreafilm.ro/blog/wp-content/uploads/2011/03/logo4-50x50.png){kind=logo}
PDFA fost odată ca niciodată că de n-ar fi fost nu s-ar povesti, a fost un mare împărat al Chinei pe nume Shen Nung. Acest împărat era un bun conducător care-şi iubea nespus de mult supuşii. A dat un edict care impunea fierberea apei ca măsură obligatorie pentru a preveni unele îmbolnăviri. Într-o zi de vară, în timpul unei călătorii prin ţinutul său, a făcut un popas, el şi curtea sa, pentru a se odihni. Servitorii au fiert apa de băut pentru împărat şi nobili însă în apa fiartă au căzut câteva frunze uscate dintr-un arbust din apropierea locului unde fusese fiartă apa. Aceasta şi-a schimbat culoarea devenind maronie. Împăratul, curios din fire, a gustat lichidul de culoare maronie şi l-a găsit revigorant. Şi uite aşa, potrivit legendei, a apărut ceaiul.
O altă legendă ne spune că un calugăr al cultului Zen pe nume Bodhidharma, ar fi trebuit să practice meditaţia timp de 9 ani în faţa unui zid, însă oboseala l-a doborât şi a adormit. Când s-a trezit, supărat că n-a reuşit să-şi înfângă oboseala şi hotărât să nu mai adormă în timpul meditaţiei şi-a tăiat pleoapele drept pedeapsă. Pleoapele au căzut pe pământ, iar în scurt timp pe locul unde acestea au căzut, a răsărit o plantă de ceai.
Câmp de ceai scăldat de primele raze de soare ale unei noi dimineţi de vară
În rândurile de mai jos vom vedea cum a pătruns planta de ceai în Coreea.
Coreeni au o lungă tradiţie în ceea ce priveşte servirea ceaiului sau a infuziilor de ceai (aşa-numitele ceaiuri pentru sănătate), mai ales la zile festive sau ritualuri. Chiar şi astăzi, servirea ceaiului este un tabiet zilnic al coreenilor, ceaiul fiind băut fie acasă, fie în ceainării elegante.
Ceaiul a fost cultivat pentru prima dată în China, acum 2500 de ani. El fost introdus în peninsula coreeană în secolul VI sau VII, cel mai probabil fiind adus de către călugării budişti. Unele atestări istorice arată că regii şi reginele din timpul regatului Silla, cea mai cunoscută fiind regina Seondeok, au folosit ceaiul în cadrul ceremonialelor religioase sau ca ofrande. Două sute de ani mai târziu, seminţe de ceai aduse din China au fost plantate la poalele Muntelui Jirisan în apropierea satului Hadong.
Plantaţie de ceai de la poalele muntelui Jirisan
În timpul dinastiei Goryeo, ceaiul a devenit foarte important în Coreea, existând o strânsă legătură între ceai şi budism. Călugării cultivau plante de ceai în grădinile arondate templelor şi serveau ceaiul pentru proprietăţile lui benefice, în special pentru o mai bună concentrare în timpul meditaţiilor. De asemenea, ceaiul a avut o importanţă deosebită şi în cadrul ceremonialului charye, ceremonial ţinut şi în zilele noastre de Chuseok şi Seollal. Iniţial ceremonialul consta în oferirea ceaiului ca ofrandă, iar mai târziu acesta fiind înlocuit cu produse alimentare şi alcool. Tot în această perioadă au fost scrise multe poezii şi cărţi despre ceai, iar multe obiecte din ceramică fabricată în perioada Goryeo au fost obiecte specifice servirii ceaiului (ceainice, ceşcuţe).
Ceşcuţe pentru ceai
În perioada Joseon, secolul al-XIV-lea, cultura de ceai a început să scadă în Coreea, principala cauză fiind suprimarea budismului de către oficialii din guvern, în favoarea confucianismului.
Cu toate acestea, foarte mulţi învăţaţi, cum ar fi Dasan cel Mare (Jeong Yak-yeong), au fost interesaţi în cutivarea plantelor de ceai, studiind minuţios prepararea şi servirea lui. Curtea regală din timpul perioadei Joseon a avut propriile sale ritualuri pentru ceai, chiar dacă era vorba de servirea de zi cu zi a ceaiului sau de ocazii speciale.
Plantaţie de ceai din Boseong
Cultura de ceai din Coreea a renăscut în secolul XX, redevenind o parte importantă din viaţa de zi cu zi a oamenilor. În prezent, există mai multe plantaţii de ceai pe întregul cuprins al ţării, cele mai renumite fiind situate în Boseong din provincia Jeolla (aici se produce 40% din producţia totală de ceai verde din Coreea), Muntele Halla din Insula Jeju precum şi zonele situate la poalele Muntelui Jirisan. Dintre toate aceste zone, ceaiul provenit din Boseong este considerat ca fiind cel mai bun. Fiind cunoscut sub numele de yubi-cha, gustul şi aroma sa fiind net superioare celorlalte. La baza Muntelui Hwangseongsan există aproximativ 20 de plantaţii de ceai verde, ele întinzându-se pe câteva sute de kilometri.
Tufe de ceai sălbatic
Unii culegători de ceai adună şi frunze de ceai sălbatic deoarece acestea imprimă ceaiului o aromă delicată făcându-l extrem de delicios.
În plus faţă de ceaiurile adevărate, care provin din frunzele plantelor de ceai, coreenii mai beau şi o mare varietate de infuzii pe bază de plante medicinale denumite şi ceaiuri pentru sănătate. Aceste băuturi sunt realizate din plante şi ierburi medicinale, rădăcini şi fructe de pădure. Cunoscutele „ceaiuri tradiţionale” sunt băuturi complexe realizate din diferite combinaţii de plante medicinale pentru a imprima acestora un gust puternic şi tonic, uşor amărui, excelent pentru revigorarea organismului şi pentru ameliorarea simptomelor de răceală .
Cele mai cunoscute ceaiuri sunt preparate din gutui, ghimbir, prune verzi, jujube, lămâie sau ginseng. Alături de frunzele de ceai, se regăsesc şi alte plante cum ar fi: pelin, lotus, bambus şi frunze de curmal japonez.
Va urma
Se incarca...
06/08/2011 la 12:46 pm
dintre povestile despre aparitia ceaiului pare mult mai credibila prima. nu credeam ca frunzele de ceai au asa o istorie lunga si complexa. eu nu obisnuiesc sa beau ceai si nici nu am gustat vreunul din cele enumerate de tine. totusi m-ai facut destul de curioasa asa ca am sa incerc sa gasesc vreunl dintre ele, iar din moment ce coreenii il consuma atat de mult cred ca o sa-mi schimb obiceiurile si o sa-l incerc. Cine stie poate o sa ajung sa-l beau in fiecare zi. Multumim pt. recenzie si astept continuarea.^_^
06/08/2011 la 1:01 pm
hmhmmmhmh,as savura si eu un pic de ceai,cred ca ar fii benefic si pe plaiurile noastre…dar peisajele ma incinta nespus
06/08/2011 la 1:14 pm
o poveste asa de frumoasa si savuroasa… iar imaginile sunt superbe… abia astept si continuarea
Felicitari!
06/08/2011 la 1:36 pm
Cred ca arata fantastic acea “marea verde” , sub primele raze de soare, cand roua se ridica incet incet :)
06/08/2011 la 1:51 pm
asa este…
06/08/2011 la 1:52 pm
ne intalnim dupa-amiaza la o sueta? poate apar si celelalte fete :)
06/08/2011 la 1:53 pm
sa speram ca nu sunt plecate in concediu :)
06/08/2011 la 1:58 pm
nu cred ca au plecat…
06/08/2011 la 2:09 pm
Am vazut si eu ca in Povestea tinerei Gisaeng se bea destul de mult ceai.Mi-a placut recenzia.:)
06/08/2011 la 2:23 pm
O poveste frumoasa cu rezultate benefice si imagini de vis !
Sper ca la ora ceaiului sa ne adunam cat mai multi :) !
06/08/2011 la 2:46 pm
De acord. Ne intalnim la ora 17.00?
06/08/2011 la 2:51 pm
Multumesc Ramona pentru aceasta recenzie foarte gustoasa! Mie imi place foarte mult ceaiul, am baut si ceai verde si negru si cu diferite arome, dar preferatul meu este ceaiul verde , are un gust foarte ,,verde” si pur. Imaginile sunt superbe! Nu am mai vazut niciodata un verde atat de curat.
06/08/2011 la 5:07 pm
un ceai pe timp de vara ? la mine da, deoarece diminetile sunt deja racoroase …dar… prefer mai intai cafelutza apoi pana in pranz cat ceai se poate
imaginile sunt minunate ! as vrea sa fiu la orele diminetii cand soarele rasare si se joaca ,cu razele printre picaturile de roua ,explodand in mii de culori hi hi hi unde-i Livia sa vada poeata din mine hi hi hi
multumim Ramona …acusica trag o fuga de o pauza la o cafea desii e cam tarzior de cafea …ar fi mers ceaiul hi hi hi ma urecheste Caina ….
06/08/2011 la 5:08 pm
nu te urechesc. venim la ceai cand soseste gazda… pana atunci bem o cafea sa fim in forma
06/08/2011 la 5:47 pm
Poetes-o aicia sant la o ceasca de ceai parfumat si racoros!
06/08/2011 la 10:53 pm
Pe masura ca am cunoscut cultura coreeana, dar si pe cea japoneza, a crecut si pasiunea mea pentru ceai.
Acum, beau aproape un litru de ceai verde zilnic :P si imi place enorm. Am incercat si negru si tot felul de arome si de flori, fructe, dar preferatul meu ramane ceaiul “adevarat” de la care vine si denumirea de “ceai” din romana si anume CEAIUL VERDE.
Superbe pozele… Ador verdele acela crud. Cred ca e un aer curat acolo…
Frumoasa recenzie si foarte inspirat subiect!
Felicitari si kamsahamnida!
07/08/2011 la 1:22 pm
Mulţumim mult pentru informaţii. Superbe imagini, Ramona!
07/08/2011 la 8:56 pm
Ce imagini, ce mireasmă şi ce culoare. Acel verde crud îţi inspiră o stare de calm. Mi-ar plăcea să ajung o dată pe o plantaţie de ceai din Boseong :)
Mie îmi place ceaiul, deşi îl beau destul de rar. Totuşi, nu m-aş da în spate dacă mi s-ar oferi un ceai coreean, fie el de orişicare :)
Ramo, mulţumim pt superba incursiune ;)
08/08/2011 la 11:54 am
Multumim pentru povestea ceaiului, foarte frumoase pozele cu campurile inverzite de ceai, eu un am gustat dar ceaiuri chinezesti din ginseng si ceai verde din frunze e foarte diferit de cel la plic are un gust deosebit, in cluj se poate cumpara ceaiuri din frunze la magazinul Drumul Caiului au si un site unde poti citi desre ceai.