Grădinile coreene – un cosmos în miniatură

de Adela Marcov

Rădăcinile conceptuale ale culturii coreene au la bază divinizarea naturii, privită că o entitate spirituală şi leagăn al umanităţii, ale cărei principii sunt esenţiale pentru un trai armonios. Aceste principii, împreună cu ideologia budhistă (preluată în secolul al patrulea) şi cea taoistă (care s-a răspândit în peninsulă în secolul al şaptelea) au stat la baza apariţiei grădinilor coreene. Începând cu secolul 15, când confucianismul a devenit ideologia principală în dinastia Joseon, arhitectura peisagistică a fost influenţată de concepte precum dualitatea yin-yang, cele cinci elemente ale vieţii, feng-shui-ul şi geomanţia.

Grădinile coreene reproduc, la o scară redusă, peisajul natural, cu dealuri şi câmpii, pârâuri şi eleştee, flori şi copaci, scopul principal fiind de a integra structurile arhitectonice în natură cu un impact minim asupra mediului, fără construcţii megalomane care să copleşească privitorul, într-un stil lipsit de artificii ce tinde spre o armonizare perfectă a omului cu natură.

Istoria grădinilor coreene începe din vremea celor Trei Regate (57 î.Hr.- 668 d.Hr.), când arhitectura începuse să se dezvolte substanţial. Prima referinţă o întâlnim în Samguk Sagi (“Istoria celor Trei Regate”), o lucrare istorică în 50 de volume scrisă în chineza clasică, care aminteşte de păunii ce puteau fi văzuţi în curtea palatului regal din vremea lui Dong-myeong, fondatorul regatului Goguryeo. Tot păunii erau şi păsările favorite la curtea regelui Jangsu (în anul 414), o indicaţie clară că palatul avea o grădină care le adăpostea. Aceeaşi lucrare arată că în regatul Baekje, pe vremea regelui Mu (600-641), în partea de sud a palatului a fost constuit un iaz artificial, cu apă adusă de la 8 km depărtare. Pe malurile lui au fost plantate sălcii, iar în mijloc a fost amenajată o insulă în miniatură, botezată după un munte din China unde se credea că îşi au sălaşul nemuritorii taoişti. Rămăşiţele iazului Gungnamji pot fi văzute şi azi în Buyeo, vechea capitală a regatului.

Monarhul fondator al dinastiei Silla (57 î.Hr.- 935 d.Hr.) a construit palatul regal în Geumseong, capitala cunoscută azi sub numele de Gyeongju, şi Samguk Sagi menţionează existenţa unui eleşteu înconjurat de sălcii aflat în partea de est a palatului în vremea regelui Cheomhae Isageum (247-267 d.Hr.).

Cea mai bine păstrată grădină regală antică este iazul Anapji din Gyeongju, care a fost recent dragat pentru a fi curăţat şi restaurat. Construit în vremea regelui Munmu (661-681), el e străjuit de cinci clădiri, fiecare amplasată astfel încât să ofere o vedere deplină a pânzei de apă. Malurile sale, care se întind pe circa 1300 de metri, sunt curbate pe latura nordică şi cea estică, imitând traseul sinuos al unui râu. Malul de sud este perfect drept, iar cel vestic e angular, şi toate laturile sunt bordate cu stânci. În mijlocul apei se află trei mici insule amintind de sanctuariile taoiste, iar indiciile prezente în Samguk Sagi arată că în grădina palatului erau cultivate plante exotice (orhidee, azalee şi lotuşi), în timp ce în jurul iazului puteai găsi lebede, păuni sau căprioare. Fundul eleşteului era acoperit cu pietriş, menit să păstreze apa curată, iar insuliţele aveau pe margine plaje din piatră mărunţită. Iazul Anapji şi grădina înconjurătoare au fost aranjate pentru a crea efectul unui peisaj pictat pe pânză, un micro-cosmos reproducând la scară mai mică ţinuturile din legendele taoiste.

O altă grădină importantă din vremea dinastiei Silla este cea de lângă un palat aflat în valea sudică a muntelui Namsan, pavilionul Poseokjeong, construit în secolul al optulea. Grădina cu bambuşi, pini şi ulmi, avea în centru un canal cu apă în formă de scoică pe care pluteau paharele de vin în timpul serbărilor de la palat.

Arta grădinăritului din vremea dinastiei Joseon (1392-1910) îşi are cel mai de seamă exponent în grădina Huwon, aflată lângă palatul Changdeokgung din Seul. Acoperind cam trei sferturi din suprafaţa totală a domeniilor regale (cca 400.000 de metri pătraţi), grădina e aşternută cu eleştee şi lotuşi, scări şi poduri de piatră, cascade şi izvoare împrăştiate printre zone împădurite. Cel mai înalt punct se află la 98 de metri deasupra solului, şi în grădină, printre cele nu mai puţin de 300 de specii de plante, sunt împrăştiate 17 pavilioane pitoreşti.

În provincia Jeollanam-do din sud-vestul Coreei se află Soswaewon – Grădina Gândurilor Pure, o zonă împădurită amenajată de Yang San-bo, un cărturar din vremea regelui Jungjong (1506-1544), după principii ce combină idealismul confucianist şi naturalismul Taoist. Grădina are o arcadă de bambuşi, un eleşteu şi un pârâu rapid, curgând printr-o vale stâncoasă către o moară de apă, şi e decorată cu orhidee, platani, crizanteme, pini, copaci gingko şi lotuşi, atmosferă să idilica fiind o sursă de inspiraţie pentru poeţii şi scriitorii vremii.

Reprezentativă pentru stilul elitelor dinastiei Joseon este şi Casa Seongyojang, ce include corpurile exterioare destinate bărbaţilor familiei, cele interioare pentru femei şi copii, precum şi corpurile destinate servitorilor, toate înconjurate de ziduri scunde din piatră. La intrare se află un iaz pătrat cu lotuşi, cu o mică insulă în centru, amintind de grădina Huwon din Seul. Domeniul aparţinea unei familii de nobili din Gangneung-si, provincia Gangwon-do, şi în prezent e folosit frecvent ca platou de filmare pentru productii cinematografice şi seriale de televiziune („Hwang Jini” fiind unul din cele mai cunoscute).

Indiferent de epoca în care au fost create, grădinile coreene au aceeaşi trăsătură definitorie: încercarea de a crea un aranjament care să îmbine frumuseţea şi funcţionalitatea, fără a scoate în evidenţă intervenţia omului asupra spaţiului respectiv. Rezultatul? Grădini care arată mai naturale decât natura însăşi, spaţii de meditaţie şi recreere în perfectă armonie cu mediul înconjurător, refugiul perfect dintr-un cotidian din ce în ce mai solicitant.