Giuvaierul Palatului – Duk Goo
Asculta mai multe audio diverse
Ingrediente folosite:
Supa din carne de vită: 200 g piept de vită, 100 g ridiche alb, 30 g praz (ceapă verde), 5 căţei de usturoi
Perişoare: 50 g carne de vită tocată , 20 g tofu
Pentru file de cod: 50g de file de cod, 1 linguriţă de sare, ⅛ linguriţă de piper
Altele ingrediente folosite: 5 g ciuperci, 7 ouă, 40 g morcovi, 2 linguri de făină, ulei pentru gătit, 20g măcriş (creson sau năsturel)
Ingrediente pentru decor: 3 nuci, 5 nuci Gingko, 20 g seminţe de pin
Condimente folosite :
Condimente pentru carne de vită fiartă: 1 lingură sos de soia , 1 linguriţă usturoi tocat, 1 linguriţă vin de orez rafinat, 1 linguriţă zahăr, 2 linguriţe ulei de susan, ¼ linguriţă piper
Condimente pentru carne de vită tocată (chiftele) : 1 linguriţă sos de soia maturat, ½ linguriţă usturoi tocat, 1 linguriţă ulei de susan, ⅛ linguriţă de piper
Condimente pentru supa din carne de vită: 1 lingură sos de soia, 1 linguriţă de sare, ½ linguriţă usturoi tocat.
Mod de preparare:
Se scufundă carnea de vită în apă rece timp de 5 minute pentru a elimina sângele. Apoi se fierbe carnea într-un 1 litru de apă. Când începe să se formeze spumă, se opreşte focul. Se scoate carnea de vită şi se clăteşte de două ori în apă rece.
Într-o oală, se toarnă 1,5 litri de apă şi se adaugă carnea de vită ridichea albă (mu), ceapa verde, usturoiul. Toate aceste ingrediente se fierb timp de 20 de minute la foc mare. După 20 de minute se scoate din oală ridichea albă, ceapa verde şi usturoiul şi se fierbe supa rămasă timp de 30 de minute la foc mediu şi 10 minute la foc mic.
Supa din carne de vită răcită se strecoară prin tifon. Carnea de vită se taie în bucăţi de cca 2 cm lăţime, 5 cm lungime şi 0,5 cm grosime şi se condimentează cu sare şi piper. Ridichea albă se taie în bucăţi de 3 cm lungime, 3 cm lăţime şi 1 cm grosime.
Se scoate surplusul de sânge din carnea de vită tocată cu ajutorul unui prosop de hârtie (de bucătărie). Tofu se sfărâmă şi se frământă bine amestecându-se cu carnea de vită tocată. Se condimentează cu sare şi piper. Se modelează chifteluţe (perişoare) de 1,5 cm diametru.
Pe o farfurie plată se presară o lingurită de făină şi se trec chifteluţele prin făină. Apoi aceste chifteluţe se trec şi prin ou bătut, după care se prăjesc în ulei încins la foc mediu.
Fileurile de cod se taie în bucăţi de 2 cm lăţime, 5 cm lungime şi 0,5 cm grosime. Se presară peste ele sare şi piper. Se lasă aproximativ 10 minute ca sarea şi piperul să pătrundă în carne. Se dau prin făină şi ou bătut după care se prăjesc în ulei încins la foc mediu.
Se scot frunzele de măcriş (creson) şi se înşiră câte 5 tulpini de măcriş pe 2 scobitori una în partea de sus iar cealaltă în partea de jos (vor arăta ca nişte portiţe). Se ung ambele feţe cu făină şi cu albuş de ou bătut. Se prăjesc pe ambele părţi în ulei la foc mic. Apoi se vor tăia în bucăţi de 2 cm lăţime şi 5 cm lungime.
Ciupercile se spală în apă caldă, se scurg de apă şi se toacă mărunt . Apoi se amestecă ciupercile cu oul şi se prăjesc în ulei după reţeta de jidan (Albuşurile se separă de gălbenuş şi se prăjesc separat: o omletă din albuş şi una din gălbenuş amestecate cu ciuperci, în final vor arăta ca două foi, una albă şi una aurie). După răcire se vor tăia bucăţi de 2 cm lăţime şi 5 cm lungime.
Morcovul se taie şi el în bucăţi de 2 cm lăţime, 5 cm lungime şi 0,5 cm grosime.
Pentru decorare: Nucile se opăresc în apă clocotită aproximativ 20-30 de secunde şi se îndepărtează pieliţa lor cu o scobitoare, fructele gingko biloba cu tot cu coajă se sărează şi se încălzesc puţin în ulei, apoi li se îndepărteză coaja cu ajutorul unui prosop de hârtie .
În caserola (vas) sinseollo se va aşeza prima dată un start de ridiche albă şi carne de vită după care se va nivela stratul.
Se aranjează cele 5 ingrediente: carnea de vită felii, file de cod, măcriş, jidan şi morcov în formă de cerc. Lângă partea conică a vasului se vor aşeza gingko biloba şi chifteluţele. Se decorează cu nuci şi nuci de pin după care se toarnă supa din carne de vită şi se fierbe.
Sfaturi utile:
Înainte de a pregăti supa de vită, carnea de vită se fierbe mai întâi pentru a elimina impurităţile şi surplusul de grăsime.
Ridichea albă, prazul şi usturoiul, sunt fierte împreună pentru a da gust deosebit supei şi nu se vor fierbe mai mult de 20 de minute pentru că vor deveni prea moi.
Carnea tocată de vită se frământă foarte bine cu tofu, astfel încât chifteluţele să nu aibă fisuri atunci când sunt modelate.
Ingredientele se taie la aceeaşi dimensiune (2cm lăţime, 5 cm lungime, 0.5 cm grosime) pentru a se potrivi cu lăţimea vasului sinseollo.
Surse: wikipedia, difod.blogspot.com, clickkorea.org, koreataste.org, world.kbs.co.kr, chow.com, koreanfoodsdotcom
17/08/2011 la 2:36 pm
Wa, e super reţeta, dar şi destul de complicată :)
Şi dacă am vrea să o încercăm, n-avem vasul :(
Mulţumim Ramo, şi ce frumoasă e melodia din Giuvaer, se potriveşte cu reţeta :P
17/08/2011 la 3:42 pm
Asta vroiam să spun şi eu,Ana!:) Măcar cu cititul să rămânem,dacă de gătit nu prea avem cum.:(
De melodie ce să mai zic? Pe lângă amintiri plăcute,îmi trezeşte şi foamea,deşi abia am luat masa.^_^
Kamsahamnida,Ramona!
17/08/2011 la 4:40 pm
Kamsahamnida!
Reteta nu cred ca e complicata, doar ca ia mult sa o faci pentru ca sunt multe ingrediente care trebuie preparate si mai e si problema cu vasul. Dar sunt hotarata sa imi caut unul si sa incerc cat mai curand.
20/08/2011 la 9:55 pm
sa ne spui cum a iesit reteta dupa ce reusesti sa-ti achizitionezi vasul… ;)
17/08/2011 la 4:41 pm
Melodia e superba :X!
E una dintre preferatele mele si erae pusa cand gateau mancarea in Dae Jang Geum asa ca imi trezeste amintiri frumoase.
17/08/2011 la 4:43 pm
Eu stiam ca ii spune Yun Bap si cu titlul acesta am si gasit-o pe youtube :P, dar indiferent de denumire e o melodie foarte frumoasa.
Din cate stiu e un cantec traditional care se canta la strangerea recoltelor, deci e o melodie de sarbatoare :).
So enjoy!
17/08/2011 la 9:13 pm
Este o reteta interesanta in ceea ce priveste prepararea supei. Trebuie lucrat la ea ceva timp, dar nu mi se pare prea complicata. Merita de incercat, dar de unde sa luam vasul? Multumesc Ramona!
18/08/2011 la 10:19 am
ce frumoooooos iti ia ochii, multumim, Ramona
19/08/2011 la 12:25 am
yummy yummy! pacat ca nu gasim la noi toate ingredientele, ca altfel m-as fi apucat sa pregatesc si eu reteta, pe muzica din Giuvaier! like a little Janggeum! :D
felicitari pentru recenzie! :)
27/08/2011 la 8:10 am
Minunata reteta si foto detaliate . In Bucuresti sint trei restaurante coreene si Koreea House am vazut ca este co-sponsor la evenimentul coreean anuntat pentru simbata 3 sept asa ca veniti in weekend la Buucresti. pe celealte la cautam pe Net.
Cred ca avind pozele din cele doua recenzii ,se pot face prin metaloplastie -artizanal vase similare ( dar categoric NU din Aluminiu sau alte metale toxice alimentar ) de catre un artist plastic sau student sau chiar de romii maghiari din zona Sovata-Eremitu-Corund care fac vase si ibrice de arama batuta( cupru sau alama bunicilor) exact precum mestesugarii coreeni din serialul Negustorul S….care le vindeau scump pentru temple.
Reteta este una excelenta pentru 3-5 fani reuniti la casa unuia din ei pentru o seara coreeana cu film , muzica si mincare .
Ingredientele se pot cumpara pe lista cu banii pusi la comun ca pentru o masa de revelion in cerc restrins.
Multumim de cel doua recenzii excelente.
03/09/2011 la 10:49 am
Una dintre fotografii mi-a sugerat o posibila inlocuire a vasului cu ceva existent pe piata : forma teflonata de copt budinca cu o gaura centrala si un tub vertical ,similar celei din foto. Am cumparat-o ,costa 12-14 lei si este buna pentru o cina coreeana cu prietenii folosind eventual un mic con metalic de facut prajituri introdus in mijloc ,cu carbuni sau ace de lemn aprinse in mijloc .Trabuie imaginat si un suport de sticla sau metalic pentru a fi prezentat pe masa . O masuta de lemn si o tavita de lemn scuptat sint o alta tema de cautare .Succes!