Mihai Fulger [KF]

Extaz si agonie (Portret Yu Ji-tae)

Written by Mihai Fulger [KF]. Posted in Recenzii Koreafilm

Tagged: , , ,

Afis One Fine Spring Day 2

Published on noiembrie 07, 2010 with 21 comentarii

de Mihai Fulger
Unul dintre primele roluri importante ale lui Yu Ji-tae , dupa cele interpretate in Attack the Gas Station! (1999) sau Ditto (2000), a fost cel din Bomnareun Ganda / One Fine Spring Day , filmul din 2001 al regizorului Hur Jin-ho. Acesta debutase fulminant, in 1998, cu Christmas in August , una dintre cele mai importante / influente melodrame romantice produse de cinematografia sud-coreeana. Iar One Fine Spring Day, al doilea lungmetraj al cineastului, nu i-a dezamagit nici pe tot mai numerosii sai fani, nici pe spectatorii festivalurilor internationale (Pusan, Tokio, Rotterdam, Chicago etc.).


La 25 de ani, Yu Ji-tae il interpreteaza pe inginerul de sunet Lee Sang-woo. Acesta lucreaza pentru un studio de dublaj al anime-urilor si inregistreaza sunete sau zgomote, folosind un magnetofon performant si prajina de microfon. Orfan de mama, Sang-woo locuieste intr-o zona rurala, impreuna cu tatal, matusa si bunica sa. Aceasta din urma sufera, aparent, de Alzheimer: isi priveste cu afectiune sotul mort in pozele sale de tinerete, dar nu-l recunoaste in imaginile de la varsta a treia, iar, atunci cand este lasata nesupravegheata, fuge la gara, unde asteapta trenul cu care ar trebui sa-i soseasca partenerul de viata. De fapt, spectatorii pot suspecta ca este vorba de o boala autoindusa, datorata refuzului de a accepta realitatea: iubitul ei sot a avut o relatie extraconjugala. Sugestiv, atunci cand amanta vine sa-i ceara iertare, bunica refuza s-o primeasca.

Sang-woo (care, se pare, nu are o experienta de dragoste prea vasta) o intalneste pe Han Eun-su (Lee Young-ae din JSA, Last Present sau serialul Giuvaierul palatului), producatoare si DJ lucrand pentru o mica statie de radio. Ea are nevoie de el ca sa inregistreze, pentru o emisiune, diverse sunete (precum freamatul vantului intr-o padure de bambus, clipocitul unui izvor, rapaitul ploii sau fosnetul fulgilor de nea) ori cantece traditionale interpretate de varstnici.


Scena in care cei doi fac cunostinta este relevanta pentru caracterul si comportamentul lui Sang-woo. El intarzie putin la intalnire si o gaseste pe ea atipita pe o banca din autogara. Cum ii este peste puteri s-o scuture pentru a o trezi si nu vrea s-o sperie, Sang-woo o suna pe telefonul mobil. Aceasta extraordinara delicatete a protagonistului se transmite, parca, intregului film.

Previzibil, lucrand cot la cot, cei doi tineri se apropie treptat unul de celalalt, pana nu i se mai pot opune dragostei. Dupa o noapte petrecuta in apartamentul ei, in care amandoi se imbata (cum o vor mai face apoi in momentele delicate ale relatiei lor), Sang-woo si Eun-su devin iubiti, insa isi ascund dragostea de ochii lumii, temandu-se de repercusiuni.


La inceput, pare o relatie perfecta, in care cei doi parteneri se simt impliniti cand sunt impreuna, insa, din nefericire, dupa extaz urmeaza agonia. Eun-su, care trecuse printr-o casnicie esuata, devine tot mai rece din momentul in care el ii propune sa treaca la urmatoarea etapa si s-o prezinte familiei sale. Se despart o perioada si apoi se cauta din nou, pentru ca simt ca nu mai pot trai fara celalalt. Din pacate, amandoi ajung sa savarseasca fapte reprobabile, pe care le regreta apoi. In scena intra si un coleg de la radio al ei, insa autorul nu vrea sa fim siguri ca Eun-su ar avea o relatie cu acesta, la fel cum nu vrea sa ne dezvaluie limpede motivele pentru care iubirea celor doi e pe cale sa se stinga.


Filmul ne prezinta o poveste de dragoste „ca-n viata”, in care multi dintre noi ne vom recunoaste. O poveste de dragoste careia mici detalii (precum instructiunile de utilizare a unui extinctor sau scuturarea palmei deasupra inimii, pentru a stopa curgerea sangelui dintr-o taietura), importante pentru eroi, ii sporesc autenticitatea. Insa, fara indoiala, filmul nu ar fi rezistat fara talentul celor doi actori principali ai sai.


Tanarul Yu Ji-tae da viata extrem de convingator unui barbat cu un urias potential afectiv, combinat din plin cu gingasie si inocenta. Singurul sau moment de revolta in fata iubitei este atunci cand se simte tratat ca o menajera (filmul vorbeste, implicit, si despre relatiile dintre sexe, in societatea traditionala si in cea moderna). In rest, Sang-woo este supus, respectuos si tandru, inclusiv in mijlocul familiei, si ne ramane simpatic chiar si cand bea prea mult. Atunci cand se simte abandonat de Eun-su, el isi canta aleanul (titlul filmului vine de la un cantec al bunicii, care probabil l-a emotionat pe Sang-woo) si, cand, totusi, rabufneste, isi canalizeaza agresivitatea nu asupra iubitei, ci asupra noii ei masini. In concluzie, Sang-woo este un personaj de care ne putem atasa si un rol notabil din filmografia lui Yu Ji-tae.

Despre Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger este jurnalist şi critic de film din 2002. A semnat sute de cronici, articole de opinie, studii, eseuri şi interviuri pe teme cinematografice în diverse publicaţii. În 2007, a colaborat la numărul despre cinematografia românească al revistei online KinoKultura.com şi la „Romanian Online Film Week” de pe European-films.net. Articolele sale despre Noul Cinema Românesc au fost traduse şi publicate în limbile maghiară şi germană.

Browse Archived Articles by Mihai Fulger [KF]

21 comentarii

There are currently 21 comentarii on Extaz si agonie (Portret Yu Ji-tae). Perhaps you would like to add one of your own?

  1. vazut! foarte frumos filmul!

  2. KF,mersi pt ampla prezentare.Eu un film pe care vreau sa-l vad cat de curand,mai ales pt a o vedea pe Lee Young Ae.

  3. asa cum ne prezenti acest film ,el devine prioritate pe lista noastra.Multumim mult!

  4. LA MULŢI ANI MIHAI!!!
    MULTĂ SĂNĂTATE, PUTERE DE MUNCĂ , SĂ-ŢI ÎMPLINEŞTI TOATE VISELE ŞI SĂ FII IUBIT !! ….PUPICI!!

  5. LA MULTI ANI MIHAI! si sa ne mai sri despre filme ca sa ne desfatam si noi cu noutati.

  6. LA MULTI ANI MIHAI!!!!Sa fii sanatos si sa ai parte de muuuuuulte, muuuuulte bucurii!

  7. La multi ani ,Mihai Fulger!!!!!

  8. La multi ani ,domnule MIHAI FULGER,si tuturor care poarta aceste nume legendare!

  9. Multumesc Oltito pentru urari! acum tre sa plec la job ,nu e vreme de petrecut,maine sant libera si am tot timpul!

  10. Oooooo,domnu’ Mihai!!Sa ne traiti 1000 de ani fara reparatii!!!:))
    La multi ani!

  11. La multi ani si lui Miha a noastra….. :)

  12. mulţumim Livia, la fel şi ţie ….şi servici uşor :)

    • koreafilm

      La multi ani tuturor sarbatoritilor de astazi!!!

  13. Anneyong koreafilm.

  14. Annyeong! La multi ani celor care poarta numele Arhanghelilor! Sa fiti iubiti si sanatoasi, ca pe restul le puteti cumpara!

  15. One fine spring day e un film lent, lent, care fara doi actori atat de talentati ar fi fost probabil de nebagat in seama!

  16. omnule Mihai Fulger, ce parere aveti despre Marriage is a crazy thing , filmul lui Yu ha?

  17. LA MULTI ANI Mihai >:D<..sa fii sanatos si iubit:)

  18. La multi ani si la cat mai multe cronicute pt noi!

  19. La multi ani cu intarziere!
    Frumos si interesant film.

  20. Foarte frumos. Dupa ce am citit recenzia, filmul e la categoria MUST SEE. Mai ales ca e cu Lee Young Ae, preferata mea :).
    Multumesc pentru prezentare.

Lasă un răspuns către Ramona L