Înrolarea în armată a lui Kim Nam-gil pune în pericol serialul “Bad Guy”.
După ce producătorii serialului s-au confruntat cu destule probleme până să înceapă filmările la Bad Guy, acum sunt în pericol să-şi piardă şi vedeta.
Kim a primit documentele de înrolare în armată şi trebuie să se prezinte la datorie pe 15 iulie, în timp ce el ar trebui să fie la filmări. El a solicitat o prelungire a datei de înrolare şi dacă nu i se aprobă, serialul este în pericol. Astfel de prelungiri nu sunt neobişnuite, nu se ştie însă daca aceasta i se va accepta pentru că a mai solicitat una în martie, anul acesta.
Producătorii îşi iau măsuri de precauţie şi încearcă în timpul rămas să filmeze cât mai multe scene cu el. Totul este dificil pentru că este vorba despre o dramă care este în curs de desfăşurare, fiind televizată săptămânal. Până în prezent au fost filmate 10 episoade. La data când el trebuie să plece în armata este programat să se difuzeze episodul 11 din cele 20 prevăzute.
Potrivit staffului lui Kim Nam-gil, el şi-a respectat contractul şi dacă sunt probleme pentru producători acestea sunt din cauza întârzierilor apărute.
Astfel că, dacă nu i se acceptă prelungirea, este aproape imposibil ca el să joace în tot serialul. Potrivit unor surse, personajul Shim Gun-wook, pe care el îl interpretează va muri probabil în episodul 17.
Sursă: http://dramabeans.com
- Film
- K-drama
- Recenzii
- Tentatia Ingerului
- Winter Sonata
- Noutati
- Povestea
- Secretele de la palat
- Furtuna la palat
- Damo
- Hur Jun
- Giuvaerul Palatului
- Jumong
- Vanatorii de sclavi
- Dong Yi
- Imparatul Marii
- Kim Soo Ro
- Negustorul Lim Sang-ok
- 49 Days
- Tãrâmul dintre Vânturi
- Boys over Flowers
- Gradina Secreta
- Regele Geunchogo
- Hwang Jin Yi
- City Hunter
- Iubitul Printesei
- Parfum de femeie
- Ȋntoarcerea lui Iljimae
- Gye Baek
- The Duo
- Warrior Baek Dong Soo
- Secretara perfecta
- Copacul cu radacini adanci
- Regele Gwanggaeto cel Mare
- Ja Myung Go
- The Moon Embracing the Sun
- Actori
- Istorie si cultura
- Coreea azi
- Travel tips
01/07/2010 la 10:03 pm
Adica personajul va muri din cauza ca actorul nu va mai putea filma sau asa e scenariul initial?
01/07/2010 la 10:13 pm
In principiu din cauza faptului ca va pleca in armata si nu va putea filma pana la final
01/07/2010 la 10:16 pm
Cat dureaza la ei stagiul militar?
01/07/2010 la 10:24 pm
Scenaristii vor avea “munca grea” in cazul in care nu i se va fi prelingirea…Din cate stiu atunci cand e vorba de stagiul militar sunt destul de stricti…
@anca, la ei stagiul militar obligatoriu este de 2 ani
01/07/2010 la 10:24 pm
doi ani batuti pe muchie.
01/07/2010 la 10:25 pm
am vut sa zic …”in cazul in care nu i se va accepta prelungirea” :)
01/07/2010 la 10:31 pm
Si este o anumita varsta la care trebuie sa se inroleze ?
01/07/2010 la 10:51 pm
sigur ca barbatii sunt inrolati la varsta, ca peste tot
01/07/2010 la 11:06 pm
ce pacat , cum sa moara frumusetea asta de baiat; pai cum mai pot trai fetele fara el. o adevarata drama cu armata asta, emotii resimtite de toti fanii
01/07/2010 la 11:22 pm
Ce pacat
02/07/2010 la 12:24 am
of, of, of, fetelor!
Lasati omul in armata! Veti vedea ca se intoarce mai matur si va juca apoi intr-o multime de filme!
02/07/2010 la 12:28 am
poate vine si in Romania!
02/07/2010 la 1:39 am
Mirabel ai dreptate!!
02/07/2010 la 1:40 am
Sa deie Domnul prelunirea!!!!!!!!
02/07/2010 la 1:49 am
Dar nu e film in care sa nu moara…sa speram ca ii vor acorda prelungirea si poate reuseste sa supravietuiasca dar din cate am citit in planul initial al scenaristilor se vorbea de moartea personajului principal dinaintea venirii ordinului de inrolare!Am observat ca pe viikii nu se mai difuzeaza imediat serialul, asa ca pentru cei care doresc sa il vizioneze in koreana fara subtitrare: http://www.joonmedia.net/videos/series/1246
02/07/2010 la 9:14 am
Este adevarat ca scenaristii voiau sa-i omoare personajul inainte de finalul filmului dar cam in penultimul episod. Daca pleaca in armata, il omoara mai devreme.
02/07/2010 la 9:15 am
Fetelor, imi pare rau ca v-am dat aceasta veste. Si desi nu este o recenzie, deoarece nu exista rubrica de stiri, m-am gandit sa va spun pentru ca stiu ca are multi fani prin Palat :)
02/07/2010 la 12:42 pm
Nu se poate :((( cum sa moara???of ce ma enerveaza astia cu armata lor!
O sa ne lipseasca timp de 2 ani :(((
Un vot de la mine si multumim pt informare
02/07/2010 la 12:46 pm
cel putin bine ca apare pana in ep 17 daca mai mult nu se poate :(
02/07/2010 la 2:04 pm
asa e viata ,trebuie sa faca armata asa e la ei ,poate termina serialul totusi ,mersi mult carina ,pupici,vot
02/07/2010 la 2:11 pm
Un vot de la mine carina.
02/07/2010 la 2:19 pm
Credeam ca din cauza vestii proaste n-o sa primesc niciun vot :D
Glumesc. Multumesc.
Sa speram ca va obtine permisiunea si-si va duce la bun sfarsit proiectul… apoi o sa-i simtim lipsa doi ani.
02/07/2010 la 10:40 pm
Sper din tot sufletul sa i se aprobe cererea! Bad Guy e un serial fantastic!
Cat despre moartea personajului sau…Presimteam eu ceva de genul. Trebuie sa-mi pregatesc servetelele inca de pe acum, ca presimt ca o sa plang mult.
In OSD, moartea lui Bidam m-a luat pe neasteptare si am ramas cu traume din cauza asta ! Serios, m-a marcat enorm scena.
Nu vreau sa mai patesc asta o data!
02/07/2010 la 10:43 pm
Si da, o sa-mi fie ENORM de dor de el!
08/07/2010 la 11:46 am
e un tip exceptional,si la propriu si la figurat.
are calitati actoricesti ,cum rar gasesti.e supertalent,ambitios si muncitor.pacat 2 ani sa nu vezi nimic cu un asemenea actor
si mare pacat acum cand e in varf de piramida ,sa faca o pauza asa de mare.peste doi ani sa o ia de la inceput cu filmarile.\
stie cineva ceva,de jurnalul sau de calatorie,a aparut prin martie cu informatii despre calatoriile lui facute in indonezia si sua.\acolo vorbeste si despre genunchiul lui operat in urma cu 7 ani
09/07/2010 la 12:55 pm
eu daca moare numai din cauza asta nu ma mai uit . ca a jucat el in serial este cam singurul motiv pentru care mam uitat
09/07/2010 la 2:51 pm
Uhh cat de frumosssssss este :X
10/07/2010 la 5:45 am
este un barbat superb!!… iar eu foarte rar spun acest lucru. e talentat, ambitios, muncitor, se daruieste trup si suflet personajului si reususte sa emotioneze pana la lacrimi privitorul atunci cand scenariul o cere.
imi va lipsi mult de tot…. 2 ani in care sa nu se auda nimic de un actor este un timp f f f lung!! in 2 ani se pot intampla f multe lucruri si e pacat — baiatul e pe culmile succesului, in sfarsit… asta e! ce prostie si serviciul asta militar absolut obligatoriu :(
13/07/2010 la 9:44 am
Din pacate trebuie sa va anunt ca i-a fost respinsa amanarea si trebuie sa se prezinte la datorie pe 15 iulie. Astazi este ultima zi de filmari.
Prin urmare, din ep 17 n-o sa-l mai vedem in “Bad Guy”
16/07/2010 la 5:51 pm
si cu filmul ce se intampla?
de ce a trebuit sa plece
pacat ca a plecat :((:(((:(:(:(:(:((
17/07/2010 la 1:30 am
Kim Nam Gil are numai roluri în care trebuie să moară?!;))
17/07/2010 la 1:32 am
hahaha, se pregateste de armata, pune raul inainte :)))
17/07/2010 la 1:36 am
:))are și părul tuns deja…
17/07/2010 la 1:37 am
saracul de el, s-a zis cu regulile civile :)))
17/07/2010 la 1:41 am
Păcat, chiar e simpăticuț cu părul lung.:)
17/07/2010 la 1:43 am
…și chiar e păcat și pentru industria filmului să lipsească, având în vedere că e un actor bun.
18/07/2010 la 6:36 pm
-ooooooooo…..ce PACAT ca a mers in armata :(( …
-unde pot gasi episoadele 12-17 ??? ….sau ink nu sau filmat??? ….am citit si cam peste tot se zice ca va aparea si in 17, dar nu gasesc episoadele de -la 12 la 17 !!!…..stie care unde le pot gasi ??
ast un rasp! multumesc
-Kim Nam-Gil ! intoarcete acasa sanatos si continua filmul “Bad Guy ” ! e un film :X …
18/07/2010 la 7:23 pm
N-au fost difuzate pana acum decat primele 11 episoade
19/07/2010 la 11:59 pm
Pe ce site pot vedea Bad Guy cu subtitrare în română? Am găsit niște părți pe trilu…sau „măcar” în engleză?:D
20/07/2010 la 12:48 pm
Annie, îl poți vedea aici : http://www.viikii.net/channels/goto/BadGuy#VIDEO_FOLDER/10053 . Mie mi-ar plăcea să găsesc traducerea, dar n-am găsit decât până la episodul 3 ca să-l pot descărca pe DVD. Se mai ocupă cineva de traducerea lui oare?
20/07/2010 la 4:23 pm
@adri73: Merci!
http://www.youtube.com/watch?v=p-WAnQww4Sk
http://www.youtube.com/watch?v=wPvGRhDJGQ0
22/07/2010 la 8:40 pm
eu lam vazut si in RO si in Eng….pana la 5 in RO si 6,7,8,9,10,11,12 in engl
24/06/2011 la 5:00 pm
eu nu am inca curajul sa vad acest film. Mi-e frica sa il vad murind
24/06/2011 la 5:11 pm
Angi eu am vazut filmul …. am plans cand a murit … este un film minunat , merita vazut.
24/06/2011 la 5:14 pm
sunt sigura de asta doar ca nu sunt pregatita inca. Oricum mai am pe lista unele filme asa ca acesta trebuie sa mai astepte. Dar tot il vad in vara asta
24/06/2011 la 5:25 pm
Angi, eu recomand tuturor care au inimioarele prea sensibile, sau il iubesc prea mult pe KNG pentru a-l vedea omorat, din nou :(( ( dupa Bidam ) , sa urmareasca Bad Guy pana la episodul 14. :P
24/06/2011 la 5:37 pm
Oricum o sa il vad desi nu cred ca imi va conveni sa il vad alaturi de alta femeie. Deokman pe unde umbli fetito??HMMM. :)
24/06/2011 la 6:15 pm
=))))) Bun asa. Si eu tot din Bideok army fac parte :) Dar asta este. Imi plac si Shim Gun Wook & Tae Ra, apoi Shim Gun Wook & Gae In :X :X aww…iar n am locurile stabilite :D