Tanch’ong: artă, tradiţie şi spiritualitate

de Adela Marcov

Templele şi palatele coreene sunt pictate într-un stil aparte numit tanch’ong (sau dancheong), care utilizează cinci culori de bază simbolizând punctele cardinale: roşu (sud), albastru (est), negru (nord), alb (vest) şi galben (centru). Apărute în Coreea odată cu introducerea budismului, picturile tanch’ong au suferit în timp modificări substanţiale, fiind folosite iniţial în scopuri practice, pentru a proteja lemnul de insecte şi intemperii, a prelungi durata de viaţă a clădirilor şi a ascunde finisajele mai grosolane ale materialelor utilizate, subliniind în acelaşi timp caracteristicile şi importanţa construcţiilor sau obiectelor pe care le împodobeau.

Picturile murale ale mormintelor antice datând din perioada regatului Goguryeo (37 î.Hr.- 668 d.Hr.) atestă apariţia modelelor de tanch’ong din vremea celor Trei Regate, când utilizarea culorilor respective era rezervată nobililor cu gradul de Seonggol. Gaoli tujing, Istoria Ilustrată a Regatului Goryeo scrisă în secolul 12 de cărturarul chinez Xu Jing, arată că palatele regale ale vremii aveau coama acoperişului decorată în culori vii, iar balustradele zugrăvite în roşu aprins şi împodobite cu desene florale. Clădirile din vremea dinastiei Goryeo care au supravieţuit până azi prezintă acelaşi colorit viu, demonstrând că tehnicile tanch’ong au fost substanţial îmbunătăţite în această perioadă. Picturile au evoluat în vremea dinastiei Joseon (1392-1910) către un stil mai expresiv, culori mai luxuriante şi modele din ce în ce mai complexe. Tiparele folosite difereau în funcţie de partea clădirii pe care o împodobeau, şi puteau fi împărţite după caracteristicile structural şi poziţia lor în compoziţia decorativă în morucho, byeoljihwa, bidanmuni şi dandongmuni.

Morucho (sau meoricho) era pictura ce împodobea grinzile de susţinere, coamele acoperişului sau streşinile, iar modelele folosite cu precădere erau nuferii şi rodiile. Morucho ocupa cel mai mare spaţiu şi era tipul de pictură cel mai vizibil pe o clădire, şi a continuat să evolueze neîncetat până în secolul 19. Byeoljihwa se referă la picturile decorative care umpleau spaţiul între două morucho, care includeau scene din sutrele budiste, reprezentări ale celor patru plante-simbol al anotimpurilor (prună – primăvara, orhidee – vara, crizantemă – toamna şi bambus – iarna) sau diverse vieţuitoare aducătoare de noroc (dragoni, cai, lei sau cocori). Bidanmuni erau folosite cu precădere la împodobirea templelor, apelând la şabloane geometrice şi designuri elegante, iar picturile de tip dandongmuni utilizau un singur şablon (plantă, animal sau motiv geometric) pentru acoperirea unei anumite secţiuni dintr-o clădire.

Culorile tanch’ong reflectau caracteristicile epocii: spre exemplu în vremea dinastiei Goryeo părţile clădirii expuse soarelui (precum pilonii de susţinere) erau vopsite în roşu, în vreme ce colţurile streşinilor şi segmentele de acoperiş care nu veneau în contact direct cu lumina soarelui erau pictate în verde şi albastru, subliniind astfel contrastul între lumini şi umbre. În timpul dinastiei Joseon erau folosite cu precădere roşul, portocaliul, albastrul, verdele, galbenul şi culorile obţinute din argilă roşie sau ocru, similară solurilor terra rossa (seokganju). Seokganju era un pigment mineral bazat pe oxid ferric, cu nuanţe roşu închis sau maroniu, deosebit de rezistent la apă, aer şi căldură. Aceste culori erau de obicei amestecate cu nuanţe de alb, cerneală chinezească şi alte ingredient pentru a obţine cât mai multe varietăţi de culoare. Culorile erau separate prin linii albe fine, subliniind contururile modelelor utilizate.

Ordinea în care erau aplicate culorile era determinată de caracteristicile, dimensiunile şi aspectul clădirii, însă de regulă se foloseau două până la şase culori de bază, alternând culorile complementare, nuanţele calde cu cele reci. Pigmenţii folosiţi erau derivaţi din pyeoncheongseok (un minereu de cupru) pentru nuanţele de albastru închis şi ultramarine, din malachit în cazul nuanţelor de albastru-verzui, şi din pudră de vermilion pentru nuanţele de roşu.

În cazul palatelor, picturile tanch’ong erau executate de o instituţie oficială, Seongonggam, ai cărei artizani se ocupau şi de casele de oaspeţi sau clădirile guvernamentale. Templele aveau artizanii lor rezidenţi, care realizau şi sculpturi ori picturi cu temă religioasă. Tehnicile folosite şi sistemul de culori erau similare în ambele cazuri: artizanul-şef (pyeonsu) alegea tipul de tanch’ong şi modelele ce urmau să fie aplicate, şi tot el era responsabil de amestecul culorilor. La începutul proiectului era creat un şablon ce avea să fie folosit mai apoi pentru realizarea modelelor pe întreaga clădire, cu ajutorul unei hârtii de transfer aplicate peste culoarea de bază (albastru-verzui). Celelalte culori erau adaugate ulterior, fiecare de către un alt meşter-artizan. Vopseaua era aplicată cu pensule din păr de porc, nuanţele închise în partea centrală a desenului iar nuanţele mai deschise către margini. După uscare picturile erau acoperite cu ulei de Paulownia, de Perilla sau de susan, menit să asigure impermeabilitatea.
Ilustrând în culori vii frumuseţea naturii şi universul magic-religios, picturile tanch’ong reflectă fidel dorinţa coreenilor de a trăi într-o lume ce armonizează perfect elementele cosmosului.