de Ana-Maria Ruse
Duelist, aka Hyeongsa este un film cu arte marţiale, o poveste cu detectivi din perioada Joseon, produs în 2005, regizat de Lee Myung Se. În traducere titlul înseamnă “Detectivul”.
În rolurile principale:
Ha Ji Won-detectivul Namsoon;
Kang Dong Won (Secret Reunion, The Taoist Wizard)-Ochi Trişti;
Ahn Sung Ki (Hanbando, The Divine Weapon)-detectivul Ahn;
Song Young Chang-ministrul Song.
Povestea
Filmul începe cu o poveste narată de un fierar din clasa de jos, la o tavernă din sud-vestul Coreei, în timpul erei Joseon. Acţiunea trece apoi foarte repede în stradă, unde are loc un spectacol de circ ambulant. Un spadasin mascat(Kang Dong Won) fascinează audienţa din piaţă cu mişcările sale. Detectivul Ahn(Ahn Sung Ki) sub acoperire, împreună cu protejata sa, detectivul Namsoon(Ha Ji Won) urmăresc o bandă de falsificatori de monede, când spadasinul cu mască îşi încheie show-ul ucigând un oficial guvernamental care cară banii în nişte cărucioare.
Spadasinul fuge în momentul în care un cărucior este dărâmat şi din el se revarsă un munte de monede false. Oamenii se înghesuie să culeagă banii de pe jos, dar Namsoon, deghizată, îl provoacă la duel pe spadasinul cu mască. Într-o luptă de arte marţiale, detectivul Namsoon se dovedeşte o expertă, folosindu-se de două cuţite îi taie o parte din mască adversarului său, dar acesta reuşeşte să scape, lăsând în urma lui cadavrele falsificatorilor.
Se zvoneşte imediat că pe piaţă circulă bani falşi şi acest lucru ameninţă monarhia ţării. Forţele poliţieneşti sunt determinate să-i găsească pe falsificatori şi cred că aceştia au de partea lor pe cineva din guvern. Cei doi detectivi reuşesc să obţină un portret al spadasinului necunoscut, şi Namsoon îl recunoaşte după „ochii trişti”. Suspiciunile lor se îndreaptă spre puternicul ministru al apărării Song, iar acestea se adeveresc când Ochi Trişti este văzut intrând în casa acestuia.
Namsoon şi Ahn pleacă pe urmele duelistului dar nu reuşesc să-l prindă. Totuşi, pe când Namsoon se plimbă în noapte, Ochi Trişti apare din umbră şi o întreabă: „Mă urmăreşti pentru că mă placi?”. Namsoon îl atacă şi începe un duel între cei doi care devine afectuos. El dispare apoi după ce îi face o tăietură pe haine şi observă că este femeie. Namsoon îşi convinge echipa să se infiltreze în casa ministrului Song. Planul este implementat însă doar Namsoon reuşeşte să pătrundă în casa acestuia deghizându-se în curtezană. Ca o ironie este aleasă să-l servească pe tânărul spadasin în camera acestuia şi aici avem parte de nişte momente comice şi apoi triste.
Ministrul Song îi mărturiseşte lui Ochi Trişti planul său de al detrona pe tânărul rege aflat pe tronul ţării, şi înlocuirea acestuia cu viitorul său ginere. Îi mai spune că s-a folosit de el de mic copil, de când l-a luat în grija sa, şi îi mai spune că îl poate omorî oricând dacă nu are încredere în el, dându-i de înţeles că el ar putea fi posibilul succesor regal.
Namsoon este însărcinată pe ascuns cu găsirea probei finale care să-l incrimineze pe Song. Ochi trişti are o întâlnire cu aceasta în care îi oferă probele necesare, sacrificându-şi propriul destin. Ea îşi dă seama că are sentimente pentru el, şi momentele dintre cei doi sunt foarte frumoase.
Forţele poliţieneşti înconjoară casa ministrului Song şi îi atacă pe acesta şi pe tânărul duelist. În ultima lor conversaţie Song încearcă să-i dezvăluie tânărului adevăratul său nume dar nu mai apucă pentru că este ucis de detectivul Ahn.
După bătălie Namsoon îl caută disperată pe Ochi Trişti, dar Ahn îi spune că acesta a murit. Devastată, se întoarce pe culoarele pe care s-a luptat prima oară cu acesta bântuită de imaginea sa. Pe când se întoarce, acesta îi apare din nou în faţă, iar ea simte că îşi poate exprima în sfârşit sentimentele pentru el. În deznodământ cei doi se aruncă într-o luptă care pare mai degrabă un dans sub lumina lunii.
„Se luptau dar parcă dansau, şi parcă făceau dragoste sub lumina lunii” povesteşte fierarul la tavernă, iar apoi „au dispărut dintr-o dată”.
În ultima scenă îi vedem pe Namsoon şi Ochi Trişti zărindu-se unul pe celălalt de la distanţă în piaţă.
Elemente din film
Deşi plasat în era istorică a Joseonului, filmul foloseşte un stil foarte modern de povestire. Deşi filmul e bogat în detalii istorice conţine şi multe inexactităţi istorice intenţionat făcute, la fel ca şi elemente culturale moderne.
Filmul este cu toate acestea impresionist, cu utilizări de slow-motion, cadre îngheţate, imagini multiple şi perspective variabile. Filmul este filmat în nuanţe saturate cu roşu puternic predominând. Negru, alb, albastru şi puţin galben sunt prezente în forme concentrate. Scenele sunt tăiate adesea brusc şi imagini multiple sunt folosite des în aceaşi scenă.
La capitolul muzică, filmul foloseşte melodii moderne, western combinate cu elemente din muzica coreeană. Scena de opening utilizează o temă din genericul de circ „Entrance of the Gladiators”. Laitmotivul romantic este cântat la pian, acordeon şi vioară în scenele de la mijlocul filmlui, iar în final la chitară electrică. Este folosită o versiune a „Dies Irae”(poem latin despre Ziua Judecăţii). Chiar şi scenele sub acoperire folosesc ritmuri moderne de tango, tobe şi rock psihedelic tipic filmelor de acţiune/cu detectivi filmate în decor urban.
Deşi filmul este despre un duelist, scenele de luptă cu sabia sunt foarte stilizate şi coregrafiate aproape părând dansuri şi nu scene de conflict. Asta face din aceste scene un adevărat spectacol pentru privitor. În ciuda crimelor numeroase sugerate în scene, foarte puţin sânge este arătat. Sunt scene lungi fără cuvinte, doar acţiune, suspans, dans şi umor. Uneori replicile personajelor apar când acestea nu vorbesc. Mare parte din film îi include pe duelist şi pe femeie-detectiv în luptă stilizată, evocându-se rareori ritualul violent al împerecherii unor animale. Câteodată cei doi sunt la milimetrii de a se săruta dar buzele lor nu se ating.
Povestea arată şi câteva elemente de polaritate(contrast). Ambele tabere prezintă o figură paternă şi un protejat, ambii maeştri în arte marţiale. Pe de o parte sunt detectivul Ahn şi Namsoon, protejata sa; cei doi se comportă prosteşte, au caractere necultivate. De cealaltă parte sunt minstrul Song şi tânărul duelist; cei doi sunt aristocraţi sofisticaţi. Interacţiunile dintre Ahn şi Namsoon sunt comice şi crude, pe când Song şi Ochi Trişti îşi vorbesc în limbaj rafinat, adeseori comunicând fără să vorbească.
Cei doi iubiţi, Ahn şi Ochi Trişti se află de asemenea într-un evident contrast. Ea este zgomotoasă şi exagerată, iar el este sobru şi tăcut.
În timp ce filmul este o poveste de dragoste care implică un infractor şi o femeie de partea legii, umorul este în mod continuu adus la suprafaţă. Întâlnirile ei cu Ochi Trişti dovedesc că este pe măsura lui în privinţa luptei dar nu şi în dragoste. El este mereu rece şi calm, întrucât iubirea ei pentru el, instigată de caracterul ei răguşit, o face un şoricel cu care caracterul lui ca o pisică se poate juca. Astfel, chiar şi planurile poliţiei ca ea să meargă sub acoperire în casa ministrului Song au un umor strâmb pentru că ea la propriu se prăbuşeşte după el.
Pe scurt, un film ce merită văzut. Ha Ji Won face din nou un rol excepţional.
Mai jos vă las câteva clipuri din film, şi un trailer:
Surse: Wikipedia, HanCinema,Youtube.
24/02/2011 la 4:12 pm
Mulţumesc pt postare Kf.
26/12/2011 la 4:27 pm
unde pot vedea acest film??
24/02/2011 la 5:17 pm
Recomand acest film tuturor fanilor lui Ha Ji Won,cei care nu l-au vazut evident.
Este un film ft bun in opinia mea,mi-a placut enorm.
24/02/2011 la 5:22 pm
Scenele de lupta ca un dans sunt minunate,iar muzica moderna si traditionala se imbina intr-un mod ft placut.Nu are cum sa nu placa.
In ultimul timp am cautat astfel de filme,istorice,combinate cu comic,drama si actiune,iar Duelist contine toate acestea.
Chiar aseara am mai vazut un film asemanator,si voi scrie in curand si despre acela.
24/02/2011 la 5:23 pm
mi-a placut aceasta prezentare a ta,ai cuprins informatii despre toate abordarile unui film ,
sincere felicitari .Dupa teminarea ingineriei,poti
sa te specializezi si in critic de film !Mihai vin generatii noi si talentate ,pe urmele tale !:))
24/02/2011 la 5:26 pm
da ,ana ! scenele de lupta sunt niste dansuri adevarate si pitoresti pe fond muzical care te incanta.
24/02/2011 la 5:27 pm
L-AM VAZUT ANA :) SI MI-E MI-A PLACUT..M-A BULVRESAT!!
A TREBUIT SA FIU MAI ATENTA CA DE OBICEI IN TIMPLUL VIZIONARII CA SA INTELEG SI SA SURPRIND DIFERITELE NUANTE..MERITA VAZUT..AM MAI SI RAS UN PIC SI SE TERMINA BINE DUPA PAREREA MEA :)
24/02/2011 la 5:28 pm
Mulţumesc Anja :)
Mă bucur că îţi place.
Crezi că am veleităţi de critic de film?
24/02/2011 la 5:30 pm
Andreea,mă bucur :)
Da,are şi momente comice,dar merită văzut.
Şi da,şi eu cred că se termină bine.
Dar ce rol bun a făcut Ha Ji Won,încă o dată în plus mi-a demonstrat cât e de versatilă,se adaptează oricărui gen de personaj,e minunată.
24/02/2011 la 5:31 pm
După Damo,Hwang Jin Yi şi acum Duelist,îmi doresc să o văd în cât mai multe filme,sper să şi reuşesc.
24/02/2011 la 5:34 pm
Nici nu stiu ce sa spun …m-a impresionat foarte mult recenzia. Trebuie sa il vad. Pare a fi genul de film care te macheaza emotional…
Ha Ji Won, o actrita desavarsita!
O sa il vad, promit!
24/02/2011 la 5:37 pm
si eu ma voi uita cat de curand posibil,Ha Ji Won imi place cum interpreteaza ,m-ai facut curioasa cu
acest film,acum sustinut si de Andreea. :)
24/02/2011 la 5:38 pm
Anja,cred că e mult spus că am talent de critic…totuşi informaţiile sunt traduse,nu sunt vorbele mele.Îmi doresc să pun şi o amprentă personală în articolele pe care le scriu legate de filme,dar asta nu e întotdeauna aşa uşor,şi cred că trebuie să fi văzut o mulţime de filme ca să poţi să le interpretezi de unul singur,cum reuşeşte Mihai.El e critic adevărat,eu sunt o simplă iubitoare de filme coreene care doreşte să informeze şi pe alţii când vede ceva frumos şi de calitate.
Pentru că m-ai lăudat aşa,mă voi strădui să fiu cât mai personală în ceea ce scriu,chiar dacă e mai dificil,îmi voi da toată silinţa.
24/02/2011 la 5:39 pm
Andra,Anja,asta îmi şi doresc,să îl urmărească cât mai mulţi.
24/02/2011 la 5:39 pm
oricum ana,o specializare in acest domeniu te va
imbogati pe toate planurile intelectuale si sufletesti.
24/02/2011 la 5:42 pm
:)
24/02/2011 la 5:55 pm
@Ana: eu am vazut filmul asta dupa ce am terminat Hwang Jin Yi sau ceva de genul asta. Doamne, ce mi-a placut. Pe youtube poate fi vazut. Chiar mi-a placut enorm si Ha Ji Won a declarat intr-un interviu ca i-a fost putin greu la filmari din cauza scenografie, dar eu zic ca s-a descurcat foarte bine. Si ochii lui Kang Dong Won sunt minunati. Exprima foarte bine tristetea.
24/02/2011 la 6:00 pm
Eu l-am văzut pe dramastyle,cu subtitrare în engleză.Şi eu l-am văzut după Hwang Jin Yi,dar nu imediat după ci mai târziu.
24/02/2011 la 6:06 pm
Da,chiar i s-a potrivit numele de Ochi Trişti-Sad Eyes.
24/02/2011 la 6:23 pm
Felicitări Ana!
24/02/2011 la 6:40 pm
interesant!! asa vrea sa-l vad si eu:) stiti cumva pe ce site pot sa-l vad:d?
24/02/2011 la 6:42 pm
as*
24/02/2011 la 7:36 pm
Thea,pe dramastyle l-am vazut eu.
24/02/2011 la 8:03 pm
o recenzie superba. felicitari si multumim pt.recomandare ;)
24/02/2011 la 8:09 pm
superrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr !!!!vreau si eu sa-l vad neaparat,trebuie sa l descarc ;) ana,cate episoade are?cred ca seama cu Damo..:) d abia astept sa-l vad!!multumesc mult ana!
24/02/2011 la 8:14 pm
Yoanna,se vede că nici nu ai citit recenzia,din moment ce mă întrebi câte episoade are.Este FILM nu serial.
24/02/2011 la 9:26 pm
ana,l-am citi din fuga ca nu am timp,am zis si la jumong ca am de scris ff mult,in week end o sa-l citesc cuvant cu cuvant ca si pe alte recenzii noi ;) eu nu obisnuiesc sa nu citesc o recenzie in intregime ..poate il voi citi mai tarziu..depinde de cand termin de scris..
24/02/2011 la 9:45 pm
Da,mă gândeam că ori nu ai citit-o ori te-ai uitat peste ea.
24/02/2011 la 10:29 pm
superba prezentare ana ,eu l-am vazut acum ceva timp si mi-a placut f mult
24/02/2011 la 10:29 pm
acu am terminat recenzia de citit cuvant cu cuvant!ana,frumos scris!il voi vedea si eu cat de repede pot ;) imi place de misteriosul Ochi tristi ..:) ..d abia astept sa-l vad!multumim ana de recomandare!noapte buna!
25/02/2011 la 12:10 am
dupa felul cum e prezentat sigur merita vazut .Sper sa-l si gasesc :D oricum am luat notita
mii de multumiri de recomandare
25/02/2011 la 9:27 am
sper să-l văd şi eu cândva, pt că pare a fi frumos…:D
mulţumim ana pentru fumoasa prezentare:)
25/02/2011 la 9:51 am
Pare un film foarte interesant. Si muzica e frumoasa… la fel si prezentarea ta. Multumesc, ana
25/02/2011 la 1:22 pm
Oltea,Crib,Carina va multumesc si eu la randul meu :)
Astept impresii daca il vizionati.
25/02/2011 la 1:50 pm
Super recenzia chiar nea atras atentia celor care nu la vazut.
Sigur o sa-l vad cat mai curand deoarece Ha Ji Won e preferata mea
27/02/2011 la 11:16 am
Rugaminte:
Unde pot sa gasesc versurile la melodia asta din film:
http://www.youtube.com/watch?v=RmZpzAT05bs
Seul Peun Noon – Lee Seung Yul
Chiar daca e in coreeana, se poate face o traducere aproximativa intr-un motor de traducere de pe internet.
Multam mult!
28/02/2011 la 8:02 pm
Alex,e superbă melodia,dar nu ştiu unde poţi găsi versurile.Voi căuta,şi dacă găsesc,le las aici :)
28/02/2011 la 8:23 pm
Puteţi descărca toate cele 37 de melodii din coloana sonoră superbă a acestui film de aici:
http://www.downloadost.com/it/Ost-2009-10-23-278-duelist-ost.html
08/04/2011 la 3:41 pm
Mi-a placut filmul si coloana sonora…merita vazut!
14/05/2011 la 9:53 am
filmul nu l-am vazut dar am avut ocazia sa-i ascult mai de mult coloana sonora si stiu ca mi-a placut mult. sincer si uitasem de film. poate il voi cauta si eu. multumesc de prezentare!