Mihai Fulger [KF]

Jurnal de festival: TIFF Cluj (II)

Written by Mihai Fulger [KF]. Posted in Recenzii Koreafilm

Tagged: , , ,

Afis Haeundae

Published on iunie 19, 2010 with 5 comentarii

Primul disaster movie coreean
de Mihai Fulger

Haeundae , filmul de anul trecut al regizorului Yun Je-gyun , cunoscut si sub titlul englezesc Tidal Wave, incepe cu un tsunami (prezentat in flashback) si se termina dupa un mega-tsunami. Nu e de mirare ca a fost cea mai costisitoare productie cinematografica a Coreei de Sud de pana acum: aproximativ 11 milioane de dolari. Din fericire, este si primul film coreean care a vandut peste 10 milioane de bilete in circuitul national (mai precis, aproape 11,4 milioane in 2009). Cu succesul sau de peste hotare, Haeundae a avut un succes considerabil, care i-a netezit drumul lui Yun Je-gyun: recent s-a anuntat ca regizorul va semna o superproductie cu monstri, in colaborare cu echipa producatoare de la The Host.

Titlul filmului face referire la plaja Haeundae („haeun” inseamna „mare si nori”) din sud-estul metropolei Pusan/Busan, care atrage anual cam un milion de turisti (in general instariti). Acolo isi duc viata personajele principale urmarite de regizorul-scenarist si tot acolo isi vor gasi moartea unele dintre ele, ca doar avem de-a face cu un disaster movie… De notat, totusi, ca Haeundae a fost filmat in buna masura in California!

Man-sik (Sul Kyung-gu, un actor talentat, care a jucat in filmele Peppermint Candy si Oasis de Lee Chang-dong, precum si in seria Public Enemy a lui Kang Woo-suk) este un om al marii, care-si creste singur baiatul. Din vina sa, tatal lui Yeon-hee (Ha Ji-won, aflata la a treia colaborare cu Yun Je-gyun, dupa Sex Is Zero si Miracle on 1st Street) a murit in Cutremurul din Oceanul Indian, nu inainte de a-i cere sa-i protejeze fiica. Desi a urmat sfatul muribundului, din pricina remuscarilor care-l bantuie, Man-sik n-a reusit pana acum sa-i spuna lui Yeon-hee cat de mult o iubeste.

 

Geologul Kim Hwi (Park Joong-hoon e un alt actor foarte popular, specializat in comedii precum My Bride My Love, How to Top My Wife, Gun and Gun, Millions in My Account, Two Cops 2, Hallelujah etc., dar si cu o aparitie in filmul american The Truth about Charlie de Jonathan Demme) a divortat de Yu-jin (Uhm Jung-hwa din Bestseller) si nu mai stie nimic de fiica lor, care nu-si cunoaste tatal. Kim este cel care prevede iminentul mega-tsunami pornit din Japonia, insa, din pacate (c-asa-i in filme…), nimeni nu-l asculta si Agentia de Prevenire a Dezastrelor continua sa anunte ca tara nu va avea de suferit. Pana cand va fi prea tarziu si miile de persoane aflate pe plaja Haeundae vor avea la dispozitie doar zece minute pentru a-si salva viata.

Fratele mai mic al lui Man-sik, salvamarul Hyeong-sik (Lee Min-gi), o scapa de la inec pe rebela – si bogata – Hee-mi (Kang Ye-won), dar apoi este confuz in fata intempestivei iubiri pe care aceasta i-o arata. Dong-choon (Kim In-kwon), vecinul lui Man-sik, este somer si intra mereu in buclucuri, asa ca mama sa face tot posibilul sa-i gaseasca o slujba.

Cam acestea sunt personajele principale ale lui Yun Je-gyun, care a vizionat cu siguranta numeroase filme de gen americane si a invatat cum sa le aplice formula. Comicul si (melo)dramaticul sunt bine imbinate, iar efectele speciale (foarte spectaculoase) creeaza unele momente de autentica poezie (dupa gustul meu, mai reusite decat cele din blockbuster-ul hollywoodian 2012), in care cativa oameni izolati infrunta valul urias. Desigur, multe situatii sunt clisee (personajul care se sacrifica din iubire si este salvat de un presupus dusman, cuplul care isi regaseste pasiunea in fata dezastrului, ratatul care devine erou din intamplare etc.), insa ar fi exagerat sa te astepti la mai multa originalitate de la primul disaster movie coreean…

La capitolul trivia, mai trebuie spus ca de efectele speciale a fost responsabila in principal compania californiana Polygon Entertainment, care a mai colaborat la disaster movies precum The Perfect Storm si The Day After Tomorrow. Totusi, si studioul Mofac din Seul a realizat cateva efecte pe computer, Yun Je-gyun contribuind la dezvoltarea tehnologiei CGI in Coreea. Iar in general actorii (chiar si starurile) si-au executat singuri cascadoriile.

[ Trailer:

]

Despre Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger este jurnalist şi critic de film din 2002. A semnat sute de cronici, articole de opinie, studii, eseuri şi interviuri pe teme cinematografice în diverse publicaţii. În 2007, a colaborat la numărul despre cinematografia românească al revistei online KinoKultura.com şi la „Romanian Online Film Week” de pe European-films.net. Articolele sale despre Noul Cinema Românesc au fost traduse şi publicate în limbile maghiară şi germană.

Browse Archived Articles by Mihai Fulger [KF]

5 comentarii

There are currently 5 comentarii on Jurnal de festival: TIFF Cluj (II). Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Oricat de bun ar fi nu cred ca as rezista sa ma uit la la un astfel de film apocaliptic…:-(

  2. Da cred ca e un film cutremurator. Daca il aveti mi-l puteti trimite pe mail? Multumesc.

  3. cred ca mi-ar place sa il vad dar cu mina la ochi cred

  4. daca nu mor prea multi (dintre protagonisti!) cred ca va fi un film interesant de vazut! apropo daca din intamplare o sa il distribuie si prin cinema-urile romanesti nu va recomand sa stati in primele randuri, va veti simti, la figurat bineinteles, maturati de tsunami!

  5. filmul il gasiti pe asiacinefil , eu ma voi uita cat de curand la el . Imi plac filmele de acest fel …

Leave a Comment