Ingerul razbunator

de Mihai Fulger

Dupa Sympathy for Mr. Vengeance si Oldboy [ http://koreafilm.ro/blog/2010/07/park-chan-wook-apogeul-unui-mare-autor-de-cinema ], in 2005 Park Chan-wook si-a lansat ultimul film din „trilogia razbunarii”, Chinjeolhan geumjassi / Sympathy for Lady Vengeance, cunoscut si numai ca Lady Vengeance . Selectionat in acelasi an la Festivalul de la Venetia, unde a si primit doua distinctii, filmul a fost prezentat ulterior in numeroase alte festivaluri, inclusiv la TIFF-ul clujean (sub titlul Dulcea ei razbunare). Sympathy for Lady Vengeance a reusit sa vanda chiar mai multe bilete, in Coreea, decat precedentele episoade din trilogie (aproape 3.650.000 – spre comparatie, Oldboy a ajuns la 3.260.000).

Desi cele trei filme au povesti si personaje foarte diferite, ele sunt unite de temele lor cu semnificatii universale (ceea ce si explica, in parte, succesul lor din afara granitelor Coreii): suferinta si razbunare, cainta si mantuire (sau imposibilitatea ei).

De asemenea, toate au un potential ridicat de a surprinde si de a soca, chiar si pentru spectatorii cei mai experimentati. Si, la fel ca in cazul celorlalte doua episoade din trilogie, despre Sympathy for Lady Vengeance se spune, in industrie, ca va avea un remake american. Pana acum, zvonistica a vazut-o pe Charlize Theron (actrita de origine sud-africana, oscarizata pentru Monster si, se pare, mare fana a lui Park Chan-wook) ca interpreta principala si producatoare, iar ca regizor pe nimeni altul decat britanicul Danny Boyle (oscarizat si el pentru Slumdog Millionaire), care a si afirmat intr-un interviu ca i s-ar fi oferit acest proiect, insa nu cred ca vom vedea prea curand acest remake.

„Doamna Razbunare” este Lee Geum-ja (interpretata de Lee Young-ae din JSA al aceluiasi Park Chan-wook, Last Present sau One Fine Spring Day, dar si din atat de iubitul serial Giuvaierul Palatului). La inceputul filmului, Geum-ja este eliberata din inchisoare, unde isi petrecuse ultimii 13 ani. Asta pentru ca, la numai 19 ani, ea fusese condamnata pentru rapirea si uciderea unui baietel. De fapt, Geum-ja fusese santajata sa marturiseasca aceasta crima de catre adevaratul asasin, dascalul Mr. Baek (Choi Min-sik, starul din Oldboy), care o rapise si pe fiica ei, Jenny. In inchisoare, ea a purtat permanent o masca, pozand intr-un inger cu inima mare, pentru a-i pacali pe cei din jur si in special pe colegele ei de celula, de care avea nevoie pentru a-si duce la indeplinire, dupa eliberare, planurile elaborate de razbunare impotriva lui Baek, ucigasul in serie de copii.

Din punctul de vedere al solutiilor regizorale, aceasta prima parte a filmului este remarcabila prin modalitatile inedite utilizate de Park Chan-wook pentru a face legatura intre prezent si trecut, introducand flashback-uri si prezentandu-ne pe rand povestile personajelor. Ritmul este atat de alert, iar plot-urile secundare atat de fermecatoare, incat nu putem sa ne luam ochii de la ecran.

Apoi, cand ramanem in prezent, urmarind-o pe Geum-ja cum isi duce la capat planul, filmul devine mai putin spectaculos (si mai lent), dar capata mai multa finete psihologica. Momentele in care protagonista isi regaseste fiica (care fusese adoptata de un cuplu australian si careia ii vine greu sa-si ierte mama), ajunge in fata dusmanului ei pe viata si pe moarte sau le dezvaluie crimele acestora parintilor victimelor sunt cele mai intens dramatice. Si, desigur, nu lipsesc secventele comice, care-i vor descumpani pe spectatorii obisnuiti cu delimitarea clara a genurilor si a registrelor.

Pe langa Lee Young-ae, care face probabil rolul vietii, si Choi Min-sik (care da viata aici, dupa cum observa criticul Sorana Borhina, singurului personaj cu adevarat negativ din intreaga trilogie), trebuie sa-i mai remarc pe veteranii Nam Il-woo (detectivul – acum retras – caruia-i fusese incredintat, in urma cu 13 ani, cazul lui Geum-ja) si Won Mo-won (bunica respectabila). Insa toata distributia este excelenta, la fel ca si echipa tehnica – cu unii dintre membrii acesteia, precum operatorul Jeong Jeong-hoon si directorul de lumini Pak Hyun-won sau compozitorii Jo Young-wook si Choe Seung-hyun, regizorul mai lucrase anterior, iar ei fac si de data sta minuni (de pilda, cromatica este un element foarte important al filmului, la fel ca si muzica lui Vivaldi).

Desi nu se ridica la nivelul atins de Park Chan-wook in Oldboy, Sympathy for Lady Vengeance este opera unui mare autor si incheie cu succes o trilogie care merita sa fie studiata de toti cei interesati de arta cinematografica.