Festivalul Internaţional de Jazz de la Jaraseom (자라섬국제재즈페스티벌) a juns la cea de a opta ediţie, va reuni şi anul acesta 30 de grupuri de jazz din 12 ţări.
M-am întrebat cine sunt cei care cântă jazz în Coreea – şi am încercat să fac un profil (프로 파일러) al artistului coreean de jazz. Este în mod cert legat într-un fel sau altul, de cultura occidentală, prin studii, vizite, influenţe muzicale. Interpretarea nu are tuşă specific asiatică, dacă nu priveşti spre artist, poţi crede foarte bine că provine de pe bătrânul continent.
Iau exemplul unui interpret de pian clasic, Song Jun Seo (송준서)
A studiat pian clasic în Coreea, apoi a urmat Berkley College of Music în SUA, tocmai pentru a învăţa jazz. Evident că stilul său a înglobat din nou fusion şi be-bop, alături de prelucrări după piese clasice de pian, ca de exemplu Preludiul Nr. 4 în mi minor de Frédéric Chopin.
După reîntoarcerea în Coreea, a format un trio cu care îl regăsim pe scenă, dar şi în cluburi, pentru jam session.
Song Jun Seo Trio (송준서 트리오) este format din: Song Jun Seo(송준서)- pian, Song Wu Yeong(송우영) – bass şi Pil Yun필윤 – percuţie.
Este un interpret original, ritmul său a adus aprecierea criticilor.
În anul 2009 a produs în New-York, propriul său album, primul, denumit „Portrait”, alături de doi muzicieni americani, Eric Harland, percuţie şi Vincente Archer la bass.
Un artist complet, care poate reinterpreta în manieră proprie piese extreme de diferite, de la clasic, la spaniol, cu o putere de improvizaţie şi o energie ieşite din comun.
www.allaboutjazz.com
http://myberklee.tistory.com/104
www.jarasumjazz.com
28/04/2011 la 4:00 pm
Eu nu sunt o fană a jazz-ului,dar te felicit Laura pt pasiunea ta nestinsă pt toate tipurile de muzică.
30/04/2011 la 1:03 am
iti multumesc cu plecaciune, pentru ca esti cititoarea fidela a acestei rubrici. mi.ar fi necesara si cate o critica, sa stiu ce este de imbunatatit :-)
04/05/2011 la 9:49 pm
La capitolul acesta nu cred că aş avea eu de făcut vreo critică,nu sunt mare expertă la muzică,nu caut muzică nouă,ascult ce îmi place,nu sunt în tendinţe cum se spune.
Pasiunea ta pt muzică este una ft frumoasă,şi îmi place că eşti deschisă la mai multe genuri.
28/04/2011 la 6:51 pm
Ce coincidenta,chiar azi la ora de muzica profu’ ne-a pus un CD cu muzica jazz :D
Ne-a citat spusele unei mari personalitati de jazz (chiar nu imi amintesc numele sau :| ) : “Prima data cand o sa auzi jazz ori o sa il detesti ori o sa devii dependent de el si o sa-l asculti toata viata.” Sa fiu sincera la mine exista si o parte mijlocie:nu il gasesc ca ceva super atragator,insa cand se iveste o ocazie stau cuminte si ascult ritmurile sale.
30/04/2011 la 1:00 am
la mine, jazzul s.a deschis ca o fereastra! ziceam ca nu imi place si s.a intamplat sa ascult jazz-rock si parca tot nu imi placea.
dar, viata a facut sa am un sef care stie sa cante (a invatat singur) la vreo 12 instrumente. si cum cel mai usor de purtat in bagaj, este un saxofon, am ascultat saxofon. apoi i.am luat toata muzica din calculator (preponderent jazz, dar si blues) si am inceput sa ascult programat – si, la un moment dat, am prins gustul.
am continuat eu cu jan garbarek, care imi place foarte mult, chiar mai mult decat candy dulfer, care e mai accesibila ca stil. de acolo a inceput sa se diversifice si sa se rafineze gustul pentru jazz.
28/04/2011 la 7:10 pm
Nu sunt o iubitoare a muzici jazz, dar recenzia imi place foarte mult! Ultima melodie este chiar foarte draguta :D:D!! Multumim mult pentru informatii si pentru aducerea in prin plan si a altor genuri de muzica :)
28/04/2011 la 7:10 pm
prim***
30/04/2011 la 1:04 am
eu ascult muzica de toate genurile, main.streamul rasuna de peste tot, dar muzica e mult mai complexa de atat.
02/05/2011 la 12:18 am
si mie imi place mai mult ultima piesa! pianul e piesa de rezistenta a melodiei! ^^
se vede si se simte ca e in largul lui pe scena! :) si-mi place cum vorbesteee! foarte dragut! ^^
de muzica la pian nu ma pot satura; mai ales ca am avut o incercare (sau mai multe) de a invata sa cant la acest instrument!
felicitari pentru recenzie! sunt curioasa despre ce gen de muzica va fi urmatoarea! :)
08/05/2011 la 10:03 am
bv..frumoasa recenzie
13/05/2011 la 9:18 am
nu prea ascult genul acesta de muzica, dar sincer chiar imi place cum interpreteaza!