koreafilm

Templul Bulguksa – centrul spiritual al budismului coreean

Written by koreafilm. Posted in Istorie si cultura

Tagged: ,

bulguksa05

Published on iunie 23, 2010 with 21 comentarii

de Adela Marcov
 
La circa 16 kilometri sud-est de Gyeongju, în provincia Gyeongsang, se află Bulguksa (“Templul Ţinutului lui Buddha”),  un exemplu important de arhitectură Silla şi adăpostul a nu mai puţin de şapte comori naţionale coreene.

Având în vedere statutul său atât de important astăzi, este interesant faptul că Bulguksa nu a fost gândit iniţial la proporţii mari: el a fost clădit în 535 de regele Beop Heung (r. 514-540) ca un loc de meditaţie în care regina să se poată ruga pentru bunăstarea ţării. Structura să prezentă datează din 751 atunci când Kim Dae Seong, pe atunci primul ministru al ţării şi totodată un budist devotat, a început să construiască marele “Templu al lui Buddha”. Un administrator capabil, cu profunde înclinaţii estetice, Kim a coordonat construcţia până la moartea sa în 774, an în care proiectul a fost finalizat, şi a primit numele de Bulguksa.

 Construit pe o serie de terase de piatră, templul pare să răsară direct din terenul stâncos de la poalele împădurite ale muntelui Tohamsan. Acest lucru se datorează faptului că a fost construit în conformitate cu principiile antice de arhitectură şi geomanţie conform cărora construcţiile realizate de om ar trebui să fie în perfectă armonie cu mediul înconjurător.

Compus iniţial din mai mult de 80 de clădiri, de 10 ori mai multe decât s-au conservat până în zilele noastre, Bulguksa era centrul spiritual budist al regatului Silla şi servea în principal pentru rugăciunile împotriva cotropitorilor. O potecă ce urcă dealul conduce vizitatorul către scara largă ce permite accesul în templu (Sokgyemun); aceasta are 33 de trepte (care corespund celor 33 de trepte ale iluminării din religia budista) şi e compusă din două segmente:  Cheongungyo (Podul Norilor Albaştri), porţiunea de jos, măsoară 6.3 metri şi numără 17 trepte; segmentul superior, Baegungyo (Podul Norilor Albi) are 16 trepte şi  5.4 metri. Fiecare porţiune este împărţită în două de o placă de granit, iar la capătul scării se află Jahamun (Poarta Ceţii Purpurii), intrarea în Daeungjeon (Sala Iluminării), principalul sanctuar al templului. O altă scară masivă de piatră duce la Anyangmun (Poarta Ţinutului Pur), intrarea într-un sanctuar secundar, numit Geuknakjeon. Treptele sale au o structură similară, fiind împărţite în două segmente: Yeonhwagyo (Podul Florii de Lotus) şi Chilbogyo (Podul celor Şapte Comori). Scările poartă numele simbolic de “poduri” pentru că ele fac trecerea între tărâmul oamenilor şi Bulguk, Ţinutul lui Buddha.

Faţada principală a clădirii este un zid continuu de granit, lung de aproape o sută de metri, care include patru pavilioane şi coridoare de conectare. Beomyeongnu (Pavilionul Muntelui Meru) se află între pavilioanele Jahamun şi Anyangmun , pe care le leagă printr-o pasarelă (Haengnang) deschisă spre curtea centrală, dar închisă la exterior, pentru a preveni căderea vizitatorilor de pe ziduri.

 Daeungjeon nu este cea mai mare clădire din templul Bulguksa, dar este cea mai importantă, întrucât adăposteşte altarul cu statuia din bronz aurit a lui Buddha Sakyamuni, flancată de Buddha Dipamkara, Buddha Maitreya, şi doi discipoli, Ananda şi Kasyapa. Clădirea e decorata cu modele pline de culoare, o reflectare a raiului budist şi reprezentarea căii de acces pentru omenire către armonia şi unitatea cosmosului, iar streşinile acoperişului sunt păzite de dragoni încornoraţi.

 

Două din cele mai frumoase pagode din Coreea domină curtea pavilionului Daeungjeon: Seokgatap (Pagoda lui Sakyamuni), cu o înălţime de 8.2 metri, şi Dabotap (Pagoda Comorilor), de 10.4 metri, ambele construite în jurul anului 756. Legenda spune că Kim Dae Seong le-a construit în cinstea părinţilor săi, de aici probabil aerul masculin, cu linii simple, de o eleganţă princiară, care caracterizează Seokgatap, şi aspectul ceva mai feminin, decorativ, prin care se remarcă Dabotap. Acestea sunt adesea descrise ca manifestări arhitecturale ale contemplării şi detaşării simultane practicate de Buddha: Seokgatap reprezintă ascensiunea spirituală obţinută prin urmarea învăţăturilor lui Sakyamuni, în timp ce Dabotap simbolizează complexitatea universului (imaginea ei este reprodusă pe moneda coreeană de 10 won).

 

Geungnakjeon (Sala Extazului), aflată la stânga faţă de Daeungjeon, adăposteşte altarul cu statuia de bronz aurit a lui Buddha Amitabha, sculptură realizată în 1750. În spatele pavilionului Daeungjeon se află cea mai mare clădire a complexului, o sală de conferinţe şi meditaţie cu un nume paradoxal: Museoljeon (Sala Fără Cuvinte), derivat din credinţa că învăţăturile lui Buddha nu pot fi cuprinse doar în cuvinte. Cel mai înalt punct al complexului este Gwaneumjeon (Altarul lui Avalokitesvara), iar în stânga acestuia se află Birojeon (Sala lui Vairocana), care include altarul lui Buddha Vairocana şi o statuie de bronz aurit datând din secolul 9.

Renovat în vremea dinastiilor Goryeo şi Joseon, templul Bulguksa a fost ars până la temelie în timpul invaziei japoneze conduse de Hideyoshi Toyotomi din 1592. După 1604 a început reconstrucţia clădirilor din lemn, şi până în 1805 templul a fost supus la numeroase lucrări de restaurare. Parţial reconstruit în vremea ocupaţiei japoneze (1910-1945), Bulguksa a fost restaurat complet între 1969 şi 1973, din ordinul preşedintelui Park Chung-hee, şi din 1995 a fost adăugat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în semn de recunoaştere şi preţuire a caracterului unic al culturii coreene.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

21 comentarii

There are currently 21 comentarii on Templul Bulguksa – centrul spiritual al budismului coreean. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Am cautat in librarii carti cu arhitectura(templele sau alte cladiri importante) din Coreea dar , din pacate nu am gasit. De aceea de fiecare data cand au aparut articolele de acest gen m-am bucurat .

    • koreafilm

      Multumim Georgiana! Din pacate extrem de putine informatii pe piata locala …dar recuperam treptat :)

  2. ft frumos,aici cred ca s-au filmat scene din queen seondeok,nu?s-au ma insel?cate vizite mi-ar placea sa fac in aceste locatii de vis

  3. Fara cuvinte, multumim koreafilm, ca de obicei curiozitatea nu ma lasa in pace asa ca am gasit site-ul templului, dar din pacate este in coreeana, cu toate acestea orbecaind cred ca putem gasi macar poze,pacat ca n-au varianta in engleza sau poate n-am gasit eu-
    http://www.bulguksa.or.kr/
    mai incercati si voi.
    Inca o data multumim koreafilm, ne ajutati sa descoperim frumuseti coreene nebanuite!

  4. frumos koreafilm! multumim!
    georgiana este bina ca te-ai straduit sa casesti carti despre arhitectura coreeana dar in tara noastra din pacate sunt foarte putine carti despre coreea cu informatii generale daramite despre lucruri mai aprofundate! pacat! bine macar ca avem site-ul!
    aaa si apropo macar o veste buna pe ziua de azi: mi-au venit cartile de la cluj, maine le ridic si de-abia astept sa va spun cum sunt!

  5. dupa o zi de alergatura,vii acasa si cu nerabdare deschizi netul si gasesti inca o surpriza placuta postata de Kfilm!Asteptam de mult detalii despre aceste palate care m-au impresionat in filme.Stilul
    solemn si energic ,sau coloristica vie a ornamentelor ,toate …o incantare.Rosul si nuantele derivate din rosu impun putere, verde crud face legatura cu natura . Albastru, spiritualitate legatura cu cerul si marea.Galben, liniste sufleteasca.Pentru mine liniile acoperisurilor si culoarea devin esenta acestor bijuterii.

  6. Oau! ce bine Andreea, si eu astept cu nerabdare. Tie cand ti-au fost expediate?
    @ Szcorina, frumos site-ul

  7. DEOSEBITA ARHITECTURA FRUMOASA COLORISTICA TOTUL E O DESFATARE A OCHIULUI MULTUMIM KF am cautat si eu la librarie ceva citusi de putin despre Coreea dar bineinteles nu am gasit .Desii nu ma pricep prea bine la calc. am cautat asa mosnegeste ARHITECTURA COREEANA si am gasit ceva interesant.scuze nu stiu sa trimit link-ul.promit ca o sa invat sa nu rideti

  8. Multumesc foarte mult pentru articolele despre arhitectura. Chiar imi sunt extrem de folositoare,si cred ca nu numai mie. Daca mai gasiti ceva site-uri pe aceasta tema va rog sa anuntati pe bolg. Am cautat si eu carti despre arhitectura orientala ,prin librarii si pe la biblioteci, dar ori e foarte putin, ori nimic. Inca o data multumesc.

  9. ANCA TOT ACOLO AM GASIT SI MULTE CUVINTE STIU CA ESTI INTERESATA

  10. SUNT SCRISE DE O TINARA ADMIN SPER SA GASESTI

  11. Buna tuturor, @Oltea, scuza-ma ca intervin, hai s-o luam babeste: indiferent de browser-ul pe care-l folosesti ( eu de pilda folosesc Mozilla Firefox) presupun ca poti sa deschizi pagini multiple ca sa-ti fie mai usor. Pe o pagina pastrezi blog-ul koreafilm iar pe cealalta cauti ceea ce vrei sa ne postezi. Dupa ce ai gasit, cu mouse-ul te duci sus unde este scrisa adresa la care esti, fixezi prompterul inainte de http, clickmouse stanga, selectezi pana la capatul adresei, click mosedreapta ti se deschide un meniu unde gasesti si copy, apesi copy, apoi treci pe pagina blogului nostru, fixezi prompterul unde scrii cometariul urci sus la edit dai click si apoi pe paste, link-ul va fi copiat in comentariul tau. Ai grija ca in comentariu sa lasi spatiu intre link si celelalte cuvinte astfel incat noi cand vom pune mouse-ul pe adresa respectiva ea va fi subliniata si dand click cu butonul din mijloc putem s-o deschidem intr-o alta fereastra. Sper ca ti-am fost de ajutor.

  12. @Anca , incearca te rog sa vezi din Wikipedia – World Heritage Sites in South Korea, daca le iei pe rand gasesti o multime de informatii si imagini plus link-uri externe in josul paginii de unde poti ajunge sa gasesti multe informatii, sper sa te ajute.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Category:World_Heritage_Sites_in_South_Korea

  13. d-na oltea szcorina v-a explicat frumos, dar daca nu reusiti rugatii pe copii dumneavoastra sau daca nu aveti, pe ai vecinilor sa va arate cum se procedeaza! este ff simplu nici eu nu stiam asta tot aici pe blog am invatat sa postez link-uri!

  14. Va trimit adresa site-ului asta , mie mi s-a parut interesant am citit in special de la rubrica FOOD .
    Am cautat si carti despre Korea in librarii si acum si pe net (mi se par mai interesante ,mai bine zis prefer cartile fata de net cum de altfel prefer fotografiile pe hartie si nu formatul electronic) si am gasit la Librariile CArturesti, doar ca sunt in engleza si trebuie facuta comanda.

    http://english.visitkorea.or.kr/enu/1051_Food.jsp

    As fi interesata de cateva detalii despre cartile de la SEDAN…

  15. Cu privire la link-uri dupa ce copiati link-ul dati ctrl + v pt ca altfel apare un mesaj… si nu poate fi lipit la text

  16. @Georgiana sa stii ca merge si fara ctrl+v daca folosesti functia edit de sus de la browser, unde exista “paste”, asa iti da voie site-ul, de fapt si acolo iti apare ctrl+v, insa pt. incepatori e mai simplu daca vad cu ochii lor si sa nu trebuiasca sa retina atatea, noi nu ne pregatim pt. medicina ca Janggeum (lol) sa retinem atatea.

  17. szcorina nu stiam asta dar , omul cat traieste invata-multumesc .Sper doar ca explicatia suplimentara data de mine nu te-a jignit pt ca nu asta am intentionat .

  18. @Georgiana, nici vorba, era doar o informatie in plus pe care am dorit sa ti-o dau, oricum si eu am mai invatat cate ceva de pe aici, asa ca trebuie sa dau inapoi, nu?

  19. @Koreafilm,
    sunt incantata de faptul ca de la un timp incoace veniti constant cu informatii pretioase despre cultura coreeana, edificii, traditii etc. cu atat mai pretioase cu cat sursele de inspiratie pt noi sunt reduse. Imi face deosebita placere sa va citesc articolele si chiar daca nu mai postez ca alta data cu siguranta n-am sa renunt niciodata sa intru si sa vad noutatile pe care le aduceti. Va multumesc.

  20. buna ziua tuturor va multumesc pt toate indicatiile date si ca aveti rabdare cu noi necunoscatorii in ale calc .vb de pe la noi Multam fain

Lasă un răspuns către szcorina