Mihai Fulger [KF]

Peppermint Candy: In cautarea inocentei pierdute

Written by Mihai Fulger [KF]. Posted in Recenzii Koreafilm

Tagged: , ,

Afis Peppermint Candy

Published on august 13, 2010 with 2 comentarii

de Mihai Fulger


Lee Chang-dong, cineastul care a castigat anul acesta premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes, cu Poetry , apartine biologic generatiei lui Park Kwang-su si lui Jang Sun-woo, regizori din „Noul Val Coreean” foarte influenti de la sfarsitul anilor ’80 pana la mijlocul anilor ’90. De altfel, Lee Chang-dong, dupa ce se impusese deja ca romancier, a patruns in cinematografie ca scenarist si asistent de regie al lui Park Kwang-su. Insa regizorul care a debutat in lungmetraj, cu Green Fish, la 42 de ani (Kim Ki-duk si Hong Sang-soo au facut-o, tot in 1996, la 36 de ani), este mai apropiat, ca stil si viziune, de regizori mai tineri, precum Park Chan-wook si Bong Joon-ho. Ca si acestia, Lee Chang-dong nu respinge conventiile genurilor cinematografice, ci se foloseste inteligent de ele, rezultand niste filme care poarta amprenta autorilor.

Bakasatang / Peppermint Candy , al doilea lungmetraj al regizorului, a deschis, in octombrie 1999, Festivalul International de Film de la Pusan, apoi a fost lansat pe marile ecrane sud-coreene chiar in primele minute din 2000, an in care a fost prezentat si in cadrul „Quinzaine des Réalisateurs” (Cannes).

Filmul incepe in primavara lui 1999, atunci cand protagonistul, Kim Yeong-ho (interpretat de Sul Kyung-gu din Oasis, Silmido,Voice of a Murderer, Haeundae sau seria Public Enemy etc.), apare inopinat, intr-un costum botit, la reuniunea de 20 de ani a fostilor sai colegi de munca, care nu mai stiu nimic de el inca din tinerete. Locul este pe malul unui rau, sub un pod de cale ferata. Pierdut in lumea sa si in evidenta suferinta (fizica si psihica), Yeong-ho le strica distractia celorlalti. El se urca pe pod si, spre groaza tuturor, asteapta pe linia ferata trecerea trenului, pe care il intampina urland: „Vreau sa ma intorc!”. Insa povestea lui de-abia incepe…

Se pare ca regizorul-scenarist, fost scriitor, a gandit dramaturgia filmului – impartit in sapte capitole si avand un final ciclic – sub influenta piesei Betrayal (1978) a nobelizatului dramaturg britanic Harold Pinter, text semiautobiografic care a fost adaptat pentru ecran chiar de catre autorul sau (filmul, lansat in 1983, a fost regizat de David Jones).

Astfel, evenimentele de pe ecran, toate momente importante din viata lui Yeong-ho, ne sunt povestite in ordine cronologica inversa. Noi, spectatorii, asistam la doua decenii din existenta protagonistului – si, in acelasi timp, din istoria moderna a Coreei –, insa nu in ordinea desfasurarii lor, ci de la coada la capat, din 1999 pana in 1979. Si, pagina cu pagina si secventa cu secventa, ajungem din nou la un picnic pe malul aceluiasi rau, sub acelasi pod de cale ferata, numai ca, de data asta, Yeong-ho are 20 de ani, este indragostit lulea si, asa cum suna titlul unui capitol, „viata este minunata”…

O buna parte din film, personajul de pe ecran este detestabil. In 1994, sotia lui Yeong-ho il insala cu instructorul auto, insa nici el nu se lasa mai prejos si se culca cu asistenta sa. Are o afacere care pare sa mearga bine, insa in 1999 da faliment, este parasit de familie si ajunge intr-o baraca improvizata, iar ultimii banii ii da pe o arma. Vrea sa se razbune si sa ia cu el, pe lumea cealalta, persoana vinovata de starea mizerabila in care a ajuns, insa lista e lunga si nu se poate hotari cu cine sa inceapa…

Tot in primavara lui 1999, cu trei zile inainte de actul sinucigas, Yeong-ho primeste vizita unui strain misterios. Acesta se prezinta drept sotul primei sale mari iubiri, Yoon Sun-im (Moon So-ri – Oasis, A Good Lawyer’s Wife, The President’s Barber,Bewitching Attraction, Forever the Moment sau Ha Ha Ha), care e in coma si vrea sa-l revada. Yeong-ho accepta chiar sa imbrace costumul adus de necunoscut si ii daruieste muribundei un borcan cu bomboane de menta (de la care vine titlul filmului), primind in schimb un aparat de fotografiat. Aceste obiecte, dupa cum vom vedea in capitolele urmatoare (sau anterioare, din punct de vedere cronologic), au o semnificatie aparte pentru cei doi fosti iubiti.

Se zice uneori ca viata ne mai poate da o sansa. In film, insa, cel care ii acorda protagonistului aceasta a doua sansa este autorul-demiurg. Prin regresiunea sa in timp, Yeong-ho isi recastiga inocenta ce parea pe veci pierduta si devine un personaj cu care putem empatiza, care a avut insa nesansa sa traiasca in niste vremuri tulburi si de aceea a ajuns o victima a Istoriei.

Spuneam ca evolutia lui Yeong-ho este strans legata de cea a tarii sale. Spectatorii care cunosc cate ceva despre istoria recenta a Coreei vor putea identifica momentele carora le corespund evenimente importante pentru protagonist. In mai 1980, in timpul revoltei populare din Gwangju (pentru a carei represiune violenta presedintele de atunci, Chun Doo-hwan, a fost initial condamnat la moarte, pentru a fi gratiat ulterior), Yeong-ho, care isi satisface stagiul militar obligatoriu, este trimis, alaturi de unitatea sa, sa inabuse o manifestatie de protest studenteasca. Tot in anii ’80, in timpul aceluiasi dictator (neo)fascist, Yeong-ho, invata de la colegii sai sa-i tortureze pe suspecti, pentru a le smulge informatii. Secventa in care politistii tin cu capul sub apa un disident face trimitere la „incidentul Park Jong-cheol”, care a declansat revolta democratica din iunie 1987. Iar perioada de prosperitate a afaceristului Yeong-ho coincide cu boom-ul economic din anii ’90.

Imaginea recurenta a unui tren care se misca in sens invers face legatura intre cele sapte capitole ale filmului. De fapt, acest simbol (care i se adauga celui al apei ce curge inexorabil, precum viata – vezi si Poetry), repetat obsesiv de autor, reflecta structura plot-ului: pe masura ce trenul pare a da inapoi din fata protagonistului sinucigas, noi coboram in trecutul acestuia (sau, poate, revedem impeuna cu el momentele importante ale vietii sale, cum se zice ca se intampla inainte de moarte?).

Pe langa dramaturgia inovatoare si regia sigura, certe atuuri ale filmului sunt muzica incantatoare compusa de Lee Jae-jin si prestatia convingatoare a lui Sul Kyung-gu: nu multor actori le sta la indemana sa dea viata unui personaj urmarit de-a lungul a doua decenii…

Peppermint Candy este unul dintre titlurile importante nu doar ale lui Lee Chang-dong, ci si ale Noului Cinema Coreean, asa ca vi-l recomand calduros. Nu este greu de gasit, mai ales ca, mai nou, il puteti vedea, segmentat, inclusiv pe YouTube.

Despre Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger este jurnalist şi critic de film din 2002. A semnat sute de cronici, articole de opinie, studii, eseuri şi interviuri pe teme cinematografice în diverse publicaţii. În 2007, a colaborat la numărul despre cinematografia românească al revistei online KinoKultura.com şi la „Romanian Online Film Week” de pe European-films.net. Articolele sale despre Noul Cinema Românesc au fost traduse şi publicate în limbile maghiară şi germană.

Browse Archived Articles by Mihai Fulger [KF]

2 comentarii

There are currently 2 comentarii on Peppermint Candy: In cautarea inocentei pierdute. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Mi-a placut filmul.
    Dupa ce l-am vazut l-am comparat cu o pastila amara: trebuie sa o iei ca sa te faci bine. Ceea ce te vindeca cu adevarat nu este neaparat si placut. Undeva pe drum Yeong-ho s-a pierdut pe sine si acum nu se mai recunoaste; a pierdut totul si nu mai are putere sa lupte.

  2. cred ca este un film foarte interesant! mi-a placut felul cum a fost prezentat, cred ca am sa il vad cand voi avea timp! multumesc!

  3. [...] Critique”, insa experienta sa canneza este indelungata. In 2000, al doilea lungmetraj al sau, Peppermint Candy, a fost selectionat in sectiunea paralela “Quinzaine des Realisateurs”. Al treilea film [...]

Leave a Comment