Jurnal de festival – Pusan (II): Revolta refugiatului

de Mihai Fulger

Jeon Seung-chul traieste de opt luni, la limita subzistentei, intr-o zona periferica a Seulului. Vine din Nordul comunist, din foarte saraca regiune Musan, iar originea ii atarna ca o piatra de moara de picioarele cu care spera sa intre pe usa din fata a minunatei lumi noi capitaliste. Din pacate, codul numeric personal ii tradeaza originea, asa ca nu-si poate face loc decat pe usa din dos, fiind exploatat si brutalizat de angajatori ticalosi, pentru niste salarii de mizerie. In plus, „conmpetitorii” (la lipit afise pe strazi) il terorizeaza. Viata lui pare un infern.

In schimb, Gyoung-chul, colegul sau de apartament si, aparent, unicul sau prieten, se descurca foarte bine, desi e si el refugiat din Nord. El nu se sfieste sa fure din magazine, tine prelegeri platite despre conditiile dramatice din locurile sale de bastina si intermediaza altor refugiati, cu sprijinul unui unchi si in schimbul unor comisioane grase, trimiterea de bani catre familiile acestora, ramase in Nord – infractiune considerata acolo „crima de spionaj” si, ca atare, pedepsita cu asprime. De fapt, singurul prieten al lui Seung-chul este catelul Whitey („Albeata”), pe care il ia de pe strada pentru a-l ingriji si de care se ataseaza puternic – poate si pentru ca, la fel ca si el insusi, „Albeata” nu-si gaseste locul in mediul in care traieste.

Jeon Seung-chul este protagonistul filmului The Journals of Musan (intalnit si sub titlul Out of Musan), cu care Park Jung-bun a debutat in lungmetraj, chiar in competitia asiatica (sectiunea „New Currents”) a Festivalului International de Film de la Pusan din acest an. Iar regizorul, care este si scenarist, si producator al filmului, a luat decizia sa interpreteze rolul principal, mai ales ca personajul central este bazat in mare parte pe viata unui bun prieten al sau, fost coleg de facultate, care s-a stins in urma cu doi ani. In ce priveste performanta sa, desi Park Jung-bun nu mai avusese alte experiente actoricesti, prestigioasa revista „The Hollywood Reporter” scrie, in cronica dedicata filmului, ca „Jeon este interpretat la perfectie de regizorul insusi” – o observatie cu care sunt pe deplin de acord.

Seung-chul din film este un credincios fervent (acesta ar putea fi unul dintre motivele nespuse care l-au determinat sa fuga din Nord, unde practicantii oricarei religii sunt anatemizati, iar singura ideologie acceptata oficial este Juche). El se indragosteste de Sook-young, una dintre cantaretele din corul bisericii pe care o frecventeaza, insa nu indrazneste sa intre in vorba cu ea, iar pentru Sook-young el nici nu exista. Asta pana cand, urmarind-o, Seung-chul descopera ca lucreaza in secret intr-un club de karaoke, care face angajari, asa ca ii devine coleg si chiar prieten.

In acest club este plasata una dintre secventele memorabile ale filmului. Animatoarele, vrand sa-si bata joc de inocentul Seung-chul, il pun sa interpreteze un cantec religios (singurul din playlist-ul pentru karaoke pe care el il cunoaste), iar acesta devine treptat, din imn, slagar disco – pana cand Sook-young intervine si opreste mascarada.

Seung-chul este una dintre acele persoane pentru care exista expresia „bun ca painea lui Dumnezeu”. Insa, desi pare incapabil sa faca rau chiar si unei muste, personajul ascunde o taina teribila legata de trecutul sau din Nord. Spre finalul filmului, dupa ce indurase cu stoicism toate agresiunile si nedreptatile celorlalti, el ajunge sa se revolte si sa-si ia viata in propriile maini. Prin metamorfoza sa, o cucereste pe Sook-young si pare sa-si fi castigat fericirea, insa incercarile sale nu au luat sfarsit…

The Journals of Musan, un film in buna traditie a realismului cinematografic (psihologic si social deopotriva), are multe secvente dure (cum, din pacate, inca este viata refugiatilor nord-coreeni in Sud), insa izbuteste sa convinga ca, la capatul tunelului intunecat pe care il strabate protagonistul, se intrevede o raza de speranta.

Lungmetrajul de debut al lui Park Jung-bun a primit la Pusan unul dintre cele doua distinctii principale ale sectiunii „New Currents”, precum si Premiul FIPRESCI, acordat de juriul international al criticilor de film, care confirma un cineast cu un talent remarcabil.