Regatul Goguryeo a dominat o mare parte din Asia de Nord-Est, pentru cel puţin 700 de ani (în Coreea de Nord, Goguryeo este considerat a fi existat de la 277 î.Hr. la 688 d.Hr.; în Coreea de Sud şi China de la 37 î.Hr. la 688 d.Hr.), fiind unul dintre cele mai lungi şi mai puternice dinastii ale perioadei. Moştenirea cea mai considerabilă a Imperiului Goguryeo sunt complexele de morminte care se întind peste Peninsula Coreeană şi Nord-Estul Chinei de azi, care, cu picturile lor delicate de pe perete şi arhitectura complexă dezvăluie o cultură uimitor de creativă şi avansată.
Constelaţiile stelare reprezentate în Mormântul Tokhung-ri
Mormintele sunt subterane sau semi-subterane, fiind recunoscute din exterior prin movilele distinctive în formă de piramidă. Ele au fost construite pe întreaga perioadă Goguryeo pentru a păstra trupurile şi lucrurile preţioase ale aristocraţiei şi regalităţii Goguryeo. Potrivit convingerilor religioase din Goguryeo, sufletul este nemuritor şi va continua să trăiască după ce corpul a murit. În consecinţă, oamenii din Goguryeo aranjau camerele mortuare ca şi cum ar fi fost case pentru a servi ca domiciliu pentru decedat în viaţa de apoi. Mormintele variau în mărime de la o cameră mică la mai multe încăperi cu coridor şi decorate cu imagini ale vieţii de lux care îl aştepta după moarte pe decedat. Plafoanele boltite arată inventivitatea arhitecţilor în proiectarea acoperişurilor care erau frumoase, dar şi menţineau greutatea considerabilă a unei movile de piatră sau de pământ, plasată deasupra.
Aceste plafoane boltite evoluate în modele geometrice complexe sunt reprezentative pentru Goguryeo.
Mormântul Tukhwa-ri I (sf. sec. 5 – înc. sec. 6), din sudul Provinciei Pyongan.
Latura de nord a plafonului camerei principale: o cupă mare roşie este desenată între patru nivele succesive, înconjurată de modele decorative şi constelaţii.
Complexul de morminte Goguryeo se află în Coreea de Nord. În iulie 2004, a devenit primul site din ţară, înscris în Patrimoniului Mondial UNESCO. Site-ul conţine 30 de morminte individuale din regatul Goguryeo şi este situat în oraşele de P’yŏngyang şi Namp’o. Goguryeo a fost unul dintre cele mai puternice regate coreene din partea de nord-est a Chinei şi Peninsula Coreeană între secolele 5 şi 7 d.Hr. Regatul a fost fondat în zona actualei Coreea de Nord şi o parte din Manciuria, în jurul anului 32 î.Hr., iar capitala a fost transferat la P’yŏngyang în anul 427.
Complexul Goguryeo, în apropiere de PyongYang, Coreea de Nord
Mormântul Generalului (JianJunTen sau Piramida de Est) situat în Ji’an, China.
Mormântul regelui Dongmyeong (Jumong), Pyongyang, North Korea – Comoara naţională nr. 36. Mausoleul adăposteşte rămăşiţele fondatorului Goguryeo.
Siteul aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află la 20 km sud de Pyongyang, într-o zonă retrasă, liniştită.
Zona din jurul mormântului conţine cel puţin 15 morminte cunoscute, care se crede că aparţin unor lorzi vasali. Actualul complex de morminte este destul de modern. Fiind locul mormântului fondatorului Goguryeo, o perioadă istorică de interes special pentru Guvernul nord-coreean, mormântul antic a fost ales pentru “restaurare” în 1993, un proces care a dus la eliminarea completă a tuturor clădirilor originale, structuri şi monumente, pentru a crea un mormânt nou din marmură albă.
Complexul găzduieşte, de asemenea clădirile reconstruite ale templului budist Chongrŭngsa, unde se organizau serviciile funerare pentru monarhii decedaţi. Templul, ale cărui fundaţii au fost excavate în 1974, a fost reconstruit pentru a marca aniversarea a 2300 de la naşterea lui Jumong.
Multe dintre morminte, cum ar fi Mormântul Anak nr. 3, au picturi murale. Mormintele sunt aproape tot ceea ce a mai răms din această cultură. Există peste 10.000 de morminte Goguryeo, dar numai aproximativ 90 din cele descoperite în China şi Coreea au picturi murale. Complexul de morminte Goguryeo înscris pe lista Patrimoniului Mondial conţine cea mai mare parte a acestor morminte cu picturi murale. Se crede că complexul a fost folosit ca un site de înmormântare pentru regi, regine şi alţi membri ai familiei regale. Picturile găsite pe pereţii mormintelor oferă o perspectivă unică în viaţa de zi cu zi a erei Goguryeo.
Picturile din Mormântul Anak nr. 3 reprezintă Comoara naţională nr. 67 a Coreei de Nord.
Picturile murale sunt viu colorate şi arată viaţa de zi cu zi şi mitologiile coreene din acea perioadă. Până în 2005, 70 de picturi murale au fost găsite, mai ales în bazinul fluviului Taedong, lângă Phenian, zona Anak, în provincia Hwanghae de Sud şi în Ji’an, în provincia chineza Jilin.
Următoarele criterii au fost luate în considerare de către UNESCO pentru a înscrie mormintele Goguryeo ca un site din Patrimoniul Mondial: picturile murale sunt capodopere ale perioadei Goguryeo. Mormintele reflectă cunoştinţele extraordinare de inginerie. Cultura Goguryeo a influenţat toată Asia de Est, inclusiv Japonia. Site-ul oferă perspective excepţionale despre cultura Goguryeo, atât în viaţa de zi cu zi şi cât şi obiceiurile funerare.
Ornamente din bronz-aurit sub formă de Phoenix
Înălţime: 9.1 cm – 13.1 cm
Aceste obiecte au fost descoperite într-o cameră mortuară dreptunghiulară din piatră. Mormântul aparţine unei doamne de la Curte şi este unul dintre cele trei morminte de la Yongho-dong în Wusan-gun, Provincia Pyeonganbuk-do.
Bongwhang, pasărea mitică din ceruri – pictură murală dintr-un mormânt Goguryeo
În mai 2006, au fost descoperite 2360 morminte individuale pe locul regatului antic Goguryeo, în timpul lucrărilor din bazinul Yunfeng. Au fost descoperite, de asemenea, ruinele unui oraş antic. Printre ruine se găseşte un zid ce înconjura oraşul, care are 1,5 metri înălţime şi patru metri lăţime. Dovada a sugerat, de asemenea, prezenţa unui şanţ. Zeci de morminte au fost găsite în interiorul oraşului.
Despre mormintele Goguryeo se pot scrie cărţi întregi datorită semnificaţiei foarte importante pe care o reprezintă pentru istoria, cultura şi civilizaţia Peninsulei Coreene şi nu numai.
28/12/2010 la 9:53 pm
ma duc la recenzia noua carina…
28/12/2010 la 9:53 pm
eeee, sunt multe carti care trebuie citite la varste diferite, asa cum sunt si filme, pentru a le vedea si din alte puncte de vedere. ai mare dreptate, Anja
28/12/2010 la 9:53 pm
noapte buna, ana
28/12/2010 la 9:54 pm
Eu cred ca am citit astfel de carti,care nu se citesc asa repede,chiar si la 15-16 ani.
28/12/2010 la 9:54 pm
de Karl May incerc sa gasesc o carte am citi primul volum si cand sa-l imprumut pe al II lea de la biblioteca a disparut si am ramas cu multe semne de intrebare … Acum va trebui sa o citesc de la inceput.
28/12/2010 la 9:55 pm
despre ce carte este vorba?
28/12/2010 la 9:57 pm
da ai dreptate Anja sunt carti care trebuiesc citite la o anumita varsta de exemplu eu am citit Domnisoara Christina pe la vreo 14 ani si nu am inteles multe pasaje din ea…. peste vreo cativa ani am recitit-o
28/12/2010 la 9:58 pm
va recomand niste carti, daca nu le-ati citit si va pasioneaza subiectul, de Jorge Molist, Inelul si Intoarcearea catarilor. Sunt la editura RAO
28/12/2010 la 9:58 pm
Karl May? Dervisul…. iNsa cand m-am dus sa imprumut volumul II i-al de unde nu-i … au trecut ceva ani de atunci asa ca va trebui sa o iau de la inceput
28/12/2010 la 10:00 pm
nici nu cred ca in comert se gaseste… sa cauti pe la anticari si poate ai noroc, Ramona
28/12/2010 la 10:01 pm
Eu mai sper …. O cercetez si prin anticariat….
29/12/2010 la 1:31 am
Felicitari!Vot!
29/12/2010 la 8:59 pm
;;) mergem in coreea de nord sa vizitam mormantul lui jumong?
mi-a placut recenzia!
vot!
01/01/2011 la 4:13 pm
carina,ai venit?
01/01/2011 la 4:19 pm
apropo de lectura.Eu am citit contele de montecristo la 13 ani si pot sa spun ca am inteles toata actiunea.Am citit extrem de multe carti dar le-am inteles fara sa le citesc de mai multe ori
01/01/2011 la 4:20 pm
da
01/01/2011 la 4:20 pm
am ceva informatii veridice,verificabile ,serioase dar nu pot sa le dau mo ta mo te rog sa ma intelegi ca am neoie de protectie.imi promiti ca nu-mi ve-i dezvalui identitatea?am incredere ca vei intelege.mai pe scurt;ramine secretul nostru si al userilor kfilm/?
01/01/2011 la 4:20 pm
dar nu raman mult
01/01/2011 la 4:21 pm
sigur ca da
01/01/2011 la 4:26 pm
pentru inceput iti spun ca;gosan;.munte,pietre albe,avion la pamint,1971,google,sepquoya,com.sacuieu,cj,destul daca te grabesti.mai vb pa!
01/01/2011 la 4:42 pm
poate imi lasi un id de mess sa vorbim mai usor. ce zici?
01/01/2011 la 4:51 pm
nu ma baga in ceata,te rog ca nu ma prea pricep la mess.stiu ca adresa de mail este nelsan0709@yahoo.com oare asta sa fie?acolo stiu ca poti sa-mi tragi un buzz,nu?
01/01/2011 la 4:53 pm
nu am avut timp sa invat prea multe,incerc sa invat,fratele meu mai mic mi-a mai spus cite ceva dar intra mai greu la bibilica.
01/01/2011 la 5:04 pm
contacteaza-ma acolo,dar nu-ti pot scrie prea repede.
01/01/2011 la 5:07 pm
daca nu-ti raspund,intra aici si ma indruma ce sa fac,te rog!
03/06/2011 la 11:34 pm
CARINA,MĂ SURPRINZI PE ZI CE TRECE!
04/06/2011 la 7:46 am
Carina,îmi e dor de ale tale geniale recenzii. Sper că eşti bine.:-x
26/10/2011 la 12:41 am
Impresionant filmuletul documentar si de altfel tot articolul. Pacat ca accesul turistilor e restrictionat in zona acestor mari comori.
Deci ceea ce a aparut in filmul Jumong cu toate inventiile lui Mopalmo e adevarat. Goguryeo CHIAR avea cea mai buna armata si cea mai sofisticata armura din vremea respectiva.
WOW! Felicitari, Carina! Sunt impresionata de articol.