de Vlad T.
Maestrul Lee încearcă să-l elimine pe Sul-pyeong din Yangzhou câştigând încrederea negustorilor acestuia şi forţându-l să-şi achite datoriile. Sul-pyeong nu reuşeşte să obţină ajutorul nici unui comerciant din cei pe care i-a avut anterior în subordine.
Disperată din cauza veştii că Goong-bok ar fi murit, Jung-hwa încearcă să se sinucidă însă este oprită de Yeom Moon. Doamna Jami, observând relaţia apropiată dintre cei doi propune ca aceştia să se căsătorească. Yeom Moon îi mărturiseşte lui Jung-hwa faptul că ar prefera să rămână străini şi după nuntă, numai ca ea să nu mai încerce să-şi ia viaţa.
Goong-bok se întoarce pe ascuns în Yangzhou, fiind salvat din deşert de către negustorii vestici. Alături de Yeon şi Moo-chang, acesta începe să cerceteze în secret complotul care a nimicit caravana ce se îndrepta spre Tibet. La auzul veştii că Jung-hwa urmează să se mărite cu Yeom Moon, Goong-bok se furişează în incinta reședinței maestrului Lee, unde este văzut de către Neun-chang, garda doamnei Jami.
Pentru a-i verifica pe soldaţii de la graniţă, Goong-bok pleacă în Chuzhou, loc în care aceştia se retrăseseră. Yeom Moon şi oamenii săi îi ucid însă pe toţi, cu excepţia unuia care este capturat de Goong-bok.
Conştientă de faptul că Yeom Moon şi maestrul Lee ar putea fi pedepsiţi pentru atac, doamna Jami decide să-i trădeze înmânând ca probă o pictură rară pe care Goong-bok o transporta în Tibet.
03/07/2011 la 10:26 am
Aşa cum a fost Daeso!:-(
03/07/2011 la 8:10 pm
YEEE! Bună seara.
04/07/2011 la 1:12 am
Multumim koreafilm de rezumat (eu abia acum il vad si aflu ca vinerea nu e imparatul marii fiindca eu il urmaresc mai mult dimineata:D)
04/07/2011 la 1:13 am
Nu pot a va intelege! Si aici este SIG,dar cam prea SInGuratic! Voua v-a cazut cu tronc din prima? Aici este sexi si hot ! hi hi hi! La Jumong abia se incarca pagina!
04/07/2011 la 9:52 am
da…ne-a cucerit,SIG,poate de acu sa fie piratul piratilor,noi tot personaj pozitiv il vedem
04/07/2011 la 10:01 am
Neaţaaa! E primul episod pe care îl urmăresc!:-)))
04/07/2011 la 10:18 am
Lovely, si ce episod frumos va fi
04/07/2011 la 10:27 am
Ce mă bucur Florimama!
04/07/2011 la 10:28 am
Să-l văd pe SIG pirat.8->
04/07/2011 la 10:32 am
Livia,voi veni mai des. Pe cuvânt de Cercetaş.:-D
04/07/2011 la 2:05 pm
Bună ziua SEA GOD!
04/07/2011 la 2:07 pm
Număr orele până la 20:15!
04/07/2011 la 2:13 pm
LET’S GET STARTED!
04/07/2011 la 2:14 pm
Pirate,uite,îmi ţin promisiunea.:-D
04/07/2011 la 2:52 pm
Buna ziua!
Ce mai faceti prieteni? Vad multa lume si aici si la Kim Soo Ro. In acest film este pentru prima data cand pot spune ca sunt suta la suta fan al personajului negativ.
Sincera sa fiu interpretarea lui SIG este cea care ma determina sa urmaresc filmul, e drept doar pe on-line pentru ca nu as avea timp la TV. Pentru mine ora este nepotrivita si am o problema cu reclama. Ma uit destul de putin la Tv si probabil ma intelegeti.
ma gandesc cat de nefericit este personajul nostru, de atatea ori si-a dorit sa nu fie un om rau, de atea ori a fost tradat si durerea l-a determinat sa devina rau. O sa vedeti in curand ca de fapt el nu este decat o victima a celor din jurul lui si pana la urma pentru mine personajul pozitiv, Gong-Bok, are o doza de rautate mult mai mare decat el atunci cand e vorba de razbunare.
Va salut si va doresc tuturor zile frumoase!
04/07/2011 la 3:24 pm
Julia, sunt total in tabara ta legat de Imparatul Marii :(( !!!!!!
04/07/2011 la 3:02 pm
JULIAAA!
04/07/2011 la 3:18 pm
Sa nu ratati episodul de az,i este plin de sensibilitate,vibreaza de-a dreptul!
04/07/2011 la 3:22 pm
Liv, eu l-am vazut. Si pe cel de marti :)) Ai mei nu au suportat suspansul. Nu pot sa zic decat ca, imi pare rau pentru celelalte admiratoare, dar nu-l plac deloc pe Goong-bok.Deloc. Nu-mi place. Nu stiu cum l-au ales ca rol principal. Pana si Yeon ( prietenul sau ) este mai dragut & simpatic.
04/07/2011 la 7:56 pm
Număr minuţelele până atunci.
04/07/2011 la 8:01 pm
Un sfert de oră!
04/07/2011 la 8:29 pm
Whoa! SUPERB!
04/07/2011 la 8:30 pm
Ce cântece!
04/07/2011 la 8:31 pm
Şi personajul principal e drăguţ!
04/07/2011 la 8:32 pm
Ce să mai zic de SIG!
04/07/2011 la 8:32 pm
Sărăcuţa domniţă!
04/07/2011 la 8:34 pm
Piratule,ce gelos eşti!
04/07/2011 la 8:41 pm
Sper să nu-l fi omorât!:-((
04/07/2011 la 8:42 pm
Ce fioros îmi pare SIG!
04/07/2011 la 8:43 pm
Nu-mi vine să cred cât de crud poate fi.:-|
04/07/2011 la 8:44 pm
Tot aşa ar fi făcut chiar dacă ştie că Jung-hwa ar suferi.
04/07/2011 la 8:45 pm
Dar m-a emoţionat modul cum o îngrijea.
04/07/2011 la 8:46 pm
O iubeşte,chiar o iubeşte!:-(
04/07/2011 la 8:59 pm
Drăguţ personajul principal! ÎMI PLACEEE!
04/07/2011 la 9:01 pm
Şi fetiţa luptător o fi îndrăgostită dd el?
04/07/2011 la 9:06 pm
e indragostita de Yeon…
04/07/2011 la 9:02 pm
Goong-book!8->
04/07/2011 la 9:05 pm
Joacă şi căţeluşul lui Shingwi Ghan!
04/07/2011 la 9:06 pm
*de
04/07/2011 la 9:06 pm
IAR RECLAMĂ!:-(
04/07/2011 la 9:10 pm
si pe mine ma enerveaza da’ n-avem ce face,inca au redus din reclame…
04/07/2011 la 9:07 pm
O URĂSC!
04/07/2011 la 9:08 pm
Mulţumesc Ana!
04/07/2011 la 9:09 pm
N-ai pentru ce..
04/07/2011 la 9:09 pm
Doamne,ce ciudat e cu reclamă.
04/07/2011 la 9:10 pm
Ana,să protestăm!
04/07/2011 la 9:12 pm
Totuşi,SIG E ADORABIL!
04/07/2011 la 9:13 pm
Cel mai tare pirat EVER!
04/07/2011 la 9:17 pm
Junghwa e îndrăgostită de Goong-book,nu?
04/07/2011 la 9:22 pm
da..
04/07/2011 la 9:18 pm
Livia,tanti Jeni e foarte impunătoare.
04/07/2011 la 9:24 pm
Săracul Bo-go.
04/07/2011 la 9:26 pm
Whoa,ce şireată este!
04/07/2011 la 9:27 pm
nimeni nu vrea sa protesteze alaturi de tine, “lovely” :P
04/07/2011 la 9:28 pm
Ce spadasin e SIG!