Dansuri coreene (II)

Utilizarea dansului în Corea a început acum 5000 de ani odată cu ritualurile şamanistice. Şamanismul incorporează credinţele şi practicile indigenilor din peninsula Coreea şi la inceputul acestei perioade timpurii, stilurile de dans precum şi opiniile religioase erau unice pentru fiecare sat în parte. De obicei fiecare regiune avea zeii ei locali iar şamanii aveau rolul de a participa la serviciile funerare pentru a ghida spiritele în ceruri.

Dansurile, cum ar fi spre exemplu Tang’ol din zona de sud, aveau miscari gandite cu scopul de distra zeii sau zeiţele. Mai târziu, odata cu formarea regatelor, dansul corean a fost extrem de susţinut şi foarte bine văzut de către curtea regală. Guvernul avea şi o divizie de dans oficială care a ajutat la popularizarea dansului; printre acestea cele mai populare erau: dansul fantomei, dansul evantaielor, dansul călugărilor.

Artele perioadei Silla combina elemente chinezesti, mostenite din Goguryeo şi Baekje şi multe elemente artistice erau sintetizate pentru a atinge nivelul cel mai înalt al frumuseţii armonioase. În timpul erei Silla, Budismul era cel care împingea atenţia înspre activităţi artistice şi dezvoltare şi prin urmare în acest context s-au dezvoltat multe instrumente muzicale şi  stiluri de dans.

Membrii clasei înalte din Silla se bucurau şi apreciau cântecul şi dansul şi se spune că o profundă stare de bine a invadat societatea pe măsură ce Budismul a început să crească şi Regatul Unit al Sillei a devenit unul foarte puternic. Străzile erau pline de muzică în timp ce oamenii petreceau frecvent, dansând pe străzi. Astfel de festivităţi erau promovate de stat, care organiza regulat festivaluri cum ar fi Palgwanhoe (Festivalul celor opt vocale) şi Yeondeunghoe (Festivalul lanternelor lotus), cel din urmă încă mai există şi este organizat în Corea.

Dansurile din Silla erau unice, îndrăzneţe, elaborate şi artistice. Un număr mare de dinastii s-au bucurat de ele şi au fost transmise din generaţie în generaţie până în ziua de azi. Dansurile au o poveste fascinantă, mişcări îndrăzneţe ale războinicilor care poartă măşti şi gesturi divine ale zeităţilor. Acestea aparţinau iniţial oamenilor obişnuiţi dar au fost introduse mai târziu la curtea regală şi s-au bucurat de multă popularitate în rândul nobililor. Printre dansurile din acea vreme menţionăm pe Muaemu care era un cântec cântat de marele călugăr Wonhyo pentru a propaga budismul şi Saseonmu (patru dansuri ale zeiţelor munţilor) create pentru a fi performate de către bărbaţi. Stilul lor sofisticat şi compoziţia elaborată au câştigat favoarea publicului şi au fost populare până la instalarea dinastiei Joseon.

Seonyurak(dansul de pe bărci) este un dans care aminteşte de paradele vestice şi nu este întâlnit la curtea regală. Este o producţie de mare anvergură şi extravagantă; o barcă este aşezată peste o trăsură mare şi un grup de gisaeng trag de sforile legate de barcă în timp ce cântă şi dansează pe cântece cum ar fi Eobusa (cântecul pescarului) şi Iseonga (cântecul tragerii navei la mal).

Perioada Goryeo a fost diferită  dar a urmat artele şi cultura din Silla, prin urmare festivalurile lanternelor lotus şi al celor opt vocale menţionate mai sus erau încă  organizate din prima zi de când regele Taejo a venit la putere în 918. În cel de-al 29-lea an de conducere regele Taejo a promulgat o lege care spunea că “Dorinţa mea este Yeondeunghoe şi Palgwanhoe (cele două mari festivaluri) … Toţi oficialii trebuie să privească aceste ceremonii cu cel mai mare respect şi reverenţă.” Cele doua festivaluri au fost stabilite ca cele mai importante ceremonii ale statului şi au devenit şi mai mari şi splendide.

Cu toate că Budismul a devenit religia statului, Palgwanhoe (cele opt vocale)  care este o celebrare tradiţională pentru zeii folklorici cum ar fi cheonryeong(spiritele cerurilor), o-ak(5 mari munţi), danecheon(mare râu) a fost considerat mult mai important decât Yeondeunghoe(festivalul lanternelor lotus) care era ţinut pentru a oferi daruri lui Buda şi celebrat la scară largă. Acest lucru se întâmpla deoarece oamenii obişnuiţi continuau să creadă în şamanism şi ca o consecinţă budismul a început să reflecte şi el elemente ale şamanismului. Aceste elemente au condus la importanţa dansului şi cântecelor ca elemente ale ritualurilor budiste şi un număr foarte mare de oameni participau la ceremonii cu daruri splendide şi măreţe în numele lui Buda.

Dansurile de la curtea Chineză  şi dansurile rituale au fost importate în timpul perioadei dinastiei Goryeo şi odată cu instrumentele, muzica, dansurile şi ritualurile de la curte au fost introduse şi practicate dansurile de la curtea Chineză la banchetele regale, pe lângă dansurile coreene tradiţionale. Şi diferenţa între ele se făcea prin denumire: muzica chineză era numită tangak (muzica lui Tang) iar dansul regal tangak-jeongje în timp ce muzica coreană era numită hyangak iar dansul regal hyangak- jeongje. Ele se mai deosebeau prin felul în care se efectuau plecăciunile către rege şi, desigur, prin limba versurilor cântate.

Mai departe, în era Joseon a fost adoptat confucianismul ca religie a statului şi societatea s-a schimbat de la una aristocratica la una birocratică. Valorile confucianiste au devenit absolute în toate zonele şi au adus schimbări semnificative în felul de a gândi, in cultură, arte şi obiceiurile oamenilor. Ceremoniile erau considerate ca fiind valorile de bază în guvernarea unei naţiuni şi regii Joseon au adoptat politici care susţineau artele şi în mod deosebit muzica şi dansul. Prin urmare dansul de la curte s-a îmbogăţit în timpul dinastiei Joseon. În această perioadă au fost create 36 de dansuri regale care constituiau o mare parte din cele 53 care au fost performate până în perioada târzie a dinastiei Joseon. În timpul regelui Sejong nu numai repertoriile s-au diversificat dar pentru prima dată câteva dansuri erau combinate într-o realizare cu poveste dramatică. S-au făcut multe progrese în dans şi muzică cum ar fi aplicarea învăţăturilor “Yin-yang şi cele 5 State.”

Mai rămân multe de spus bineînţeles, şi dansul de la curte regală a mai trecut prin multe schimbări şi îmbogăţiri spre exemplu prinţul Hyomyeong fiul regelui Sunjo al dinastiei Joseon în 1827 a creat multe dansuri în timpul celui de-al 28-lea şi 29-lea an de guvernare al tatălui şi a creat astfel epoca de aur al dansului regal Joseon. Prinţul Hyomyeong a manifestat un mare interes şi a avut talent la dans şi el este cel care a creat toate repertoriile cu dansuri reprezentative care există pana in zilele noastre.